Despre cozonaci, croșetat și limba coreeană... Jurnalista, Aura Dobre, a convins-o pe Raluca Militaru Bibac, voluntar în învățarea limbii engleze pentru copii din Franța, să ne împărtășească din trăirile ei în vremuri de restriște...
Totul a plecat de la mesajul Ralucăi. Îmi cerea o rețetă de cozonaci, pentru că vrea să facă anul acesta de Paști. Am început să mai povestim, despre una despre alta. Eu și Raluca am absolvit același liceu. În secolul trecut. Nu cred că ne-am mai văzut de atunci, plus că ea era cu un an mai mică (sic!). Ne întâlnim, aproape în fiecare zi, pe ulița… facebook-ului. Și, pe 6 aprilie, după ce i-am trimis ultimele indicații prețioase despre cozonacii marcă înregistrată, i-am strecurat în mesaj un emoticon cu o floricică. “Ce bine merge floricica! Azi e ziua mea!” mi-a scris. Facebook nu mă avertizase deloc în această privință. Am rugat-o să-și facă timp să înregistreze un mesaj video pentru campania TVR Internațional. Mi-a zis că e timidă și riscă să spună numai prostii. Atunci i-am propus să scrie ce face, ce simte, cum i s-a schimbat viața în ultimele săptămâni. Prima dată mi-a zis că se gândește. “Trebuie să fie ceva serios ? Sau pot să scriu cum sunt eu, de obicei ? Totuși unii oameni sunt foarte triști și au probleme”. Scrie cum simți, i-am trimis răspunsul. Apoi mi-a “răsturnat” în cutiuța cu mesaje, un text. În stilul ei.
Ea este Raluca Militaru Bibac. Locuiește în Montigny le Bretonneux, în sud-estul Parisului, în departamentul Yvelines. “La 22 km de Paris şi 6 km de Versailles” mai concret!
Textul de mai jos este aproape cum mi l-a trimis! Am scos doar câteva cuvinte… mai licențioase! Cine o cunoaşte pe Raluca știe despre ce este vorba!
“Din 2002 sunt aici. Când nu sunt izolată, tot cam același lucru fac, dar mai ies din casă. Până în 2014 am predat engleză pentru adulți în întreprinderi, suplinitor la Universitatea din Versailles și profesor voluntar la un spital în Versailles pentru copiii spitalizați și deșcolarizaţi pentru perioade mai scurte sau mai lungi.
Dar în 2013 am avut o operație la măduva spinării și am rămas cu niște dureri neurologice pentru mult timp și în 2014 am demisionat. Acum sunt doar voluntar, o zi pe săptămână și tot voluntar fac Engleză cu copiii cunoștințelor.
(Acum 2 ani m-au acceptat la Facultatea de Medicină, să studiez Istoria Medicinei, dar nu m-am mai dus până la urmă, că m-a apucat o frică de examene cu insomnia.)
- Băi, de ce tușesti? îl întreb dimineață pe bărbată-miu.
- Ce-ai nevastă? Îmi mai vine și mie să tușesc, că știi că am reflux. Vezi, că mai târziu mă duc să fac niște ture în jurul blocului.
- Aoleu, iar te duci ? Știi că virusul ăsta se ia și din aerul pe unde au trecut alții! O fi şi pe pomi...
- O fi, dar n-ai vrea să-mi pun mască și când alerg... Lasă că ai tu grijă și dai cu spirt pe clanțe după ce mă-ntorc.
- Vezi să nu uiți să te descalți afară...
- Da, dar când mă întorc, nu intru și-mi dai gunoiul să-l duc să mai schimb traseul...
Și uite așa ne petrecem timpul printre exerciții pe covor, spălat pe mâini, aspirator, spălat pe mâini, făcut mâncare, spălat pe mâini, citit, spălat pe mâini, etc...
Ce zi o fi azi în afară de faptul că e ziua mea ?!
Scuarul din fața blocului e foarte curat, liniștit, pomii în floare, dar porțile de intrare sunt cu lanțuri şi lacăte. Până și dragostea începe să se simtă îngrădită !
Stai, să mai pun apă la o floare…
Azi e ziua mea... a început să mi se ia de-atâta gătit pentru prânz. Deschid geamul de la balcon să mai intre aer...
Sincer, nu mă deranjează să stau în casă când am de ales, dar de data asta e de nevoie.
Textul ăsta îl scriu în mai multe etape, că între timp am făcut un tiramisu. Mi-a ieșit cam acru, că e din vreme de război cu un fel de brânzică semi-degresată, că n-am găsit integrală. De obicei, lumea de pe-aici o cumpără pe cea degresată să nu se îngrașe, dar în război mănânci mai gras, ca să ţină de foame. Cred că şi șobolanii trăiesc bine acum, la câte provizii de paste și făină au făcut unii !
Cică să facem măști din prosoape de hârtie absorbantă, dar ce hârtie, nene, că numai găsești decât d-aia proastă, transparentă. Asta e culmea economiilor: în vreme de război iei ce e mai scump, ca să țină ori de foame, ori de sete, ori să nu se rupă și să pui mai puțin, când te ștergi la... nas.
Mai nou, m-am gândit să tai elasticele de la măștile folosite, să le spăl cu săpun să moară dușmanul și să le capsez la măști din hârtie de caiet, eventual. Bărbată-miu zice că nici capse nu mai avem ! Nu mai avem nimic în casa asta ?!
Spun asta ca să mă aflu în treabă, că de fapt răul și greul nu le ducem noi. Noi nu suntem nici eroi, nici suferinzi…
Nu mai suport nici să mi se citească articole despre părerile politicienilor vis-a-vis de ce va urma, că oricum va fi destul de greu...
Nici de filme nu mai am stare. Prefer filmulețele altora din timpul închisului (izolării, adică). Îmi place că văd oamenii în familie, poate unii n-au mai petrecut atâta timp împreună de mult și chiar încearcă să se amuze. Astea sunt amintiri care vor dura.
Eu încerc să învăț limba coreeană şi mai comunic cu niște coreeni pe o aplicaţie. Pe 29 martie trebuia să fi plecat pentru 2 săptămâni în Coreea (de Sud!) să fiu la Festivalul Cireşilor de ziua mea… Până la urmă, festivalul s-a anulat anul ăsta, dar voiajul tot îl fac în septembrie, dacă ne ajută Dumnezeu să fie toate bine !
Nu ştiu ce urmează să fie ! Mai rău e că după eliberare va trebui să schimb fotoliile, că se face gaură în ele…
Vecinii mei de jos au avut gripă acum 6 săptămâni, când încă nu se spunea mare lucru despre virus și n-au știut, deși și acum încă mai tușesc…
M-a sunat azi o prietenă să-mi spună că s-au infectat, adică au avut virusul și ea și soțul și fiul. Dar că nu m-a sunat să-mi spună, pentru că soțul i-a cerut să nu spună cuiva. Dar el nu s-a gândit că poate alții care au intrat în contact cu ei au putut lua boala fără să știe ????? Doamne, cum mai sunt unii oameni !…
Dar ce, era vreo boală rușinoasă, să zici că a călcat pe lângă și ti-e rușine ?! Ca domnu' ăla din România cu amanta... Nu știu de ce, dar am impresia că e o mentalitate tipic românească şi se cam ia. La noi: virusul nu există dacă nu-l vezi, lasă dragă că nu îl iau chiar eu, e doar o gripă și trece, stai să mă duc și eu pe-afară că nu se ia așa ușor etc...
Dar peste o săptămână abia aștept să fac cozonacii ăia minunați și să ciocnim un ou vopsit cu vopsea… improvizată, că poșta nu merge cum trebuie.
Anul ăsta, Lumina de Paști va fi doar cea din candela pe care oricum o aprind în fiecare zi, iar Lumina pe care ar fi trebuit să o primim la biserică se mută în suflet !
Un deputat de dreapta tocmai a declarat că 2020 va fi un an de recesiune mai rău ca după război în '45. Se sugerează marilor patroni să-și mai taie și ei din salarii atâta timp cât majoritatea oamenilor este în șomaj tehnic.
Hai, că trebuie să pregătesc o compresă și spirt pentru când s-o întoarce bărbată-miu de la alergat. L-am disperat cu dezinfecția. Eu, când mi-or da ăștia drumul afară, cred că iau toate bolile, că voi fi complet dezimunizată și dezumanizată.
Vorba lui tata săracu': azi e 'ntâi, mâine 31 !
La mine, statul în casă nu e grav! Mă simt bine în casa mea și mă străduiesc să am diferite preocupări. Oricum nu mă plictisesc niciodată ! Fac sport, yoga și activități cu o asociaţie franco-coreeană și recent m-am apucat şi de croșetat.”
Aceasta este povestea unei bucăți din ziua de naștere a Ralucăi Militaru Bibac, care trăiește de 18 ani aproape de Versailles, Franța.
Aura Dobre
