loader
Foto

Galerie foto

Iepuraşul aduce, de Paşte, cel mai nou program: Matinissimo

Cu Irina Baianţ şi Doru Todoruţ- din 12 aprilie, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 10.10, la TVR 2 şi TVR HD

 

UPDATE: Ediția specială de Paște este disponibilă online pe TVR+.

Ea – Irina Baianţ, soprana care a făcut senzaţie în cel mai de succes musical al tuturor timpurilor, „Fantoma de la Operă” şi a emoţionat publicul cu apariţia ei la „Vocea României”.  El – Doru Todoruţ, solistul trupei Deepcentral.

Amândoi “s-au relocat” la TVR 2 unde, din sufrageria amenajată în Studioul 3, transmit zilnic cel mai nou program tv: Matinissimo. Şi chiar dacă gazdele sunt mari iubitoare de muzică bună, programul lor aduce publicului şi momente de destindere, de bună dispoziţie, alături de cele mai importante şi actuale informaţii sociale, culturale, mondene. În plus, ca un ritual bine stabilit, în fiecare dimineaţă, pianistul Alex Burcă vine în sufrageria celor doi pentru a-şi bea cafeaua împreună cu cei mai buni prieteni, pentru a cânta şi a ne încânta.

În fiecare ediţie, în sufrageria Matinissimo sosesc invitaţi de seamă, persoane cunoscute, îndrăgite, de valoare – cu care gazdele stau de vorbă despre cele mai neaşteptate teme, Şi pentru că motto-ul programului  este: “În numele VALORII“, discuţiile pot deveni o adevărată “confruntare ideologică” a unor oameni de spirit şi cu spirit cultural viu şi nealterat.

Matinissimo debutează duminică, 12 aprilie, de la ora 10.30 când, pe parcursul a 80 de minute, publicul se va delecta cu o adevărată ediţie de Sărbătoarea Paştelui: cu ouă înroşite, cozonac, iepuraşi, muzică dar şi cu invitaţi aparte, precum: maestrul Florin Zamfirescu, Nicole Cherry sau Irina Margareta Nistor.

De luni până vineri, Matinissimo începe la ora  10.10 şi aduce, pentru aproape o oră şi jumătate (85 de minute) de cel mai agreabil divertisment îmbinat cu informaţii şi discuţii interesante. Programul este transmis în direct, de luni până joi, ediţia de vineri fiind un best of al săptămânii.

Şi - ca o excepţie - pentru că este Sărbătoarea Paştelui, primele trei ediţii sunt înregistrate, urmând ca din 15 aprilie Matinissimo să treacă la regimul normal de transmisiune în direct.

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
Contractul de asigurare și contractul de întreținere

Luni, 29 aprilie, de la ora 21:00, TVR Internațional transmite o nouă ediție ”Avocatul dumneavoastră”.

Cine va tăia Nodul Gordian? Alianțe și conflicte în Orientul Mijlociu, o dezbatere în emisiunea „Omul și Timpul”

La TVR Cultural, Rafael Udriște ne așteaptă duminică, 28 aprilie, de la ora 17:00, la o nouă ediţie „Omul şi timpul”. Alături de invitatul său, ...

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...