loader

În Săptămâna Mare, "Confesiuni" speciale, la TVR 2

RECOMANDARI

Iuliana Marciuc va avea invitaţi deosebiţi

 

În Săptămâna Patimilor, echipa emisiunii Confesiuni de la TVR 2 a pregătit patru ediţii speciale. În fiecare zi, invitaţii Iulianei Marciuc vor fi oameni pe care viaţa i-a încercat greu, dar care, prin credinţă şi perseverenţă, reuşesc să meargă mai departe. Vor face confesiuni de viaţă un alt fel de artişti, copii cu dizabilităţi, oameni cu nevoi speciale sau din penitenciare, dar nu numai, vor veni şi tineri deosebiţi (supradotaţi, voluntari), care cred că viitorul lor este în România.

Astfel, luni, 29 aprilie, ediţia specială de Confesiuni îi va avea ca invitaţi pe trei dintre deţinuţii-actori de la Penitenciarul Codlea, însoţiţi de îndrumătorul lor Gabriel Costea, de la Teatrul „Sică Alexandrescu" din Braşov, precum şi pe Alex Pârvu, elev la Liceul de Artă din Piteşti, un copil nevăzător cu glas de înger. Ca momente speciale, emoţionante, amintim mesajele pe care cei trei deţinuţi–actori le-au trimis familiilor din platoul emisiunii, precum şi piesa „Tu eşti primăvara mea", interpretată de micul artist.

Marţi, 30 aprilie, în ediţia specială, Iuliana Marciuc va fi gazda lui Alexandru Mironov, alături de tânărul Ionuţ Budişteanu, un geniu al informaticii, deţinătorul unui număr impresionant de distincţii la competiţii naţionale şi internaţionale. A fost considerat un copil minune care în clasa a VIII-a studia materia de clasa a XII-a şi era deja curtat de mari universităţi din lume, proiectele lui de cercetare în domeniul inteligenţei artificiale fiind dintre cele mai ingenioase. Cei doi vor fi însoţiţi în platou de un grup de tineri voluntari care îşi petrec timpul liber ajutându-i pe cei necăjiţi, bolnavi sau în nevoie.

Miercuri, 1 mai, marea maestră internaţională Elisabeta Polihroniade se va întâlni cu trei mici jucători de şah, elevi la Şcoala Gimnazială specială pentru deficienţi de vedere din Bucureşti. Alături de ei va fi prezent în emisiune şi preşedintele fundaţiei Licinium (care luptă pentru integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi din România), însoţit de cea care sprijină această cauză, artista Paula Seling. Probabil cele mai emoţionante momente sunt oferite de răspunsurile incredibile ale celor trei copii la întrebarea „ce ar vrea să le aducă Iepuraşul de Paşte?”

Joi, 2 mai, invitata Iulianei Marciuc este actriţa Manuela Hărăbor, care va fi însoţită de câţiva copii autişti de la asociaţia „Împreună pas cu pas”. În platoul emisiunii va fi prezent şi corul de copii „Sunetul Muzicii”. Cel mai emoţionant moment, care o face pe Iuliana Marciuc să izbucnească în plâns, este gestul spontan făcut la finalul emisiunii de o micuţă cu Sindromul Down.

Mesajele acestor oameni sunt absolut impresionante prin simplitatea şi adevărul lor, reamintindu-ne tuturor, în Săptămâna Patimilor, că niciodată nu apreciem îndeajuns ceea ce avem şi că uităm uneori să ne bucurăm, în primul rând, pentru cele mai simple lucruri din viaţa noastră.

Logo

 
Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii muzicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la TVR Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu ...

România în lume

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

Povestea din ochii lor

România, exemplu european în evidența câinilor cu stăpân. Despre responsabilitate, violență și iubirea față de animale, la „Povestea din ochii ...

Emisiunea “Investiţi în România!”, premiată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

Pentru longevitate, profesionalism şi consecvenţă în promovarea oportunităţilor oferite de mediul de afaceri românesc, emisiunea „Investiţi în ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

Planurile economice pentru 2027: Promisiuni privind înghețarea taxelor, indexarea pensiilor și noi controale ale Fiscului

Pregătirea bugetului de stat pentru anul 2027 aduce în prim-plan atât mesaje de liniștire adresate populației și mediului de afaceri, cât și ...

România – SUA, meci important pentru „Stejari” în World Rugby Nations Cup. Sâmbătă, la TVR

După înfrângerea în fața reprezentativei din Tonga, naționala de rugby a României are nevoie de un rezultat bun în confruntarea cu Statele Unite ...