A preda limba română străinilor poate este o provocare mare. Nu este simplu ca un profesor să facă trecerea de la predarea conceptelor și teoriilor lingvistice, la predarea acesteia ca limbă străină, spune Gina Necula în interviul realizat de Aura Dobre.
Recent, Guvernul României, prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova a încheiat un acord de colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. De câțiva ani, în cadrul Universității de pe malurile Dunării există Facultatea Transfrontalieră, în care studiază tineri din Republica Moldova și din Ucraina - Regiunea Odesa. Una dintre persoanele cele mai implicate în acest proiect educațional este doamna conferențiar doctor Gina Necula, care a reușit să micșoreze distanțele dintre români prin programele de învățământ pe care le-a coordonat în ultimii ani. Dar totul a început în urmă cu 13 ani.
„În anul 2007 am coordonat primul curs pentru studenții Erasmus, aflați în mobilitate academică la universitatea noastră. Acel curs a fost revelatoriu pentru evoluția mea. Am înțeles atunci că a preda limba română străinilor poate fi o provocare foarte mare pentru că nu este simplu ca un profesor să facă trecerea de la predarea conceptelor și teoriilor lingvistice, care descriu și definesc limba română, la predarea acesteia ca limbă străină. Dar, în același timp, m-am bucurat de compensațiile unui demers cu rezultate rapid cuantificabile: unii studenți străini nu cunosc nici alfabetul latin, atunci când vin la cursuri în România, imaginați-vă satisfacția unui astfel de student atunci când ajunge să utilizeze independent limba.
Totuși a mai durat câțiva ani până să aleg definitiv calea predării limbii române ca limbă a doua și ca limbă străină. Această schimbare majoră s-a produs în anul 2012 când am fost numită coordonator instituțional pentru limba română ca limbă străină și atunci am creat programul de studii An Pregătitor pentru cetățenii străini.”
Primul contact cu profesorii din Republica Moldova a avut loc în 2011, când a coordonat primul curs de formare profesională pentru 65 de cadre didactice din cadrul Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia din Republica Moldova.
„Atunci i-am descoperit pe mulți dintre prietenii mei găgăuzi, am aflat problemele lor și am început să caut soluții împreună cu ei. Din aceste căutări s-a născut mai întâi un Masterat dedicat lor, Limba română – identitate și deschidere culturală (2013), apoi un alt Masterat, Comunicare, multiculturalitate și multilingvism (2014) și, încununarea muncii noastre a fost reprezentată de proiectele finanțate de Ministerul/Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care au început în 2015 și continuă până în prezent.”
Pentru o perioadă a fost prodecanul Facultății Transfrontaliere, acest lucru ajutând-o să înființeze Centrul Lingvistic „Limba noastră”, care se ocupă cu certificarea competențelor lingvistice pentru limba română, cu organizarea de conferințe și evenimente social-culturale pentru studenții facultății, fie că sunt străini, veniți să învețe limba română la Anul Pregătitor, fie că sunt cetățeni ai Republicii Moldova sau ucraineni, înscrişi la programe de studii de licență sau de masterat ale Facultății Transfrontaliere.
„În iunie 2019 am inaugurat sediul Centrului lingvistic, pe care am reușit să îl dotăm conform standardelor ARACIS cu laboratoare fonetice, laborator multimedia, mediu de predare optim pentru studenții străini. Apoi am încercat să creez un Departament de Științe Umaniste, întrucât facultatea noastră era organizată atipic, având un singur departament cu un nume fără personalitate. Mi-a reușit și acest demers! Apoi a venit momentul alegerilor pentru funcția de decan al facultății noastre și au fost mulți colegi, parteneri din proiecte, studenți etc., care m-au îndemnat să candidez, având încredere în energiile mele creatoare nestăvilite!
În prezent sunt decan interimar al Facultății Transfrontaliere (pandemia a încurcat puțin calendarul de alegeri). Așadar, din această funcție, muncesc, creez, mă bucur de colegi minunați și de studenți care ne sunt mereu alături, deși există voci care mă avertizează că muncesc prea mult pentru un interimar! Partea frumoasă, care determină ca tot ceea ce fac să pară ușor, este că nu muncesc cu gândul la o funcție, muncesc cu gândul la tot ce am construit în acești ani, cu gândul la toți studenții mei foști, actuali și viitori și la toți prietenii pe care i-am câștigat!”
Ideea înființării Facultății Transfrontaliere a apărut încă din 1999, odată cu înființarea unei filiale a Universității „Dunărea de Jos” din Galați în Cahul, Republica Moldova.
„Un coleg care îmi fusese și profesor în facultate, regretatul Grigore Răcariu, un om cu inima cât toată harta României Mari, a fost inițiatorul extensiunii universitare a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, înființată la Cahul în anul 1999. La invitația dumnealui am mers la Cahul ca asistent la examene, mai întâi. Prima mea vizită la Cahul mi-a rămas în suflet atât pentru faptul că l-am avut ca ghid prin oraș pe domnul profesor Răcariu, cât și pentru faptul că am descoperit acolo o limbă română care trăise și evoluase singură timp de aproximativ 50 de ani, ca un copil abandonat de părinți la orfelinat.
Pot spune, fără să mă tem de greutatea cuvintelor mele, că Republica Moldova m-a învățat ce înseamnă prietenie, omenie, iar Ucraina m-a învățat ce înseamnă patriotism, naționalism... cuvinte pe care le-am rostit de sute de ori în copilăria mea comunistă, dar pe care le-am umplut cu semnificație abia când am ajuns să cunosc realitatea din sudul Basarabiei. Când un student vine la sfârșitul cursului și îți întinde o pâine, spunând: „Primiți, vă rog, pânica aceasta, am făcut-o pentru dumneavostră!” nu poți cuantifica valoarea unui asemenea gest. Un om s-a trezit la 5 dimineața și a frământat pâine cu gândul la un profesor?! Cum se mulțumește pentru așa ceva?! Ceea ce aveam atunci în mână nu era pâine, doar pâine, era suflet, sufletul cuiva pus acolo pentru mine. Nu am știut cum trebuie să reacționez. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru că mi-a dat meseria aceasta minunată, pentru că m-a dus pe drumul acesta și pentru că mi i-a lipit de suflet pe oamenii aceștia. Republica Moldova este pentru mine o lecție continuă...
Cum o lecție a fost și Ucraina. La Ismail am învățat să prețuiesc limba pe care o vorbesc. Când am fost invitată prima oară la „Ziua limbii române”, toate emoțiile pe care le-am trăit acolo m-au trezit din ignoranța pe care o aveam ca trăitor în România, ca om care vorbește limba română liber, fără niciun sacrificiu. A fost prima dată în viața mea când cântecele și poeziile despre limba română nu au mai părut plictisitoare și sforăitoare. Le știam pe toate, le recitasem în copilărie la serbări, dar abia energia emanată de toți românii frumoși adunați de prin satele din jurul Ismailului a făcut să trăiască în mine cu adevărat emoția lor. Abia oamenii aceia care nu s-au mutat niciodată din casele lor, dar care au ajuns să vorbească peste noapte altă limbă și să trăiască într-o țară care nu a aparținut strămoșilor lor, m-au făcut să înțeleg cât de important este să gândești liber în limba în care te-ai născut.”
Și de aici, de la aceste întâlniri emoționante au apărut proiectele de colaborare cu românii din Republica Moldova și Ucraina.
„Proiectele cu Moldova și Ucraina au consumat multă energie, dar au adus, de fiecare dată, tot atâtea recompense. Fiecare proiect mi-a adus prieteni noi și asta a compensat tot efortul depus.
Primul proiect a fost aprobat în 2015 - Limba română – de la „limbă de stat” la limbă de comunicare în UTA Găgăuzia, Republica Moldova. Din fericire, la vremea aceea Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DpRP) nu permitea responsabilului de proiect să fie și formator, iar eu, spre surprinderea tuturor, am ales să fiu formator, să fiu zi de zi în proiect alături de profesori. Așadar am solicitat conducerii Universității să numească un alt responsabil de proiect! Nu am regretat nicio clipă și nu regret nici acum faptul că a fost altcineva responsabilul proiectului muncit de mine din prima și până în ultima clipă. Ca responsabil de proiect aș fi câștigat puncte în fișa de autoevaluare anuală sau ceva în plus pentru promovare, eu însă, am câștigat încrederea unor oameni de care mă bucur și astăzi și asta mă face mai fericită decât orice titlu academic pe care l-aș putea vâna în carieră.
În anul 2016 am creat două proiecte (Program de eficientizare a predării limbii române în școlile din UTA Găgăuzia și din Raionul Taraclia, Republica Moldova și Program de internaționalizare în învățământul superior din România și Ucraina. Mobilități academice) pe care le-am dus la bun sfârșit cu succes, deși nu mi-a fost ușor să fiu responsabil oficial la unul și neoficial la celălalt!
În 2019 am ajuns chiar la 3 proiecte (Program de eficientizare a predării limbii române în școlile din UTA Găgăuzia și din Raionul Taraclia, Republica Moldova, Incursiuni lingvistice în regiunea de sud a Basarabiei – Ismail, Ucraina prin școli de vară în limba română și Program de internaționalizare în învățământul superior din România și Ucraina. Mobilități academice). Din fericire, în 2019 echipa era deja mult mai mare și proiectele s-au derulat mult mai ușor. De fapt, succesul proiectelor a fost asigurat de entuziasmul frumoșilor nebuni cu care colaborez. Idealiști ca mine, colegii mei pun tot atâta suflet în ideile mele nebunești și pare să ne iasă bine ceea ce facem împreună.”
- Sfârșitul primei părți -
***
Click aici pentru a accesa - Interviu Gina Necula - partea a II-a
Interviu realizat de Aura Dobre
