loader

„Jurnalul familiei –escu”, o radiografie a identităţii româneşti, la TVR 1

RECOMANDARI  TVR1 

Documentarul semnat de regizorul Şerban Georgescu şi care îi are ca invitaţi pe Ioana Pârvulescu, Mihaela Miroiu, Sorin Ioniţă, Stelian Tănase, Theodor Paleologu și Vintilă Mihăilescu, s-a difuzat la TVR 1 și TVR 1 HD în 7 decembrie, de la ora 13.00.

 

Televiziunea Română a propus telespectatorilor săi un documentar în premieră, o călătorie în spaţiu şi timp, în care familia e puntea de legătură între toate momentele care ne-au ţinut uniţi, dar ne-au şi dezbinat, de la Marea Unire încoace.

Jurnalul familiei -escu este povestea milioanelor de români care, prin forţa împrejurărilor, au ajuns să locuiască între aceste graniţe şi să fie nevoiţi să se suporte unii pe alţii – aşa cum stau lucrurile într-o mare familie. Povestea familiei -escu este spusă de regizorul Şerban Georgescu, împreună cu Ioana Pârvulescu, Mihaela Miroiu, Sorin Ioniţă, Stelian Tănase, Theodor Paleologu, Vintilă Mihăilescu şi ajutat de arhivele personale a zeci de oameni.

(w882) escu - vin

(w882) escu - th

(w882) stelian ta

Tema Jurnalului familiei -escu este definirea unei identităţi a românilor, dincolo de standard şi de canoane, dar cu mult umor şi aproape caricatural. Filmul surprinde ceea ce nu se învaţă în şcoală: de la relaţiile de familie până la spiritualitate; despre viaţa la bloc; despre diferenţele între provinciali şi bucureşteni; despre cum era înainte – înainte de comunism, dar şi înainte de Revoluţie; despre noi şi despre ai noştri. Prin definirea câtorva „elemente”, precum: limba, naţionalitatea, religia, mâncarea, sportul, politica, războiul, agricultura, şantierele, tradiţiile, muzica sau moda, filmul conturează un portret al felului în care cele enumerate mai sus ne-au influenţat şi modelat familia.

(w882) masa intin

Pornind de la educarea propriei fiice, regizorul Şerban Georgescu face o incursiune sinceră în genealogia familie sale, dar şi în istorie. Prin poveştile străbunicilor, bunicilor, mătuşilor, unchilor, verilor şi cumnaţilor, Jurnalul familiei -escu propune o trecere de la întâmplările mici, individuale, la marile întâmplări la care am luat parte cu toţii în ultima sută de ani.

„Străbunica şi bunica mea sunt născute lângă Sibiu, iar la completarea acestui documentar au contribuit şi câţiva sibieni, prin fotografii din arhivele personale, la vederea cărora pe marele ecran sper să se bucure”, mărturiseşte regizorul.

(w882) Nunta

Documentarul, prin vocile antropologilor, surprinde două extreme: dispreţul faţă de popor, ca origine (alimentat de dispreţul faţă de naţional-comunismul ceauşist) şi - la capătul celălalt - adularea „epileptică” a românismului (cei care laudă faptul de a fi român, dincolo de orice alt criteriu).(w882) escu - sim

Descris ca fiind „poate cel mai bun produs cultural realizat cu ocazia Centenarului”, documentarul a reuşit să emoţioneze publicul prezent la proiecţiile din cadrul marilor festivaluri naţionale în selecţia cărora a fost inclus, echipa filmului fiind întâmpinată la finalul acestora cu aplauze şi multe curiozităţi din partea cinefililor. „Ceea ce mă face să privesc cu optimism îndeplinirea obiectivului meu principal, acela ca acest documentar să creeze emoţii şi să fie un prilej de reflecţie. Iar după ce trec emoţiile, sper ca cei mai mulţi spectatori să-şi pună întrebarea simplă: ce anume a declanşat în ei acele emoţii? Şi poate, în căutarea răspunsului, fiecare îşi va completa în jurnalul propriu rubricile rămase albe”, declara Şerban Georgescu.

(w882) familia es

„Tembelismul moldovenesc, încetineala ungurenilor şi luminiţele oltenilor. Limba, familia şi fotbalul. Cântarea României şi Daciada, biserica şi statutul femeii, Radiovacanţa şi nebunia VHS-urilor. Despre toate acestea şi despre multe alte subiecte de unire şi dezbinare la români în ultimii 100 de ani în documentarul plin de vervă, ironie şi umor dar şi de adevăr(uri) şi emoţie al lui Şerban Georgescu.” (Cinemap)

(w882) scandal

Şerban Georgescu are la activ mai bine de 20 de ani de experienţă în domeniul documentarelor şi advertisingului, lucrând pentru clienţi de prestigiu, cu unii dintre cei mai importanţi jucători din industrie. Ultimul său documentar, Varză, cartofi şi alţi demoni, care a putut fi, de asemenea, vizionat la TVR, a fost extrem de bine primit de public şi critică, bucurându-se inclusiv de atenţie internaţională după premiera mondială de la prestigiosul festival de film documentar Dok Leipzig.

Jurnalul familiei -escu / Teaser from Kolectiv Romania on Vimeo.

***

Jurnalul familiei -escu este produs de Kolectiv Film în co-producţie cu Studioul Video Art şi este distribuit de Kolectiv Film. Filmul a fost realizat cu participarea TVR şi cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Logo

 
Marile minciuni ale epocii de aur, „anii utopiei noastre”, în primele două episoade „Adevăruri despre trecut”, la TVR 1

Noul sezon „Adevăruri despre trecut” debutează la TVR 1 cu o radiografie necruțătoare a anilor care au legiferat ipocrizia și au condamnat un ...

„Adevăruri despre trecut”. 70 de ani văzuți la TVR

Realizată de Raluca Rogojină și echipa sa, producția care, timp de 8 ani de zile, s-a menținut în topul celor mai urmărite programe ale ...

Ediție specială: Vizita în România a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Luni, de la ora 15.00, TVR INFO transmisite în direct, într-o ediție specială, vizita oficială în România a preşedintei Comisiei Europene, Ursula ...

Artiști, povești de neuitat și momente de arhivă, într-o nouă săptămână la „Poarta Pangrati”

Muzică de ieri și de azi, întâlniri cu artiști îndrăgiți, amintiri despre mari nume ale scenei românești și momente speciale din culisele ...

Summitul G7, la Paris: Schimbări politice și provocări globale complexe

Capitala Franței găzduiește cea de-a doua reuniune ministerială oficială din acest an sub președinția franceză a grupului G7.

Ediție specială TVR SPORT: Conferinţă de presă a selecționerului Gheorghe Hagi

Luni, 9 noiembrie, de la 12.15, TVR SPORT transmisite în direct, într-o ediție specială, conferința de presă susținută de Gheorghe Hagi, ...

Vorbește-mi, să mă simt în siguranță: De ce au succes podcasturile din care învățăm

E simplu să înțelegem de ce un podcast serios despre sănătate oferă o contrapondere clară prin profunzime, intimitate și utilitate, după ce, ...

Andrei Huțuleac, despre succes, ambiție și limitele culturii românești, la „Rețeaua de idoli”

Dublu laureat al Premiilor UNITER și unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole ai generației sale, Andrei Huțuleac este invitatul ...

Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

„Info Etnic”: Prejudecăți, populism și identitate culturală, într-o Europă a diversității

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 11:00, la TVR INFO, o nouă ediție „Info Etnic” aduce în prim-plan provocările cu care se confruntă minoritățile ...

„Colosseum: o megastructură antică”. Povestea tehnică a celei mai mari minuni romane, la TVR Cultural

Toate drumurile duc la Roma sau, mai precis, la cel mai reprezentativ monument al său: Colosseum. TVR Cultural difuzează în premieră ...

Charles Bronson, prins între trecut și prezent, în thrillerul „Omul din umbră”, la TVR 1

Trecutul nu poate fi lăsat întotdeauna în urmă, iar Joe Martin descoperă acest lucru în momentul în care foștii săi complici îi amenință noua ...

O casă din panouri, ridicată în doar câteva săptămâni? Emilian Grigore descoperă tehnologia SIP la „Casa viitorului”, pe TVR 1

Cât de sigure, confortabile și eficiente energetic sunt casele realizate din panouri SIP? Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 10.00, la TVR 1, „Casa ...