loader
Foto

”Eu nu mă rog lui Dumnezeu. Când mă adresez lui Dumnezeu îi mulțumesc!”

RECOMANDARI  TVRFOLCLOR 

Interpretează cu mult talent muzică populară ardelenească. Dar este și autor de culegeri  muzicale și mentor pentru generații de tineri preocupaţi de studierea folclorului românesc, este prof.univ.dr. la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj și coordonator al Ansamblului de Muzică Tradiţională Românească ICOANE.

 

”La Oarda, în localitatea unde m-am născut, era un grup de tineri pe lângă căminul cultural, ...exista efectiv o viață culturală, și eu având oarecare aptitudini am fost cooptat în acest grup, eram un fel de mascotă să zic așa...aveam voce bună”, povestea Ioan Bocșa într-un interviu Confesiuni, Iulianei Marciuc. El consideră că decizia de a deveni artist nu i-a aparținut lui, ci publicului, care l-a determinat să facă această alegere : ”Am fost împins întâi de la spate de prieteni și apoi de către public; publicul m-a determinat să revin pe scenă...reacția publicului.”(Interviu cu Iuliana Marciuc la Confesiuni, arhiva TVR, 2011)

(w882)

Publicul a avut dreptate în privința lui Ioan Bocșa. Este un artist aparte și un protector al comorilor folclorice naționale.

Din informațiile Centrului de Cercetare în Etnomuzicologie (CCE) al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, am afla că ”Ioan Bocșa este prof.univ.dr. la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în cadrul Modulului de Muzică Vocală Tradiţională Românească și coordonator al Ansamblului de Muzică Tradiţională Românească ICOANE. Se menționează, de asemenea, faptul că Ioan Bocșa a adus contribuţii semnificative etnomuzicologiei româneşti prin culegeri de folclor efectuate în judeţele Alba, Hunedoara, Sălaj, Bistrița, salvând din teren peste 3500 de producţii muzicale folclorice, prin organizarea unei arhive/fonoteci digitalizate şi elaborarea și publicarea unor cărți de specialitate.”

”Mi-aș dori să fim mai uniți, mi-aș dori...să avem sentimentul real al apartenenței și să căutăm motive să ne mândrim că suntem români, că suntem aici și că suntem diferiți de alții”. Cu aceste cuvinte încheia Ioan Bocșa interviul oferit Cristinei Șoloc la ”România veritabilă”, ediție pe care o puteți urmări online pe contul oficial de youtube al TVR.

(w882)

Din 2002 este Doctor în Muzică cu teza: Colinda de pe Valea Mureşului Mijlociu. Iar munca sa în domeniul cercetării ştiinţifice s-a concretizat prin editarea mai multor lucrări, dintre care amintim: 1484 Colinde cu text şi melodie (1999)- 2 volume; Colinde Româneşti (2003) - 2 volume (pentru acestea, în anul 2005 s-a acordat Premiul Ciprian Porumbescu pentru Muzicologie de către Academia Română); Muzică vocală tradiţională din Sălaj (2009) - 2 volume; Colinda în Transilvania - Catalog tipologic muzical (2011) autori Ileana Szenik, Ioan Bocşa - 2 volume; Muzică vocală tradiţională din Munţii Apuseni (2013), Muzică vocală tradițională din Munții Apuseni: Bazinul Arieșului și Văile Aiud, Geoagiu, Galda, autor Ioan Bocșa, Editura MediaMusica, 2013, Muzică vocală tradițională din Ținutul Pădurenilor, Hunedoara, autori: Ioan Bocșa, Alina Stan, Editura MediaMusica, 2021, Colinda în zona Mureşului Mijlociu Studiu asupra unui grup tipologic muzical, Editura MediaMusica, Editura Curs, Cluj-Napoca, 2022.

Sursa info:/centruldeetnomuzicologie.anmgd.ro/

Foto: arhiva TVR

Logo

 
Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...