loader

Filme românești, în regia lui Dan Pița, la TVR Internațional

RECOMANDARI  TVR3   TVRI 

Sâmbătă, 4 iulie, și duminică, 5 iulie, la ora 23.00, TVRi transmite dramele " Hotel de lux " și " O mul zilei " .

 

Filmul românesc la TVRi

"Hotel de lux" - sâmbătă, 4 iulie, ora 23.00

Alex, un tânăr şef de sală ambiţios, încearcă să înnoiască ambianţa dintr-un restaurant aflat în incinta unui hotel de lux, în saloanele căruia mişună, resemnate, personalităţi cândva notabile. Însă, iniţiativele lui trezesc împotrivirea personalului şi a superiorilor. Trimis la munca de jos, Alex află de la mama sa că este fiul din flori al patronului tiran şi descoperă perfida ţesătură de minciuni care domină viaţa din hotel.

„Ceea ce m-a preocupat la Hotel de lux, a fost să pun individul în raport cu societatea, în raport cu lumea, cu organizarea de stat, cu instituţiile, cu armata, cu puterea. Tot timpul am spus că acest film este o demonstraţie despre cât de facilă este puterea, căci ea se bazează pe un aparat pus la punct, pe care, dacă cineva ştie să-l deşurubeze, acesta se destramă. O societate care este ţinută ani de zile sub un clopot închis, sub o forţă politică, administrativă totalitară să eşueze în tot felul de infirmităţi de natură psihică, adică să-ţi dea senzaţia că ai de-a face cu o societate handicapată. O societate, care a fost astfel ţinută, nu poate să fie sănătoasă. Pentru a o însănătoşi, trebuie să spargi acest clopot şi, din mizeria care iese, să se nască ceva, poate puţină literatură.” – Dan Piţa.

România-Franţa, 1992

Regia şi scenariul: Dan Piţa

Cu: Valentin Popescu, Ştefan Iordache, Irina Petrescu, Irina Movilă, Alfred Demetriu, Lamia Beligan

Distincții:

* 1992 – Veneţia – “Leul de Argint”;

* 1992 - UCIN - Marele Premiu, Premiile pentru imagine – Călin Ghibu, muzică – Adrian Enescu, coloană sonoră – Sotir Caragaţă, A. Salamanian, montaj - Cristina Ionescu, interpretare feminină rol secundar - Irina Petrescu.

(w882) Omul zilei

"Omul zilei" - duminică, 5 iulie, ora 23.00

Andrei, un prosper om de afaceri şi, totodată, şef de partid politic şi parlamentar, provoacă un accident de maşină, soldat cu un mort şi cu un rănit. Victimele sunt doi dansatori, foşti colegi ai tinerei şi frumoasei iubite a eroului principal. Pe măsură ce ancheta înaintează, apare tot mai evidentă intenţia unor rivali politici de a-l compromite pe Andrei.

România, 1997

Regia: Dan Piţa

Scenariul: Radu F. Alexandru

Cu: Ştefan Iordache,  Alina Chivulescu, George Mihăiţă, Maia Morgenstern, Victor Rebengiuc

Distincții:

* 1996-1997 - UCIN - Premiile pentru scenariu, imagine – Dan Alexandru, interpretare masculină - Ştefan Iordache, muzică – Anton Şuteu

* 1998 - Montpellier - Mențiune specială

 

Logo

 
„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii muzicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la TVR Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu ...

România în lume

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

Povestea din ochii lor

România, exemplu european în evidența câinilor cu stăpân. Despre responsabilitate, violență și iubirea față de animale, la „Povestea din ochii ...

Emisiunea “Investiţi în România!”, premiată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

Pentru longevitate, profesionalism şi consecvenţă în promovarea oportunităţilor oferite de mediul de afaceri românesc, emisiunea „Investiţi în ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

Planurile economice pentru 2027: Promisiuni privind înghețarea taxelor, indexarea pensiilor și noi controale ale Fiscului

Pregătirea bugetului de stat pentru anul 2027 aduce în prim-plan atât mesaje de liniștire adresate populației și mediului de afaceri, cât și ...

România – SUA, meci important pentru „Stejari” în World Rugby Nations Cup. Sâmbătă, la TVR

După înfrângerea în fața reprezentativei din Tonga, naționala de rugby a României are nevoie de un rezultat bun în confruntarea cu Statele Unite ...

Călătoria care a sfidat Evul Mediu: „Ucenicul lui Avicenna”, premiera weekend-ului la TVR 1

Vom fi fascinaţi de o poveste despre limitele cunoașterii și căutarea propriei identități. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 20.00, TVR 1 ...

Cele mai bune voci și hituri ale anului, pe scena Galei Premiilor Muzicale Radio România 2026, la TVR 2

The Urs, Andia, The Motans, Irina Rimes, Lidia Buble și Alexia se numără printre laureații ediției din acest an a Galei Premiilor Muzicale Radio ...

“Satul meu”: Cultivarea prunului la Sâmburești, Olt | VIDEO

Cultivarea prunului și uscarea prunelor, în comuna Sâmburești din județul Olt, sunt tradiții continuate și astăzi de generații de pomicultori. ...

Secretul ascuns al Mesei Rotunde: Povestea cavalerului blestemat să vâneze un dragon imaginar, în premieră la TVR Cultural

Documentarul „Romanul uitat al Mesei Rotunde”, pe care îl vom vedea în premieră la TVR Cultural pe 13 noiembrie, urmăreşte demersul unui tânăr ...

Cântecul și tradițiile Ardealului, celebrate duminică în programul eveniment „Folclor TVR 70”

Iuliana Tudor ne invită, pe 15 noiembrie, la o nouă ediţie a emisiunii speciale dedicate folclorului românesc la Televiziunea Română. Ansambluri ...

Radiografia violenței în școli: Cine este responsabil și cum văd românii soluțiile pentru siguranța copiilor

Potrivit datelor dintr-un studiu național realizat cu sprijinul UNICEF și al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, o mare ...