loader
Foto

La TNB, premiera „Mary Stuart” în regia lui Andrei Șerban

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

După o absență de 32 de ani de pe scena Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, regizorul Andrei Șerban se întoarce pe 12 și 13 decembrie cu premiera spectacolului  „Mary Stuart” , o adaptare semnată de dramaturgul britanic Robert Icke după piesa clasică a lui Friedrich Schiller.

 

Producția beneficiază de o distribuție remarcabilă, decoruri semnate de Helmut Stürmer și costume realizate de Corina Grămoșteanu, marcând un punct de referință în stagiunea teatrală a acestui an.

Această montare aduce în prim-plan conflictele dramatice dintre regina Elisabeta I și Mary Stuart, explorând teme precum puterea, ambiția și identitatea, într-o viziune modernă și captivantă, sub bagheta unui regizor care și-a lăsat amprenta asupra teatrului mondial. Acesta „este un moment important pentru teatrul românesc, marcând revenirea unui maestru care continuă să fascineze și să provoace noi generații de spectatori”- afirma, în septembrie,  jurnalistul Radu Caranfil.

În ajunul premierei oficiale regizorul Andrei Șerban mărturisește: „Revin după mai bine de 30 de ani la Național cu un proiect extrem de ambițios – Mary Stuart, o adaptare actuală a prietenului meu, Robert Icke, după faimoasa piesă istorică a lui Schiller.* E drama a două femei puternice, Mary și Elizabeth – două regine, a Scoției, și, respectiv, a Angliei. Ambele ajung la o confruntare cu cele mai extreme consecințe ale puterii. (...) O piesă despre situația acestor femei, fascinate una de cealaltă, prinse într-o rețea complexă de atracție, rivalitate și gelozie. O națiune divizată, când istoria își pierde sensul și totul pare condus de șansă, un adevăr al tuturor timpurilor, cât și al momentului pe care îl trăim în prezent. (…) Icke oferă o șansă extraordinară femeilor să joace alternativ două roluri uriașe: regina care trebuie asasinată (Mary) și pe cea care trebuie s-o asasineze (Elizabeth). Alegerea oferă și surpriza unui element pur teatral, o demonstrație de virtuozitate actoricească. (…)

(w235) Afis MaryPentru Icke, șansa are o importanță primordială în felul în care evoluează piesa. De aceea, în anumite seri, în spectacol, toți actorii află în ultimul moment, în același timp cu publicul, distribuția celor două regine prin simpla învârtire a unei monede! Aruncarea monedei subliniază simbolic natura arbitrară a destinului, cât și înrudirea celor două femei, singure într-o lume care aparține bărbaților. Aceste femei sunt, de fapt, două fețe ale aceleiași monede. În timp ce moneda se învârte, timpul și istoria ramân suspendate”, declară regizorul.

Șerban a fost întotdeauna atras de reinterpretările contemporane ale marilor texte clasice, iar colaborarea cu Robert Icke, unul dintre cei mai talentați regizori britanici ai generației sale, reprezintă o întâlnire de vârf între două viziuni teatrale diferite. Mary Stuart în regia lui Robert Icke a avut premiera la Almeida Theatre din Londra în 2016, bucurându-se de un remarcabil succes.

Distribuția și echipa creativă care aduce această poveste pe scena Naționalului include nume remarcabile: Raluca Aprodu și Ofelia Popii (care joacă, alternativ, atât rolul reginei Elizabeth, cât și pe cel al lui Mary Stuart), Nicoleta Lefter (Mary Stuart), Mihai Călin,  Florin Aioane/Ștefan Mihai/ Tudor Cucu Dumitrescu, Conrad Mericoffer, Marius Bodochi, Emilian Oprea, Mihai Calotă, Ciprian Nicula, Florin Călbăjos.

Regia: Andrei Şerban; Regizor asociat: Daniela Dima; Decorul: Helmut Stürmer; Costumele: Corina Grămoșteanu; Muzica: Alexei Ţurcan; Video: Andrei Cozlac; Lighting design: Cristi Niculescu; Sound design: Liviu Stoica.

Asistent regie: Corina Mihaela Predescu; Asistent scenografie: Șteff Chelaru; Asistent Lighting design: Daniel Mateescu.

Consultant artistic: Ilinca Radulian; Producător delegat: Mădălina Ciupitu.

*Adaptare de Robert Icke după Friedrich Schiller. Traducerea: Irina Velcescu. Versiunea de spectacol: Daniela Dima.

Premiera oficială: 12 și 13 decembrie 2024, ora 19.00, la Sala Studio.

Următoarele reprezentații sunt programate în 10, 11 și 12 ianuarie 2025, la ora 19.00.

Logo

 
Cracovia zi lumină

În răstimpul dintre un răsărit și un apus de soare, echipa “Cap Compas” propune un itinerar la cele mai reprezentative obiective ale Cracoviei. ...

“Călătorie cu gust”: În atelierul și bucătăria meșterului Costi Lungu din Humuleşti | VIDEO

Costi ne vorbește despre pasiunea pentru metal și lemn, ne arată colecția de baltage și bețe ciobănești și ne spune poveștile acestor obiecte ...

Marile minciuni ale epocii de aur, „anii utopiei noastre”, în primele două episoade „Adevăruri despre trecut”, la TVR 1

Noul sezon „Adevăruri despre trecut” debutează la TVR 1 cu o radiografie necruțătoare a anilor care au legiferat ipocrizia și au condamnat un ...

„Adevăruri despre trecut”. 70 de ani văzuți la TVR

Realizată de Raluca Rogojină și echipa sa, producția care, timp de 8 ani de zile, s-a menținut în topul celor mai urmărite programe ale ...

Ediție specială: Vizita în România a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Luni, de la ora 15.00, TVR INFO transmisite în direct, într-o ediție specială, vizita oficială în România a preşedintei Comisiei Europene, Ursula ...

Artiști, povești de neuitat și momente de arhivă, într-o nouă săptămână la „Poarta Pangrati”

Muzică de ieri și de azi, întâlniri cu artiști îndrăgiți, amintiri despre mari nume ale scenei românești și momente speciale din culisele ...

Summitul G7, la Paris: Schimbări politice și provocări globale complexe

Capitala Franței găzduiește cea de-a doua reuniune ministerială oficială din acest an sub președinția franceză a grupului G7.

Ediție specială TVR SPORT: Conferinţă de presă a selecționerului Gheorghe Hagi

Luni, 9 noiembrie, de la 12.15, TVR SPORT transmisite în direct, într-o ediție specială, conferința de presă susținută de Gheorghe Hagi, ...

Vorbește-mi, să mă simt în siguranță: De ce au succes podcasturile din care învățăm

E simplu să înțelegem de ce un podcast serios despre sănătate oferă o contrapondere clară prin profunzime, intimitate și utilitate, după ce, ...

Andrei Huțuleac, despre succes, ambiție și limitele culturii românești, la „Rețeaua de idoli”

Dublu laureat al Premiilor UNITER și unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole ai generației sale, Andrei Huțuleac este invitatul ...

Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

„Info Etnic”: Prejudecăți, populism și identitate culturală, într-o Europă a diversității

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 11:00, la TVR INFO, o nouă ediție „Info Etnic” aduce în prim-plan provocările cu care se confruntă minoritățile ...

„Colosseum: o megastructură antică”. Povestea tehnică a celei mai mari minuni romane, la TVR Cultural

Toate drumurile duc la Roma sau, mai precis, la cel mai reprezentativ monument al său: Colosseum. TVR Cultural difuzează în premieră ...