loader
Foto

Horoscopul zilei de 6 iulie

HOROSCOP

Cuadratura pe care Soarele în Rac și Saturn în Berbec o formează astăzi arată cam pe unde ne situăm în procesul nostru de maturizare emoțională. Diferite situații ne-ar putea scoate din rolul copilului care caută permanent siguranță și preferă să rămână în limitele familiarului, cerându-ne să intrăm în rolul adultului, care are curajul să își asume răspunderea chiar și pentru alegerile care nu sunt confortabile, dar sunt necesare. E timpul să nu ne mai considerăm victimele circumstanțelor, ci să recunoaștem că avem resursele necesare pentru a ne susține singuri, indiferent de provocările pe care le întâlnim. Uneori, chiar noi suntem cei care trebuie să impunem reguli, limite, disciplină și ordine, pentru că sunt decizii pe care nimeni nu le poate lua în locul nostru.

 

Berbec

Privește cu maturitate atât obligațiile pe care le ai față de familie sau casă, cât și cele față de tine însuți. Poate sunt situații care cer să te desprinzi de un context confortabil și să îmbrățișezi independența. Pare a fi momentul perfect să-ți folosești disciplina pentru a stabili niște reguli sau limite în relație cu familia. Conștientizează frustrările, dar nu le lăsa să te domine.

Taur

Deși ai vrea să comunici ce simți, uneori te temi că nu vei fi înțeles sau sprijinit de ceilalți. Așa că ai putea alege să ții pentru tine mai ales subiectele sensibile. E frustrant când una simți și alta trebuie să faci, dar vrei să dai dovadă de maturitate și să-ți disciplinezi primul impuls.

Gemeni

E posibil să constați că tot ceea ce tu consideri a fi valoros nu e neapărat în acord cu ce cred ceilalți. Sau că nevoia ta de siguranță și stabilitate nu se prea potrivește cu ambițiile tale pe termen lung. E frustrant când te gândești că va trebui să renunți la ceva dacă vrei să evoluezi într-o direcție. E esențial să alegi matur ce îți oferă sprijin pe termen lung.

Rac

S-ar putea să te simți provocat dacă planurile tale de evoluție nu se prea potrivesc cu rolul sau funcția care ți se atribuie sau responsabilitățile cărora trebuie să le faci față. Poate e vorba despre o poziție de autoritate pentru care nu te simți pregătit sau care te scoate din zona de confort.

Leu

În loc să renunți la planurile tale de expansiune pentru că ai întâmpinat niște obstacole sau pare mai dificil decât sperai, cultivă răbdarea. Vezi ce anume se poate face concret, dar lent și ce nu merită efortul. Poate sunt credințe la care trebuie să mai lucrezi, o voce critică la care trebuie să renunți sau niște temeri care stau bine ascunse și te împiedică să evoluezi în direcția dorită.

Fecioară

Sunt responsabilități cărora trebuie să le dai prioritate, pot fi relații, datorii sau bunuri comune de care trebuie să te ocupi. Sunt momente când e nevoie să sacrifici viața socială în favoarea angajamentelor, să alegi ce e cu adevărat important pe termen lung, nu ce-ți oferă o stare de bine pe moment.

Balanță

Te împarți între responsabilități: pe de o parte ai rolul public, cariera sau imaginea de susținut, de altă parte trebuie să-ți onorezi angajamentele personale, parteneriatele. E posibil să lași deoparte ce ți-ar oferi satisfacție emoțională pentru ce-ți cere datoria. Vrei nu vrei, e nevoie să faci alegeri mature.

Scorpion

Chiar atunci când plănuiai o evadare din rutină, la propriu sau la figurat, te vezi nevoit să gestionezi tot felul de sarcini obositoare. Ai vrea să explorezi un domeniu nou al cunoașterii, să călătorești, să cunoști alți oameni sau să descoperi alte culturi, să vezi lumea și cu alți ochi. Doar că, pentru moment, responsabilitățile nu-ți dau prea mult timp ca să contempli și alte direcții.

Săgetător

Ai prefera poate să rămâi într-o zonă de siguranță, să faci aceleași alegeri confortabile, să te poți baza pe sprijinul celorlalți și să nu fie nevoie să părăsești familiarul. Însă situațiile cu care te confrunți te vor împinge să-ți asumi independența, să acționezi pe cont propriu. E important să existe un echilibru între ceea ce oferi și ceea ce primești, între timpul și energia pe care le investești în proiecte personale și în relațiile cu ceilalți.

Capricorn

Mereu faci față cu succes responsabilităților și știi să te disciplinezi. Așa că probabil nu-ți va fi dificil astăzi să găsești o soluție constructivă. O parte din tine are nevoie de conexiuni emoționale și parteneriate bazate pe afecțiune. Dar ești conștient că trebuie să tratezi cu seriozitate mediul familial, răspunderile față de cei dragi și problemele administrative. Așa că vei încerca să-ți împarți energia între planuri, ca să te asiguri că menții armonia.

Vărsător

Vrei să te simți confortabil indiferent ce faci, de la activitățile de rutină la cele de la locul de muncă, și în relaționarea cu colegii. Doar că nu poți controla mai mult decât propriile gânduri și acțiuni. Încearcă să nu devii combativ când nu-ți ies toate exact cum ai vrea, dacă atmosfera nu e plăcută peste tot și ceilalți nu-ți răspund cu aceeași amabilitate.

Pești

Visezi la „dolce far niente”, dar în același timp nu poți să te prefaci că au dispărut brusc toate responsabilitățile, că nu mai ai grija finanțelor. Nu lăsa preocupările legate de conservarea resurselor să-ți răpească pasiunile. Încearcă mai degrabă să ai măsură în toate.

Foto: Pixabay_TheSpaceway/ Saturn

* Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

 
„Șah-Mat”, la TVR Sport: 64 de pătrate, o mie de strategii și o singură mutare decisivă

Mari maeștri, antrenori de renume și tineri campioni ai șahului românesc se întâlnesc în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 9:00, la TVR ...

TVR aduce teatrul de ieri în întâmpinarea teatrului de azi. Spectacole de colecție în luna Festivalului Național de Teatru

În luna Festivalului Național de Teatru (16–25 octombrie), TVR 1 și TVR Cultural readuc pe ecran spectacole de colecție și producții prezentate ...

“Provocarea regiunilor”: Biblioteca, între trecut și prezent | VIDEO

Vă invităm să descoperim împreună prima bibliotecă publică din țară și printre primele din estul Europei, deschisă de contele Teleki, fost ...

Maratonul Internaţional Bucureşti - a XIX-a ediţie

Devenit un punct de referință în calendarul sportiv din Europa de Est, Maratonul Internaţional Bucureşti atrage peste  12.500 de alergători ...

Dificultățile sistemului sanitar și povara financiară a pacienților din România

Tratarea bolilor și menținerea sănătății au devenit provocări majore pentru populația din România, un sistem sanitar subfinanțat împingând ...

“Doza de IT”: AI și piața muncii | VIDEO

“Viitorul nu este ceva ce ni se întâmplă, este rezultatul alegerilor pe care le facem astăzi”, spune realizatorul Cătălin Olaru, într-o nouă ...

 „Religia la tablă”, la TVR 1. Cum mai vorbim despre credință generației crescute cu internetul și inteligența artificială?

La 35 de ani de la revenirea religiei în școala românească, documentarul „Religia la tablă” propune o incursiune în trecutul, prezentul și ...

Scandal la nivel înalt și dezinformare de laborator: “Breaking Fake News!” explică şi ne arată cum se rescrie realitatea

Adevăruri ascunse și falsuri fabricate: De la Casa Albă până la fântânile din sat... Joi, 8 octombrie 2026, ora 22.00, jurnalistul Marian Voicu ...

„Religia la tablă”. O călătorie între două lumi

Marți, 13 octombrie, de la ora 22:00, la TVR 1 și TVR+. O incursiune documentară în trecutul, prezentul și viitorul orei de religie în România. O ...

Mituri care ne pun sănătatea în pericol: ce spun medicii despre dezinformarea medicală

„Detoxul curăță organismul.” „Biopsia împrăștie cancerul.” „Dacă antibioticul a funcționat o dată, îl pot lua și data viitoare.” Sunt doar ...

Criza energetică și perspectiva scumpirilor în viitorul apropiat

Sistemul energetic național se confruntă cu cel mai sever test al ultimilor decenii în privința asigurării necesarului intern de energie electrică.

Premieră “Ce zice legea?” - Se prescrie o datorie după 3 ani? | VIDEO

„Au trecut trei ani, deci nu mai trebuie să plătesc” — este adevărat sau doar unul dintre miturile frecvente despre datorii? Aflăm răspunsul ...

Festivalului de Folclor „Cântecele munților” continuă la TVR 1 cu spectacolul „Frați la bine și la greu”

Artiști din mai multe țări și-au dat din nou întâlnire la Sibiu, locul în care tradiția a devenit cel mai spectaculos show al prezentului! Din 11 ...

O nouă identitate și un trecut periculos. „Profesiune: reporter”, la Telecinemateca

Un jurnalist american își abandonează identitatea și începe o viață nouă folosind numele unui bărbat mort. Numai că trecutul celui dispărut ...

Alexia Motronea, mica speranță a săriturilor în apă. Miercuri, la „Mâine începe azi”

Are doar 8 ani, dar nu se teme de înălțime. Alexia Motronea din Otopeni își găsește curajul chiar și pe platforma de 10 metri. Zeci de ore de ...