loader
Foto

Exclusiv în România, la final de sezon

RECOMANDARI  TVRI 

„Pentru ultimul episod al actualului sezon, cel cu numarul 26, v-am pregătit o ediţie specială cu cele mai frumoase şi atent selecţionate reportaje”, ne promite gazda noastră, Cristian Tabără.

 

Așadar, pentru început, mergem la Lipova împreună cu Cristina Șoloc pentru a descoperi conacul Sever Bocu. Este o clădire impresionantă a tribunului Banatului, care găzduiește o remarcabilă colecție de obiecte de artă.

(w882) Exclusiv Ã

De acolo mergem în județul învecinat, în Bihor împreună cu Cristina Madgearu, pentru a descoperi povestea lui Czaran Gyula, cel care a cartografiat tot ce înseamnă trasee turistice și atracții ale munților Apuseni, după care vom merge și la peștera Vadu Crișului.

(w882) Exclusiv Ã

De acolo ajungem în județul Mureș, unde Daniel Georgescu merge să viziteze castelul Mariaffi din Sângeorgiu de Mureș împreună cu toate poveștile  sale.

(w882) Exclusiv Ã

Trecem apoi către Brăila, acolo unde Ilinca Ciobanu ajunge la o fermă pedagogică din Movila Miresii , pusă pe picioare de un tânăr care a dorit să îi îvețe și pe alții, copii în special, ce înseamnă să ai grijă de animale.

(w882) Exclusiv Ã

Vă invităm să urmăriți această ediție a emisiunii „Exclusiv în România” duminică, 28 iunie, de la ora 9.00, pe TVR Internațional. Ediția a fost difuzată în premieră pe TVR 1***

Prezentator şi realizator: Cristian Tabără
Producător: Marin Găbudean

Sursa foto: capturi din emisiune

Logo

 
In memoriam Patrick André de Hillerin, la „Omul și timpul”, numai la TVR Cultural

Dreptul de a spune adevărul. Patrick André de Hillerin, un jurnalist incomod

Doru Ionescu vă propune la "Remix" un portret Johnny Bota, doctor în jazz, Timișoara – Experimental Q2, Bega Blues Band, Facultatea „Richard ...

Festivalul Smochinelor de la Șvinița, un eveniment singular atât în peisajul românesc, cât și european, reprezintă o celebrare a unui fruct cu o ...

“Caravana TVR 3”: Festivalul Puppets Occupy Street | VIDEO

Păpușile au invadat străzile orașului Craiova într-o nouă ediție a celui mai mare festival de animație stradală din România. Este ediția cu ...

„Vedeta Familiei” dă startul sezonului 9. O nouă generație urcă pe scenă, iar surprizele abia încep

Au urmărit emisiunea, au studiat concurenții din sezoanele trecute, știu probele și chiar ce momente au impresionat juriul. Acum vin să-și ...

Lari Giorgescu, invitatul lui Marius Constantinescu la „Ediție limitată”

Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 12.00, TVR Cultural propune o nouă întâlnire cu „Ediție limitată”, emisiunea realizată și prezentată de Marius ...

Ce mai intră pe „Poarta Pangrati”? De toate! De la Dacia și Revoluție, la jazz, Eurovision și... mici

Şi între 5 și 8 octombrie, Marina Almășan deschide poarta către muzică, amintiri, arhivă, personaje și întâmplări ce merită scoase la lumină, dar ...

Când Van Gogh devine dans. Alexandra-Emma Trîncă, despre „Vincent”, la „Interviurile TVR Cultural”

Lumea lui Vincent van Gogh devine dans în spectacolul „Vincent”, creat de balerina și coregrafa Alexandra-Emma Trîncă. Despre emoție, ...

„Povestea din ochii lor”: Ziua Mondială a Animalelor

Pe 4 octombrie celebrăm Ziua Mondială a Animalelor, un moment de referință care ne reamintește tuturor că necuvântătoarele au nevoie nu doar de ...

Meciul Polonia - România,vineri, de la ora 21:45

După startul ezitant din Liga Națiunilor, marcat de două înfrângeri consecutive în fața Suediei și Bosniei, echipa națională de fotbal a României ...

Pogăcele fragede cu carne și brânză de burduf, la “România în bucate” | VIDEO

La Târgu Mureș, bucătarul Miron Costin și colegul său, Bogdan, au gătit în emisiunea de miercuri, de la ora 17:00, la TVR 3, două rețete: ...

Simfonia imposibilului: când muzica învinge limitele biologiei – sâmbătă, la „Brilliant”

Valentina Irlando, tânăra violoncelistă și pianistă italiană pe care distrofia musculară nu a împiedicat-o să cucerească scenele lumii, este ...

Un nou sezon „Starea Nației” începe la TVR 1. Prima ediție, joi, 1 octombrie

Actualitatea se întoarce în prim-plan, cu Dragoș Pătraru și echipa „Starea Nației”. Din 1 octombrie, la ora 21.00, emisiunea revine cu o nouă ...

CIA avertizează Rusia să nu atace NATO. Joi, la „Breaking Fake News”

În aceeaşi ediţie, despre zvonurile că România ar trimite militari în Ucraina şi revenirea extremei drepte în Europa. Din acest sezon, emisiunea ...

Dincolo de vis. Cotroceniul Regal – sâmbătă, la „Ora Regelui”

De aproape 350 de ani, Palatul Cotroceni păstrează povești din istoria României, de la domnia lui Șerban Cantacuzino până la vremea regilor Carol ...