Artist vizual, profesor, mamă, fiica artistului și profesorului Romul Nuțiu, Simona Nuțiu Gradoux i-a acordat un interviu lui Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior la TVR Internațional.
Simona Nuțiu Gradoux locuiește de mai bine de un sfert de secol la Nancy, în Franța, unde și-a clădit cu tenacitate o triplă carieră: cea de mamă și soție (familia, inclusiv rădăcinile românești, îi sunt repere sine qua non), profesor de Expresie plastică la École de Condé din Nancy și artist vizual implicat în experiment și inovație imediat după Revoluție, la Timișoara, orașul său natal.
A absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu" din Cluj-Napoca și după 1990 a beneficiat de burse de studiu și creație în Franța. Ceva mai târziu și-a continuat studiile la Nancy și Metz. Timp de 4 ani a fost asistent la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara.
În tot acest timp, Simona Nuțiu Gradoux nu a încetat să creeze, să articuleze și să-și imagineze proiectele inovatoare care par să fi crescut organic, unul din altul. Stratificând idei, introspecții, metamorfoze și analize minuțios digerate creativ, artista a rămas constantă cu ea însăși, experimentând nu de dragul unei idei (șocante sau nu), ci întru asumarea și înțelegerea globală a NATURII (LUMII) al cărei centru a fost și a rămas OMUL. A avut expoziții personale în România, Franța, Olanda, Luxemburg, Germania, Japonia și a fost prezentă în numeroase proiecte expoziționale colective din Europa și SUA.
Este fiica artistului și profesorului Romul Nuțiu, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai expresionismului abstract european, curent manifestat dincoace de Cortina de Fier în vremea Războiului Rece (judecând după ce se-ntâmplă astăzi, putem să-l intitulăm Primului Război Global Rece).
Cum a reușit Simona Nuțiu Gradoux să-și clădească cele trei cariere, bazându-se pe valențele personale, aflăm din interviul realizat de Sandrino Gavriloaia, jurnalist senior la TVR Internațional.
***
Sandrino Gavriloaia: Cum vă afectează munca de artist actuala pandemie de COVID-19? Și mă refer aici nu numai la covi-criză, la scăderea interesului pentru artă, la organizarea propriilor expoziții ori (ne)participarea la târgurile de artă, ci și la actul creator în sine, la creație...Cine mai are nevoie de artă în actualele condiții strangulante?
Simona Nuțiu Gradoux: Trăim niște timpuri stranii în care, din cauza pandemiei, suntem obligați să ne izolăm și să ne protejăm unii față de alții. Perioada „izolării” din primăvara trecută a fost pentru mine o perioadă benefică, ce mi-a permis să îmi petrec mult timp în atelier și grădina personală. A fost un timp de gândire, de meditație și de lucru. A fost o experiență inedită: sentimentul că timpul s-a oprit pe „fondul” primăverii și renașterii naturii, care era în continuă transformare prin explozia formelor și culorilor. „Distanțarea” față de lumea exterioară mi-a permis o percepție și relație privilegiată cu natura. În astfel de momente ne reconectăm la lucruri și valori, probabil, esențiale, pe care avem tendința să le ignorăm în condiții normale.
Eu cred că arta e un cursor care indică niște stări de spirit în societate sau chiar le propulsează. Lipsa acesteia creează un gol și poate aduce un dezechilibru. Să nu uităm că nici în condiții normale nu toată lumea e pasionată de artă. Și totuși, arta și cultura în general nu pot fi ignorate, constituie o hrană spirituală esențială pentru societate.
Sandrino Gavriloaia: De ce ați emigrat? Au fost rațiuni economice, de libertate, de căutare artistică sau, pur și simplu, v-ați îndrăgostit? Și pentru că am pomenit de dragoste, ați vrea să ne vorbiți, dacă vă face plăcere, de familia dvs.?
Simona Nuțiu Gradoux: În 1991 l-am cunoscut pe soțul meu, care era într-o scurtă vizită la Timișoara. Întâmplarea a făcut că, intrând la Galeria Helios, s-a oprit în fața unei lucrări personale de pictură pe care a dorit să o cumpere. Dorind să negocieze prețul, am fost contactată. Eu nu am fost de acord cu propunerea făcută și povestea nostimă este că i-am propus un preț superior. În final, a cumpărat lucrarea și s-a reîntors în Franța. După o săptămână s-a reîntors în România știind că sunt la munte, unde părinții mei aveau o casă de vacanță, în apropierea Timișoarei. Prietenii i-au sugerat că ar putea fi Gărâna și, astfel, în seara de Anul Nou, printr-un hazard al situației, a găsit casa și s-a integrat în familia noastră.
În 1994 am părăsit țara și m-am stabilit la Nancy. De atunci, întotdeauna ne petrecem o parte din vară la Gărâna. Băiatul nostru s-a născut doi ani mai târziu, iar casa de la Gărâna a devenit pentru el o casă de vacanță a copilăriei. Franța mă fascina dinainte de-al cunoaște pe soțul meu, fusesem deja de mai multe ori acolo, așa că nu a fost o dificultate pentru mine de a mă stabili și adapta în acel spațiu.
Sandrino Gavriloaia: Dincolo de întemeierea unui cămin și de viața de familie împlinită, considerați că v-ați îndeplinit aspirațiile intelectuale și rostul artistic?
Simona Nuțiu Gradoux: Am o familie minunată și activez ca profesor de expresie plastică într-o instituție de învățământ superior care pregătește viitori designeri, la École de Condé din Nancy, de mai bine de 20 de ani. Activitatea mea de creație personală artistică este constantă. Pot să afirm că am realizat ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. Creația e o căutare de sine permanentă, care generează multe întrebări și frământări și produce incertitudini. E extraordinar că am șansa de a-mi putea consacra timpul unei activități care mă pasionează, dar nu e suficient. „Produsul artistic" implică interacțiunea cu lumea, iar din partea artistului „calități manageriale" de care, din păcate, eu nu prea dispun.
Sandrino Gavriloaia: Știu că v-ați aprofundat studiile în Franța. Există diferențe notabile între învățământul artistic românesc și cel francez?
Simona Nuțiu Gradoux: Diferența era semnificativă, în Franța se practica prea puțin meșteșugul, ceea ce în România era important în debutul unei practici artistice. Învățământul artistic românesc era academic. Fiecare secție cu specializarea într-un anumit domeniu rămânea centrată pe problemele sale, de cele mai multe ori de ordin tehnic și prea puțin se practica transversalitatea. În sistemul franțuzesc conceptul e esențial și alegerea tehnicii și transpunerea unei idei se fac în funcție de un demers personal. În instituțiile superioare nu există decât o singură filieră pentru cei care aleg arta. În cadrul acesteia, fiecare student practică ceea ce îl interesează. Dar și acest sistem își are limitele sale, fiindcă traducerea unei idei necesită stăpânirea tehnicii.
Studiile din Franța mi-au permis o re-contextualizare și o poziționare personală diferită, în raport cu lumea. Trecerea printr-o instituție franceză mi-a deschis orizonturile și m-a impulsionat pozitiv. Toate aceste diferențe de viziune între cele două sisteme m-au ajutat să-mi construiesc un drum propriu atât ca artist, cât și ca profesor de expresie plastică.
Sandrino Gavriloaia: Din punct de vedere artistic, am remarcat apropierea dvs. de natură și interesul aproape obsesiv pentru biologic. Decodați formele vegetale, animale și umane pentru a le înțelege mai bine sau pentru a recompune un alt univers, prin care să concurați realitatea imediată?
Simona Nuțiu Gradoux: Am căutat niște remedii și alternative în natură. Am ajuns astfel la o formă de identificare între uman și vegetal, cu un transfer și similitudini formale între om și natură. Aceasta s-a tradus prin diverse metamorfoze, grefe sau fixări ale unor procese de transformare care au tradus stări de neliniște sau angoasă. M-a preocupat ideea unei continuități în natura în care mitul reactivează formele umanoido-vegetale. E o lume secundă, care se naște stimulată de incertitudini, întrebări și obsesii personale.
Ultimul proiect expus la galeria Le Préau la Nancy-Maxeville, intitulat Somnium, a tratat universul grădinii, cu tema copacului reconstituit cu diferite grefe, cu trimitere la imaginar, dar și la vis. Expoziția a cuprins o instalație constituită din fragmente de copaci grefați, precum și o serie de picturi cu tehnici mixte care compun, cu ambiguitate, ideea de grădină, vegetație, exterior cu cea de decor interior.
În momentul de față mă interesează ideea finitudinii, modul în care decăderea sau degradarea unui sistem poate contribui și participa la un nou ciclu de existență. Acest proiect, la care am lucrat în timpul izolării din primăvară, se numește, deocamdată, Inside, și nu a fost expus. Fiecare fragment de istorie sau particulă de materie din care suntem constituiți servește la construcția unui nou ciclu de viață sau a unui nou sistem. Materia e în continuă transformare și toată existența noastră implică, metaforic, un proces de stratificare și de sedimentare.
În demersul actual, animalul va juca un rol major prin simbolul pe care îl activează, ca și prin narațiune. E un proiect care a început acum câteva luni și este încă în stadiul de „cercetare”, dar, pentru moment, s-a concretizat printr-o serie de desene și obiecte.
În general, domeniile mele de explorare sunt destul de diversificate între desen, sculptură, instalație, pictură, iar alegerea unui mod de exprimare e determinat de idee și de demers.
Sandrino Gavriloaia: Pentru că expuneți periodic în România, aș vrea să vă întreb de ce țineți atât de mult la acest „cordon ombilical”, Timișoara, care vă ține aproape de țară? Din păcate, la București nu expuneți. Este aici o problemă de coterie? Ce se-ntâmplă în Franța din acest punct de vedere? Sunt deosebiri majore între mediul artistic francez și cel românesc?
Simona Nuțiu Gradoux: La Timișoara, mă simt, într-un fel, acasă. În primul rând, mă reîntorc să o văd pe mama. Nostalgia primilor ani din viață petrecuți într-un loc se repercutează și influențează dorința de a reveni și regăsi locuri și oameni dragi. Cum spuneam, vin foarte des la Timișoara să îmi văd familia și fiindcă s-au ivit oportunități de expunere aici, bineînțeles că nu am ezitat. Timișoara, în ultimii ani, a devenit un oraș foarte activ din punct de vedere artistic, prin diverse manifestări sau locuri de expunere de calitate. Când te „cunosc” oamenii, propunerile sunt frecvente și dacă spațiile de expunere sunt interesante, nu trebuie ezitat.
În ceea ce privește situația artistică, în Franța diferența dintre Paris și un oraș precum Nancy este enormă. Evident că e mai mult provincialism în regiune decât în centru. Spațiul artistic, în general, e destul de ierarhizat. Sunt locuri de expunere cu diferite grade de importanță. Dar pentru orice participare trebuie trimise permanent candidaturi și propuneri de proiecte, iar uneori eforturile devin epuizante.
Sandrino Gavriloaia: Pentru că am pomenit de Timișoara, aș vrea să ne vorbiți despre tatăl dvs., regretatul artist și profesor Romul Nuțiu. Pentru dvs. a constituit un model? Și nu mă refer aici la modelul artistic, Romul Nuțiu fiind, poate, cel mai important exponent al expresionismului abstract de la noi.
Simona Nuțiu Gradoux: Romul Nuțiu a fost pentru mine, în primul rând, un tată extraordinar și un prieten, un om plin de energie și de dinamism, un artist cu un mare potențial intuitiv și artistic și cu forță creatoare. Mie îmi revine o mare responsabilitate: aceea de a mă ocupa de patrimoniul artistic pe care mi l-a transmis și care conține peste trei sute de picturi, desene și obiecte pictate din diferite perioade. Acestea sunt păstrate la Timișoara în atelierul său.
Artistul este reprezentat de galeria 418 Gallery prin persoana Joanei Grevers, galerie stabilită de câțiva ani la München și, în România, la Cetate și care se ocupă constant de promovarea operei tatălui meu, prin expoziții, târguri de artă, publicații. Trebuie să mărturisesc că pentru mine gestiunea acestui patrimoniu artistic nu e deloc ușoară, dar de fiecare dată când mă întorc în liniștea atelierului său de la Timişoara, am nu numai un sentiment de plenitudine, ci și impresia unei prezențe intense, prin forța culorii și a gestului din lucrările sale.
Sandrino Gavriloaia: Pentru că TVR Internațional împlinește un sfert de veac de existență, v-aș ruga să ne adresați câteva gânduri aniversare. Datorați ceva acestui canal de televiziune? Ce vă doriți de la noi?
Simona Nuțiu Gradoux: Trebuie să mărturisesc că eu asociez acest canal, TVR Internațional, cu numele dvs., domnule Sandrino Gavriloaia, deoarece ați realizat un film despre o expoziție românească organizată la Cubus Sanaa din Essen, la care eu am participat (proiectul colectiv din 2010 s-a numit Șapte terase deschise spre lume).
Ceva mai târziu, ați realizat un reportaj despre pavilionul românesc din cadrul ediției a VIII-a a Târgului de Artă Contemporary Art Ruhr, tot de la Essen, unde au fost prezenți 43 de artiști români, printre care m-am numărat și eu, cu proiectul Partitions. De asemenea, ați realizat un documentar dedicat lui Romul Nuțiu, tatăl meu. Mi-ar face mare plăcere să revăd acest film.
Am apreciat în mod deosebit sensibilitatea, profesionalismul și pasiunea cu care v-ați implicat în realizarea acestor filme și, de aceea, cu ocazia împlinirii unui sfert de veac de activitate, doresc canalului TVRi, în continuare, succes în alegerea, producerea și difuzarea diferitelor subiecte, emisiuni și materiale.
***
Site-ul Simonei Nuțiu Gradoux poate fi accesat aici.
