Fie că ești turist sau localnic, dacă mergi pe străzile înguste ale Centrului istoric al Bucureștiului, nu ai cum să nu zărești o clădire cu ziduri înalte, impunătoare, cu o arhitectură inovatoare pentru anul 1808, când a fost construită.
Proprietarul de atunci, Manuc Bei și-a dorit ca hanul său să nu aibă alura de fortăreață. Aflat pe un teren cu o suprafață de aproximativ 4 mii de metri pătrați, Hanul lui Manuc a fost și va rămâne o locație emblematică a Bucureștiului.
Prin 1806, Emanuel Martirosi Mârzaian, proprietar de han, negustor și diplomat armean se stabilește, din cauza războiului ruso-turc, în București. Își construiește hanul ce îi poartă numele și astăzi. Manuc era considerat unul dintre cei mai bogați moșieri din Balcani. Devine pe rând dragoman, consilier al turcilor, apoi, când construcția hanului s-a terminat, este numit onorific de sultan Bei al Moldovei. Despre el, istoria a păstrat legenda că a fost agent dublu, ruso-turc, dar că a servit mai ales interesele Rusiei. Poate tocmai de aceea, după terminarea războiului, Manuc, lasă afacerile și hanul din capitala României și se mută la Chișinau, în Basarabia Țaristă, împreună cu familia, unde cumpără moșia Hîncești, cu ”300 de mii lei-aur”.
Locul unde astăzi se află Hanul lui Manuc poate fi considerat cel mai vechi punct din istoria capitalei noastre. Aici a fost construită cea dintâi curte domnească a târgului Bucureștilor, încă din secolul al 14-lea. Iar impunătorul Han era colțul sud estic al Curții Domnești.
Cu o istorie de mai bine de 200 de ani, Hanul lui Manuc a fost în perioada lui prosperă, pe vremea când Manuc Bei trăia, locul unde se întâlneau negustorii turci, bulgari, greci, dar și căruțașii din Transilvania și tolbașii germani. Era locul unde se discutau ”chestiuni” economice, iar politicieni și oameni de seamă ai vremii se adunau și puneau la cale soarta țării. A fost locul unde a fost planificată Marea Unire, unde erau dezbateri și discuții politice aprinse, se semnau tratate, acte importante și se încheiau înțelegeri ce nu puteau fi încălcate. În 1812 s-a semnat Tratatul de la București, care prevedea cedarea Imperiului Rus, a teritoriului dintre Prut și Nistru.
Probabil că, dacă pui urechea pe zidurile domnești ale hanului, acestea îți pot șopti și povesti multe: de la alaiuri domnești și solii otomane, la afaceri ce se încheiau cu obligativitatea respectării lor, pentru a nu păta memoria hanului, știut ca un loc al corectitudinii.
Complexul și-a păstrat în mare parte arhitectura originală. Chiar și astăzi, impunătoarea clădire are grădina interioară, pivnițele, arcadele, terasele sprijnite de stâlpi de stejar și scările de lemn care permit accesul din curtea interioară spre cele două etaje. După mutarea lui Manuc Bei la Chișinău și moartea sa în 1817, hanul a fost vândut și condus de mai mulți proprietari. Cu un parcurs tumultuos, cu modificări și restaurări mai mult sau mai puțin corecte, fiind salvat de la demolare în perioada comunistă, doar pentru că un arhitect al vremii a spus că a fost locul unde se întâlneau în ilegalitate comuniștii, Hanul lui Manuc și-a recăpătat acum alura de odinioară. Zidurile sale ne vorbesc despre o istorie zbuciumată, despre afaceri și tratate care au schimbat, poate, soarta României. Clădire emblematică a Bucureștiului de ieri, de azi, dar și de mâine.
Alice Săceanu
sursa foto: primariesectortrei.ro; coltisorderomania.ro
