loader
Foto

Festivalul Naţional al Sculptorilor cu Drujba, la Vaideeni | VIDEO

RECOMANDARI  TVRCRAIOVA 

În comuna Vaideeni, din Vâlcea, se desfăşoară în aceste zile cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Naţional al Sculptorilor cu Drujba.

 

Anul acesta, la deschiderea evenimentului, vizitatorii au avut parte de un moment inedit. Festivalul Naţional al Sculptorilor cu Drujba organizat în satul Cerna, din Vaideeni, a debutat anul acesta cu o demonstraţie de paraşutism organizată de Aeroclub România, care a dorit să onoreze astfel memoria Smarandei Brăescu, prima femeie din ţara noastră şi a treia din Europa care a sărit cu paraşuta.

Şase paraşutişti îmbrăcaţi în cămăşi tradiţionale au aterizat la Cerna şi au predat ştafeta care simbolizează începutul festivalului. Momentul este strâns legat de faptul că s-au împlinit 90 de ani de când Smaranda Brăescu a stabilit un record mondial. În 1932, îmbrăcată în straie tradiţionale, Smaranda Brăescu a executat un salt cu paraşuta de la peste 7 mii de metri altitudine.

Personalitatea Smarandei Brăescu va fi anul acesta principala sursă de inspiraţie pentru sculptorii cu drujba care participă la festival. 11 carveri şi-au anunţat prezenţa la ediţia din acest an. Festivalul se va încheia pe 31 iulie. Intrare la festival costă 25 lei/zi.

Logo

 
Documentarul „Navele de război: o sută de ani de inovaţii”, la TVR INFO

Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 21.00, TVR INFO le oferă telespectatorilor o incursiune fascinantă în istoria confruntărilor pe mare prin ...

Cracovia zi lumină

În răstimpul dintre un răsărit și un apus de soare, echipa “Cap Compas” propune un itinerar la cele mai reprezentative obiective ale Cracoviei. ...

“Călătorie cu gust”: În atelierul și bucătăria meșterului Costi Lungu din Humuleşti | VIDEO

Costi ne vorbește despre pasiunea pentru metal și lemn, ne arată colecția de baltage și bețe ciobănești și ne spune poveștile acestor obiecte ...

Marile minciuni ale epocii de aur, „anii utopiei noastre”, în primele două episoade „Adevăruri despre trecut”, la TVR 1

Noul sezon „Adevăruri despre trecut” debutează la TVR 1 cu o radiografie necruțătoare a anilor care au legiferat ipocrizia și au condamnat un ...

„Adevăruri despre trecut”. 70 de ani văzuți la TVR

Realizată de Raluca Rogojină și echipa sa, producția care, timp de 8 ani de zile, s-a menținut în topul celor mai urmărite programe ale ...

Ediție specială: Vizita în România a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Luni, de la ora 15.00, TVR INFO transmisite în direct, într-o ediție specială, vizita oficială în România a preşedintei Comisiei Europene, Ursula ...

Artiști, povești de neuitat și momente de arhivă, într-o nouă săptămână la „Poarta Pangrati”

Muzică de ieri și de azi, întâlniri cu artiști îndrăgiți, amintiri despre mari nume ale scenei românești și momente speciale din culisele ...

Summitul G7, la Paris: Schimbări politice și provocări globale complexe

Capitala Franței găzduiește cea de-a doua reuniune ministerială oficială din acest an sub președinția franceză a grupului G7.

Ediție specială TVR SPORT: Conferinţă de presă a selecționerului Gheorghe Hagi

Luni, 9 noiembrie, de la 12.15, TVR SPORT transmisite în direct, într-o ediție specială, conferința de presă susținută de Gheorghe Hagi, ...

Vorbește-mi, să mă simt în siguranță: De ce au succes podcasturile din care învățăm

E simplu să înțelegem de ce un podcast serios despre sănătate oferă o contrapondere clară prin profunzime, intimitate și utilitate, după ce, ...

Andrei Huțuleac, despre succes, ambiție și limitele culturii românești, la „Rețeaua de idoli”

Dublu laureat al Premiilor UNITER și unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole ai generației sale, Andrei Huțuleac este invitatul ...

Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

„Info Etnic”: Prejudecăți, populism și identitate culturală, într-o Europă a diversității

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 11:00, la TVR INFO, o nouă ediție „Info Etnic” aduce în prim-plan provocările cu care se confruntă minoritățile ...