loader
Foto

La mulţi ani, Victor Rebengiuc!

În 10 februarie 2021, Victor Rebengiuc a împlinit 88 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând în 14 februarie, la Duminica filmului românesc , două dintre filmele în care acesta a fost protagonist: Faleze de nisip şi Doctorul Poenaru .

 

Este un mic omagiu adus unuia dintre „monștrii sacri ai teatrului și filmului românesc”, actorului care a lucrat cu marii regizori şi actori ai generaţiei sale - şi nu numai. O asemenea personalitate nu poate fi descrisă sau cuprinsă în câteva rânduri, aşa că la TVR 2 lăsăm arta şi talentul lui Victor Rebenciuc „să vorbească” – în timp ce noi, cu respect, îi urăm un sincer La mulţi ani cu sănătate, maestre!

De la 13.10: FALEZE DE NISIP - România, 1983
Regia: Dan Piţa
Cu: Victor Rebengiuc, Carmen Galin, Marin Moraru, Gheorghe Visu, Valentin Uritescu
.
(oar_w460)

Dramă, ecranizare a romanului „Zile de nisip” de Bujor Nedelcovici. Doctorul Cristea, un om trecut de prima tinereţe, egoist, indiferent, se află în concediu la mare. Liniştea vacanţei îi e tulburată când îi sunt furate lucrurile. Obişnuit să i se dea întotdeauna dreptate, el susţine la Miliţie că vinovat este un tânăr de pe plajă. Deşi acuzatul nu-şi recunoaşte fapta, doctorul nu admite că s-ar fi putut înşela. Tinerii, crede el, sunt întotdeauna vinovaţi.

Puţini cunosc faptul că filmul "Faleze de nisip" a fost “arestat” la numai 3 zile de la premieră. Se întâmpla în 1983 când, la 72 ore de la lansare, filmul era brusc scos de pe ecrane iar toate copiile erau confiscate fără ca cineva să înţeleagă motivul. Doar că un an mai târziu, chiar Nicolae Ceauşescu explica într-unul din discursurile sale că scenaristul Bujor Nedelcovici şi regizorul Dan Piţa denaturaseră în acest film  „realitatea socialistă". Aşa că cei doi au fost aspru criticaţi iar filmul a fost "arestat" până la Revoluţie.

 

De la 20.10: DOCTORUL POENARU – România, 1978
Regia: Dinu Tănase
Cu: Victor Rebengiuc, Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică

Dramă. Ecranizare după romanul omonim al lui Paul Georgescu, premiat de Uniunea Scriitorilor.

(oar_w460)

Sub chipul doctorului Mitică Poenaru recunoaştem personalitatea medicului internist Dumitru Georgescu, fondatorul spitalului din Ţăndărei, tatăl scriitorului. Legenda cunoscutului medic, iubit şi respectat de comunitate, l-a impresionat şi pe regizorul Dinu Tănase.

În 1919, doctorul Mitică Poenaru, proaspăt venit de pe front și trimis de autorități într-un sat sărac și izolat din Bărăgan, încearcă

să-și facă onest meseria, în ciuda lipsurilor inerente și a micilor complicități locale. Însă eforturile sale de a impune reguli stricte de igienă și de a îmbunătăți starea sănătății localnicilor se lovesc inerent de corupție, de inerția locuitorilor și de obtuzitatea unor șefi locali.

 

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
Rodica Mandache, în rolul Pălărierului... cel bun, la „Vis sau realitate”

Pe 17 mai, mult admirata actriţă îşi încearcă noi talente. Basti Ţopescu îi este alături, ajutând-o să-şi îndeplinească visul. Un nou episod „Vis ...

Veta Biriş, triplu aniversată la „Petrecere... cu cântec!”, pe TVR 1

Iuliana Tudor ne invită să omagiem viaţa şi cariera artistei împreună cu Mariana Anghel, Niculina Stoican, Ilie Medrea, precum şi cu ...

Carmen Târnoveanu, gazda emisiunii "Dăruiește Românie!" vă așteaptă  sâmbătă, 18 mai, de la ora 13:30, la TVR 3.