Prima carte document, închinată soției celui considerat “patriarhul demnității și onoarei românești din ultimile decenii”, semnată de Andreea Mâniceanu, a fost lansată joi, 3 septembrie, ora 18:30, la Editura Corint.
La eveniment, desfășurat în Gradina Casei Filipescu Cesianu, pe Calea Victoriei, nr. 151, au participat: Adrian Majuru, Matei Gheboianu, Andrei Gherasim și Tudor Călin Zarojanu.
El a petrecut 17 ani în temnițele comuniste. Ea alți 14. O poveste de dragoste la prima vedere. Doar 5 ani petrecuți împreună. Și totuși, o poveste dramatică. Un destin tragic, frânt de ororile închisorilor și de boala ce i-a răpit ultima suflare. Arlette Coposu, soția Seniorului, își spune pentru prima dată povestea sub condeiul inspirat al tinerei cercetătoare Andreea Mâniceanu, într-o carte document ce creionează portretul unui model de simplitate, feminitate și decență.
Andreea Mâniceanu
„Andreea Mâniceanu realizează, în acest volum”, după cum afirmă în prefața cărții Matei Gheboianu, „biografia lui Arlette Coposu, soția lui Corneliu Coposu, care a pătimit în penitenciarele comuniste timp de 14 ani, trecând prin calvarul anchetei și suferind condițiile foarte grele din spațiile carcerale în care a fost închisă. (...) Demersul autoarei este lăudabil, prin încercarea de a recrea biografia lui Arlette Coposu pe baza mărturiilor celor care au cunoscut-o, dar și pe baza dosarului de la Securitate, fiind prima persoană care l-a descoperit într-un alt dosar, acela întocmit membrilor Legației Franceze. Lucrarea este scrisă cu multă emoție, îmbinând metodologia istoricului cu talentul literatului”.
Iar Tudor Călin Zarojanu, biograful regretatului politician, subliniază în postfață: „Autoarea ne oferă, întâi de toate, o privire generală asupra epocii și, mai ales, asupra istoriei pușcăriilor politice comuniste, inclusiv invocând și alte nume ale unor soții de oameni politici care au avut de suferit crunt ca urmare a activității partenerilor de viață – mai exact, ca urmare a urii comuniste față de tot ceea ce nu era comunist”.
Însă de ce... Arlette Coposu?
În primul rând pentru că, deși era soția Seniorului, povestea ei nu era cunoscută multora, mărturisește Andreea Mâniceanu. Chiar dacă a fost o femeie distinsă, frumoasă și curajoasă, destinul ei a fost unul marcat de suferință. Și asta doar pentru “vina” de a fi făcut parte din categoria rudelor celor indezirabili. “Nu avea decât vina de a fi soția mea” spunea Corneliu Coposu. Și tocmai de aceea a cunoscut timp de 14 ani suferința temnițelor comuniste alături de doamne precum Elena Brătianu, Niculina Mihalache, Maria Antonescu.
“Toate aceste femei au fost încadrate penal ca dușmani ai poporului doar pe baza legăturilor de rudenie cu cei socotiți indezirabili de către noul regim. Anihilarea lor a reprezentat, cu certitudine, pentru liderii comuniști, un gest necesar de purificare a națiunii – temelia pe care se putea construi noua societate” – aflăm din monografia dedicată lui Arlette Coposu.
Povestind despre cum a ajuns timp de doi ani să își dedice timpul și atenția pentru a reconstitui, cu minutiozitatea unui bijutier, portretul lui Arlette din informațiile fragmentare, Andreea Mâniceanu declară: “Nu știu dacă eu am ales subiectul cărții sau acest subiect m-a ales pe mine. Aceasta carte este teza mea de master publicată, bineînțeles, într-o formă îmbunătățită. Totul a pornit de la faptul că în perioada alegerii temei de master am văzut la Librăria Eminescu un afiș de dimensiuni mari cu fotografiile lui Arlette și Corneliu Coposu. Pe Senior l-am recunoscut imediat, dar pe femeia din fotografia de lângă nu o mai văzusem niciodată! M-a atras frumusețea și seninătatea chipului. A fost ceva special, ca o chemare. Deși cautam alte subiecte pentru scrierea disertatiei, am rămas cu gândul la fotografia lui Arlette”.
O chemare dincolo de timp și spațiu, o chemare profundă ce s-a materializat într-o carte document, fiind prima scriere dedicată în întregime lui Arlette Coposu și a momentelor semnificative din viața acesteia.
Însă elaborarea cărții a presupus o mulțime de impedimente pe care Andreea Mâniceanu le-a surmontat cu tenacitate: “Am început să caut informații despre ea. Pe internet articolele se repetau, erau același informații cu alte cuvinte! Deși la început mi s-a părut imposibil să încep să scriu despre acest subiect, având în vedere că tot ceea ce găseam în cărți sau pe internet era mult prea puțin, mi-am zis că indiferent de rezultat voi încerca”.
Însă această încercare presupunea să scoată la lumină vechi documente din Arhivele Securității, să le studieze cu ochi critic, să le compare, să încerce să le ordoneze în timp și totodată, să recreeze ca pe un imens puzzle, imaginea unei femei și suferințele pe care le-a îndurat.
“Dificultatile legate de cercetare au fost reprezentate de faptul că am mers pe un drum nou, alegând un subiect despre care nu s-a mai scris. Cartea se bazează în parte parte pe informații din arhiva CNSAS, trecute, bineînțeles, printr-un filtru critic, dosarele Securității prezentând uneori și informații eronate” mărturisește autoarea. Și ca orice cercetare minuțioasă, nu este lipsită de fundături, de momente când parcă însăși studiul în sine, intră în impas.
“Au fost si momente descurajatoare, cand sursele mi se păreau insuficiente pentru scrierea lucrării, dar cand totul părea pierdut, mi s-a întâmplat chiar sa descopăr dosare de arhivă cu informații importante nemaifiind studiate de nimeni până atunci”.
Și eforturile sale nu au rămas nerăsplătite. Chiar dacă inițial abordarea se limita la scrierea lucrării de dizertație, Andreea Mâniceanu afirmă că și-a dorit din tot sufletul să fie mult mai mult de atât.
“Domnul Matei Gheboianu, lector la Facultatea de Istorie a Universității București, m-a sprijinit în demersul cercetării, am fost fericită ca a acceptat un asemenea subiect. Îi sunt recunoscătoare pentru tot sprijinul. Însă povestea lui Arlette mă impresiona tot mai mult, cu fiecare lucru nou descoperit. Îmi doream să repar această nedreptate într-un fel, și anume că viața acestei femei distinse a rămas uitată de istorie. Mi-a lipsit poate atunci curajul, căci după susținerea disertației, toată munca a rămas într-un sertar pe un stick”.
Arlette Coposu și sora ei (Franța)
Însă chemarea tainică a lui Arlette a continuat să se audă în sufletul autoarei. Și la momentul potrivit, stickul uitat în sertar a ieșit la lumină, pentru a se tranforma, miraculos aproape, în volumul document ce restituie astfel istoriei viața lui Arlette Coposu.
“Într-o zi domnul Adrian Majuru, managerul Muzeului Municipiului București, în cadrul căruia lucrez ca muzeograf, mi-a oferit sprijinul publicării lucrării despre Arlette. Ca și coordonator al colecției "Istoriei Urbane", domnul Majuru mi-a propus publicarea lucrării la editura Corint. Am simțit că a fost momentul împlinirii unui vis. Poate că, într-adevăr, tot ce ne dorim se îndeplinește, însă la momentul potrivit” adaugă Andreea Mâniceanu.
Și astfel, chemarea tainică nu s-a stins, ci de-acum înainte poate înflori și în sufletele celor care vor parcurge volumul pentru a-i cunoaște povestea și pentru a înțelege mai bine o pagină de istorie nescrisă până în prezent.
Corneliu Coposu
Cartea prezintă viața lui Arlette, atât anii căsniciei alături de Corneliu Coposu, cât și anii grei ai suferinței petrecuți în închisorile comuniste. Monografia cuprinde un număr apreciabil de fotografii ale soților Coposu din anul în care s-au cunoscut (1941), din perioada pînă la arestare și cîteva din anul 1964, singuri ori împreună cu rude apropiate. Și nu în ultimul rând este un omagiu pentru tot ce a însemnat Arlette pentru Corneliu Coposu.
Surse foto: historia.ro, pagina de Facebook - Andreea Mâniceanu, Editura Corint
***
Un articol de Irninis Miricioiu
