Ce îl face pe un profesor universitar să aleagă drept „birou” științific unele dintre cele mai friguroase locuri de pe planetă? Jérôme Bascou, geolog francez cu o carieră impresionantă, ne povesteşte despre experienţa sa în zona artică— acolo unde gheața ascunde povești vechi de miliarde de ani, iar știința se împletește cu aventura.
Profesor la Universitatea Jean Monnet din Saint-Étienne și expert în geologia litosferei, Jérôme Bascou este un nume respectat în cercurile științifice internaționale. Cu șapte misiuni în Antarctica și un proiect în derulare pe insulele vulcanice Kerguelen, el studiază formarea scoarței Pământului în unele dintre cele mai izolate și spectaculoase colțuri ale lumii. În acest interviu, ne vorbește despre cum e să faci cercetare la capătul lumii, despre provocările logistice ale muncii de teren în frig extrem — dar și despre viața într-o bază polară, unde colaborarea, disciplina și o masă bine gătită sunt cheia echilibrului cotidian.
Jérôme Bascou, în timpul unei misiuni în Antarctica /credit foto: Jérôme Bascou
Întrebare: Eşti profesor şi cercetător la Departamentul Geologie din cadrul Universităţii Jean-Monnet-Saint-Étienne. Unul dintre proiectele tale se desfăşoară în Antarctica. Sună exotic pentru publicul larg, pentru că Antarctica este un continent îngheţat, cu o viaţa definită de condițiile sale extreme: temperaturi care pot scădea până la -89 de grade, vânturi care pot ajunge la 300 Km/h, populat doar de pinguinii imperiali și focile Weddell, singurii oameni fiind doar cei de la staţiile de cercetare. Cum şi de ce ai ales acest continent?
Răspuns: Pentru un geolog, Antarctica este un continent deosebit de interesant. În primul rând, pentru că este încă un continent despre care avem cunoștințe geologice foarte limitate. Acest lucru se datorează faptului că peste 95% din suprafața sa este acoperită de gheață şi doar rocile de la suprafață, în special pe coastă, permit studii directe. În plus, din cauza accesului extrem de dificil, a fost puțin explorată, așa că mai sunt multe lucruri de descoperit.
Din punct de vedere geologic, este captivant deoarece baza sa stâncoasă este, parțial, formată din roci foarte vechi, de vârstă arheană – adică de peste 2,4 miliarde de ani – care pot oferi informații valoroase despre istoria timpurie a Pământului (vârsta planetei fiind de 4,5 miliarde de ani). A merge în Antarctica înseamnă a lucra într-un cadru excepțional, unic și spectaculos, unde elementele naturale sunt cele care domină, şi nu omul.
Întrebare: Ce anume studiezi în Antarctica?
Răspuns: Mă ocup de două direcții principale. În primul rând, vreau să înțeleg cum s-a format și cum a evoluat, din punct de vedere geologic, Țara Adélie — o zonă din Antarctica aflată în sudul Australiei, separată de acest continent de Oceanul Austral de aproximativ 85 de milioane de ani.
În al doilea rând, studiind rocile foarte vechi din Antarctica, putem afla mai multe despre cum s-a format scoarța Pământului așa cum o știm azi. Acest proces, numit Tectonica Plăcilor, a început între 2,4 și 1,7 miliarde de ani în urmă și a dus, de-a lungul timpului, la apariția unor mari lanțuri muntoase, cum sunt Himalaya sau Carpații.
Zi de cercetare în Antarctica /credit foto: Jérôme Bascou
Întrebare: Cum decurge o misiune științifică acolo? Care sunt etapele muncii tale?
Răspuns: Logistica are un rol esențial, fiind nevoie de resurse considerabile pentru a ajunge în zonele stâncoase de unde colectăm probe. De la baza polară Dumont d’Urville – o bază istorică de pe coasta Țării Adélie - ne deplasăm cu bărci mici spre insulele din apropiere. Pentru distanțe mai mari, de câțiva kilometri, din motive de siguranță, folosim elicoptere. Uneori, folosim și nava polară franceză „L’Astrolabe” ca bază mobilă, ancorată aproape de țărm și zonele de cercetare. Misiunile depind foarte mult de condițiile meteo.
Baza polară Dumont d’Urville /credit foto: Jérôme Bascou
Întrebare: De câte ori ai fost în Antarctica și cum se organizează călătoria până acolo?
Răspuns: Am participat la 7 misiuni. Plecarea începe cu trenul până la Paris, apoi luăm avionul până în Australia continentală (Sydney sau Melbourne), iar de acolo către Hobart, în Tasmania. Din Hobart pleacă nava „L’Astrolabe”. Traversarea durează cel puțin o săptămână, în funcție de cât de greu se trece prin zona de mare acoperită cu gheață spartă („pack”). Mi s-a întâmplat şi să rămân blocat într-un singur loc mai bine de o săptămână.
Nava polară franceză „L’Astrolabe” /credit foto: Jérôme Bascou
Întrebare: La ce stație de cercetare lucrezi și cum este viața acolo, atât în interior, cât și în exteriorul bazei?
Răspuns: Lucrez în principal la baza Dumont d’Urville, de unde îmi desfășor cercetările în zone din apropiere, dar uneori merg și la bordul navei „L’Astrolabe" pentru a ajunge în zone mai îndepărtate. Viața la stație este una colectivă: în afara orelor de lucru, ne întâlnim cu toții — cercetători și personal tehnic — la mese sau seara, pentru activități comune. Toată lumea respectă cu strictețe programul, mai ales că, în timpul verii australe, nopțile aproape că nu există. Programul bine stabilit ajută la menținerea unui ritm de viață echilibrat și previne izolarea.
În timpul zilei, cercetătorii lucrează la proiectele lor. Dacă trebuie să lucreze afară, Institutul Polar le pune la dispoziție echipamente adecvate: haine groase, mănuși, ochelari de protecție — tot ce e necesar pentru a face față frigului extrem. Tehnicienii (mecanici, electricieni, tâmplari etc.) rămân de obicei în bază și se ocupă de întreținerea și buna funcționare a tuturor instalațiilor, lucrând în atelierele lor.
Pentru că, fel ca pe vasele maritime, calitatea meselor este un element esențial pentru moralul echipei, în bază există un bucătar și un ajutor de bucătar, ba chiar și un brutar/patiser. Aşadar, mâncarea este foarte bună, iar proviziile sunt aduse cu barca, împreună cu oamenii de știință și personalul bazei. În Terra Adélie au loc, de regulă, patru rotații pe an (călătorii dus-întors ale navei „L’Astrolabe"). Aş mai adăuga şi că fiecare dintre noi, prin rotație, ajută la pus masa, strânsul și curățenia în spațiile comune.
O zi de lucru în Antarctica /credit foto: Jérôme Bascou
Întrebare: Cât de mare este echipa de cercetare?
Răspuns: Vara, la bază vin cercetători din diverse domenii: geofizicieni, biologi (inclusiv ornitologi care studiază pinguinii), glaciologi și geologi. În cadrul proiectului meu, suntem de regulă doi cercetători pe misiune. Probele aduse în Franța și măsurătorile de pe teren sunt analizate de specialiști din mai multe universități și domenii.
Întrebare: Ai ajuns deja la primele concluzii în urma cercetărilor tale?
Răspuns: Pe măsură ce cercetările avansează, rezultatele sunt prezentate în cadrul congreselor și publicate sub formă de articole în reviste științifice de specialitate.
Printre aceste rezultate, am reușit, de exemplu, să demonstrăm că zona din jurul Ghețarului Mertz — situată la aproximativ 250 km la est de stația Dumont d’Urville — reprezintă o limită geologică majoră în Antarctica. Aceasta separă o regiune formată din blocuri de crustă groasă (de peste 40 km) şi foarte veche (mai veche de 550 de milioane de ani) de o altă parte a Antarcticii cu o crustă mai subțire, influențată de evenimente tectonice mai recente.
De asemenea, cercetările noastre au ajutat la clarificarea modului în care sudul Australiei (în zona Gawler) era legat de Antarctica, înainte ca Oceanul Austral să apară și să le despartă.
Întrebare: Se pare că ai o atracție pentru regiunile reci, având în vedere că desfășori și un proiect în zona arctică, pe insulele Kerguelen. Despre ce este vorba, mai exact?
Răspuns: Insulele Kerguelen se află în Oceanul Indian și au un context geologic foarte diferit față de Antarctica. Sunt insule vulcanice formate deasupra unui așa-numit „panache mantelic” — o zonă din adâncul Pământului unde magma urcă spre suprafață. Am instalat stații seismice pe insule pentru a înțelege mai bine structura internă a pământului și modul în care se formează astfel de insule. Cercetările ne-ar putea ajuta chiar să înțelegem cum s-au format primele continente.
În timpul misiunii în insulele Kerguelen / credit foto: Jérôme Bascou
Întrebare: La fel ca în Antarctica, condițiile de viață sunt dificile, chiar dacă climatul este subpolar: temperaturile maxime abia ajung la 10°C, iar cele minime rareori scad sub 0°C. Fauna este tipică regiunilor subantarctice și, în afară de cercetători, nu există populație permanentă. Trăiesc acolo în special foci, lei de mare și multe specii de păsări: pinguini, albatrosi, cormorani, pescăruși... Cum ai trăit această experiență?
Răspuns: Ceea ce impresionează pe insulele Kerguelen este abundența vieții sălbatice, în special a păsărilor subantarctice. Pinguinii de aici sunt diferiți de cei din Antarctica. Iar cum vremea este ceva mai blândă decât în Antarctica, putem lucra și mai departe de baza principală, cazându-ne în adăposturi ușoare, amplasate în diferite zone ale insulei.
Întrebare: Cum se desfășoară proiectul tău pe aceste insule?
Răspuns: Suntem încă în faza de colectare a datelor (înregistrări seismice). Cele 10 stații instalate funcționează, ceea ce este foarte încurajator, iar procesarea datelor va începe în 2026.
Jérôme Bascou, geolog francez, în drum spre Antarctica /credit foto: Jérôme Bascou
Întrebare: În zona antarctică, resimți efectele schimbărilor climatice?
Răspuns: Da, în ultimii ani s-au înregistrat temperaturi neobișnuit de ridicate la bază. De asemenea, a crescut cantitatea de precipitații sub formă de ninsoare – deși în mod normal, Antarctica este un continent foarte uscat. Aceste schimbări indică modificări climatice importante.
credit foto: Jérôme Bascou
