loader
Foto

Franța – Australia 4-1 (2-1), în grupa D de la Cupa Mondială Qatar 2022

RECOMANDARI

Chiar fără vedetele Benzema, Pogba, Kante, Nkunku sau Kimpembe, Franța nu a avut probleme cu Australia, întorcând scorul de la 0-1 și impunându-se prin dubla veteranului Giroud, plus golurile lui Rabiot și Mbappe.

 

Meciul de la Al Wakrah a adus un succes tonic pentru echipa Franței, după un meci care nu a început sub cele mai bune auspicii în ceea ce-I privește pe Les Bleus. În minutul 9 Lucas Hernandez s-a accidentat dându-i ocazia lui Goodwin să deschidă scorul pentru Australia. Lucas Hernandez a fost nevoit apoi să iasă de pe teren, fiind înlocuit. Însă golul primit i-a mobilizat pe francezi, care au egalat în minutul 27 prin Rabiot, care a înscris cu o lovitură de cap. Același Rabiot a pasat în minutul 32 pentru Giroud care a marcat pentru 2-1. Franța nu a mai cedat inițiativa și a mai avut ocazii uriașe ratate, precum cea a lui Mbappe, dar s-a detașat în minutul 68, când Mbappe s-a răzbunat pe toate ratările de până atunci, înscriind și el, din centrarea lui Dembele. Tabela a fost închisă de Giroud care a reușit dubla în minutul 71.

Franța – Australia 4-1 (Rabiot 25, Giroud 32, 71, Mbappe 68 / Goodwin 9)

Al Wakrah, Al Janoub Stadium, grupa D, 40.875 spectatori

FRANȚA: Lloris – Pavard (Kounde 89), Upamecano, Konate, Lucas Hernandez (Theo Hernandez 13) – Tchouameni (Fofana 77), Rabiot - O. Dembele (Coman 77), Griezmann, Mbappe – Giroud (M. Thuram 89). SELECȚIONER: Didier Deschamps

AUSTRALIA: Ryan – Atkinson (Degenek 85), Souttar, Rowles, Behich - Mooy – Goodwin (Kuol 73), McGree (Mabil 73), Irvine (Baccus 85), Leckie – Duke (Cummings 56). SELECȚIONER: Graham Arnold

Cartonașe galbene: Duke 55, Irvine 80, Mooy 90+5

Arbitri: Victor Gomes (Africa de Sud) – Zakhele Siwela (Africa de Sud), Souru Phatsoane (Lesotho) – Salima Mukansanga (Rwanda)

Sursă; Getty Images

 
Via Transilvanica – ziua 8: Lunca Ilvei – Tășuleasa

Colegul nostru, Alexandru Ungureanu, străbate, în cea de-a opta zi pe Via Transilvanica, cei 21 kilometri între Lunca Ilvei și Tășuleasa, pentru ...

Festivalul Medieval “Eternul Maramureș” – Ediția a XIV-a

Anul acesta, municipiul  Sighetu Marmației sărbătorește  699 de ani de atestare documentară , iar cu această ocazie sunteți invitați să luați ...

Dorina Lazăr: „Când eram copil, stăteam între cocenii de porumb și admiram actrițele de la Hollywood din reviste”

„Tata s-a împăcat cu gândul că sunt actriță abia atunci când oamenii din sat mă vedeau la televizor”, spune actriţa, invitata Loredanei Negrilă ...