loader

Horațiu Mălăele și George Mihăiță la Festivalul Strada de C’arte

RECOMANDARI  TVR3 

Festivalul Strada de C’arte, care se desfășoară până pe 27 septembrie, în București, cuprinde concerte, expoziții, proiecții de film, spectacole de teatru, lansări de carte, lecturi publice, ateliere, tururi, dans, precum și un târg de carte.

 

Motto-ul festivalului, ajuns la cea de-a IX-a ediție, este „Plimbă-ți masca pe Strada de C’Arte!”.

Timp de cinci zile, până pe 27 septembrie în „Sufrageria de carte”, vor avea loc o serie de evenimente menite să ofere bucureștenilor, dar și vizitatorilor capitalei, prilejul de a se bucura de teatru, film, carte sau întâlniri culturale memorabile.

Astfel, evenimentul se dovedește a fi un adevărat maraton cultural, destinat tuturor categoriilor de vârstă, căci fiecare va găsi ceva care să îi fie pe plac, cel puțin așa promit organizatorii. Aceștia sunt Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” și Fundația Universitară „Carol I.

În avanpremiera evenimentului care a avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” București, actorii George Mihăiță și Horațiu Mălăele au susținut un recital memorabil menit să aducă zâmbetul pe buze spectatorilor, dar și să le evoce mari personalități ale culturii românești.

(w882) afis

“Sunt fericită și emoționată. Până acum, anul acesta, sala și scena de față au fost goale. Suntem la primul eveniment. Am îndrăznit să organizăm și ediția a IX-a a festivalului. Respectăm toate regulile, păstrăm distanța și purtăm mască pe toată perioada acestei seri. Este avanpremiera cu doi oameni pe care eu îi iubesc, pe care și dumneavoastră îi iubiți. Sunt fericită că au acceptat să facă parte din festivalul nostru și sunt sigură că o să ne bucure inimile și ne vor ajuta să uităm puțin de haosul în care trăim de șase luni”, a spus, în deschiderea evenimentului, Mireille Rădoi, Directorul general BCUB.

(w882) george mih

George Mihăiță a fost cel care a urcat primul pe scenă pentru a recita, în stilu-i caracteristic, din opera mai multor scriitori de geniu, printre care Nichita Stănescu sau Marin Sorescu. Și nu în ultimul rând, pentru a se bucura alături de public că își poate sărbători ziua de naștere pe scena Aulei BCUB, aceeași scenă unde acum doi ani s-a lansat și volumul Doinei Papp “Mihăiță. Amintirea unei vieți”, apărut la Editura Tracus Arte. Totodată, actorul a chemat alături de el pe scenă doi poeți de care îl leagă o mulțime de amintiri dragi: managerul cultural Dan Mircea Cipariu și medicul Bogdan O. Popescu. Aceștia, împreuna cu alți trei poeți - Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț și Dan Pleșa - au lansat singura carte apărută vreodată la editura Salut, înființată, în anii `90, de George Mihăiță. Era un volum de versuri ce purta sugestivul titlu “Marfă”, pentru a marca un contrast evident între ideea de mercantilism și catharsisul emoțional, atât de specific poeziei.

(w882) malaele

Cu umoru-i inconfundabil, de o subtilitate care atinge nuanțe nebănuite, Horațiu Mălăele a continuat să încălzească atmosfera, anulând distanța emoțională dintre public și scenă, distanță atât de des invocată în această perioadă. Însă umorul de bună calitate nu are nevoie de repere fizice, el se propagă cu forța unui uragan ce stârnește violente hohote de râs. Ori exact acest lucru știe foarte bine să-l dozeze Horațiu Mălăele, prin alternanțele de ton în contrast cu textele extrem de amuzante, prin mimica sa ce pare uneori impenetrabilă, prin atitudinea actorului de geniu care stăpânește toate subtilitățile artei sale.

(w882) lamia beli

EVENIMENTE PENTRU TOATE GUSTURILE ÎN CADRUL STRĂZII DE C’ARTE

Dacă ieri, iubitorii artelor frumoase s-au putut bucura de un recital regal susținut de Lamia Beligan și Marius Bodochi la Balconul Salonului „Carol I” sau au participat la Gala Oamenilor de Știință, programul zilelor următoare cuprinde evenimente la fel de tentante. Dintre acestea amintim Pianul cu poeme, recital de muzică și poezie cu Daniela Nane, acompaniată de Ioana Lupașcu, Tango Flash Milonga Tabiet, by Georgian Dumitrescu sau Cvartet Chromatic, muzică clasică în camera urbană din jurul Statuii Regelui Carol I.

Dincolo de numele celebrilor artiști menționați, la această ediție, vor participa și mulți tineri aflați la început de carieră literară, muzicală și teatrală. Astfe, Trupa Art On va prezenta spectacolul “Flori, filme, fete sau băieți”, o reprezentație jucată de tineri absolvenți, regizor Diana Mihăiță. Iubitorii de jazz se pot bucura de un Fresh Jazz Concert susținut de Gabriela Costa (voce), Alex Man (chitară), Alex Mike (contrabas), eveniment ce va avea loc în jurul Statuii Regelui Carol I. O propunere interesantă este și “De la Pink la Freud”, concertul inedit susținut de Ovidiu Mihăilescu.

(w882) papaiani

Nici iubitorii cărții nu au fost uitați, festivalul cuprinzând și o serie de lansări de carte dintre care amintim: biografia “Sebastian Papaiani. De la început până la sfârșit”, semnată de Annie Muscă și apărută la Editura Terra, “112 din #staredeurgență” volum apărut la Editura RAO și coordonat de dr. Maria Nistor, volumul “Punk Freud” semnat de Ovidiu Mihăilescu și apărut la Editura Semne, sau o serie de cărți apărute la editura Neuma, coordonator și moderator Horia Gârbea.

Iar pentru că Agenția de Carte împlinește zece ani, în cadrul festivalului va avea loc și lansarea antologiei 10.AgențiadeCarte.ro, editura TracusArte, avându-i drept invitați pe Ioan Cristescu și Mihai Zgondoiu, amfitrionul fiind Dan Mircea Cipariu, fondatorul AgențiadeCarte.

În arealul statuii ecvestre a lui Carol I se desfășoară și cel mai mare târg de carte în aer liber, care reunește cele mai importante edituri din România, dar și câteva alte instituții, care participă cu câte un stand în cadrul evenimentului.

Evident, nu pot lipsi nici workshopurile culturale. Asociația TAG le propune tuturor celor interesați un atelier de scenografie și unul de dramaturgie teatrală, acolo unde pot înțelege mai bine resorturile interioare ce compun un spectacol de teatru.

Totodată, evenimentul cuprinde și o serie de expoziții: “Dacia Literară: 180 de ani de la apariție – Elogiul lui Mihail Kogălniceanu”, “Anul 1989 în bandă desenată europeană”, “Is time to Change”, “Bios”,(NeoArt), “Inside/Outside” (NeoArt).

„Cel mai dificil în România ultimilor ani este să fii constant, predictibil, să ai continuitate în proiecte și inițiative, cu atât mai mult dacă ele sunt cultural-educaționale, aparent consumatoare, iar nu producătoare de resurse. O astfel de inițiativă a fost Strada de C’Arte, iar noi ne bucurăm că, deși an de an a fost o mare provocare să coagulăm atâtea energii, am reușit să ajungem la ediția a IX-a, un maraton regal al frumosului transpus în toate manifestările sale”, spune Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” București.

Pe toată perioada festivalului vă puteți bucura de standul oferit de MNLR & BCU „Carol I”- “Ia o carte, ca să ai parte”, cabina foto SmileBox și proiecții de filme documentare. Acest maraton cultural se va desfășura cu respectarea integrală a măsurilor legale, impuse de situația actuală. Accesați online informații detaliate legate de programul evenimentelor!

***

Surse foto: Strada de Carte facebook page, Agentia de Carte, mnlr.ro

Un articol de Irninis Miricioiu

Logo

 
Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...