loader
Foto

Eurovision 2021: Roxen, de două milioane de ori „Amnesia”!

RECOMANDARI

Proiectul României la Eurovision a depăşit pragul de două milioane de vizualizări pe canalele oficiale Youtube - Eurovision Song Contest și Roxen.

 

Videoclipul piesei „Amnesia”, interpretată de Roxen și regizat de Bogdan Păun, este unul dintre cele mai urmărite pe canalul concursului internațional, cu aproape 1,4 milioane de vizualizări. Piesa are peste 850 de mii de vizualizări şi pe canalul de Youtube al tinerei artiste, depăşind cifra de 2,2 milioane de afişări și adună, pe cele două conturi, peste 60 de mii de aprecieri:

 

 

Piesa României la Eurovision a atras un val de comentarii pozitive, numeroși fani din România și din străinătate manifestându-și susținerea pentru Roxen și proiectul „Amnesia”.

„Sunt fericită de fiecare dată când văd că piesele mele sunt primite bine de public și apreciate de un număr atât de mare de oameni. Mai ales acum, când vine vorba despre piesa pe care o voi cânta pe scena Eurovision”, mărturisește Roxen. „Așa cum am mai spus, Amnesia este o piesă specială, cu un mesaj în care se pot regăsi foarte mulți, așa că nu pot decât să mă bucur de rezultatele pe care le are în acest moment. Le mulțumesc tuturor pentru susținere și pentru toate mesajele frumoase pe care mi le trimit constant. Înseamnă enorm pentru mine, mă motivează să muncesc mai mult și să dau tot ce am mai bun”, a mai declarat reprezentanta României la Eurovision.

Roxen a început repetițiile pentru show-ul României pe scena din Rotterdam și a înregistrat piesa „Amnesia” live-on-tape. Acest tip de înregistrare este o premieră în istoria concursului și a fost solicitată tuturor artiștilor participanți, pentru realizarea show-ului în eventualitatea în care unii dintre ei nu vor putea călători în Țările de Jos, din cauza unor eventuale restricții impuse de pandemie.

Foto: Bogdan Petrice

***

Roxen a început să cânte de la o vârstă fragedă, cucerind trofeu după trofeu la diverse concursuri locale de talente. Debutul său a fost marcat de colaborarea cu Sickotoy pentru piesa „You Don’t Love Me”, care a atins performanțe remarcabile, ajungând pe primele 10 poziții ale celor mai difuzate piese la radio atât în topurile din România, cât și în cele din Bulgaria, și s-a regăsit, totodată, și în playlist-urile radiourilor din Franța, Mexic, Spania, SUA și Turcia. Single-ul său de debut – „Ce-ți cântă dragostea” – a devenit una dintre cele mai difuzate piese din 2020, dominând topurile timp de 7 săptămâni și însumând peste 30 de milioane de vizualizări pe YouTube. Fiind desemnată reprezentantă a României la ediția din 2020 a competiției Eurovision, Roxen a lansat 5 piese pentru selecția națională, piesa Alcohol You fiind desemnată câștigătoare. Din cauza pandemiei COVID-19, competiția Eurovision de anul acesta a fost anulată, însă Roxen rămâne reprezentata României pentru ediția din 2021 de la Rotterdam, cu o nouă piesă: „Amnesia”.

***

Eurovision Song Contest 2021 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 18 şi 20 mai şi finala pe 22 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă - alături de România - alte 40 de țări.

Atât semifinalele, cât şi finala internaţională a ESC 2021 vor fi transmise live pe TVR.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului Țărilor de Jos, cu piesa “Arcade”, în 2019. Ediția 2020 a Eurovision Song Contest a fost reprogramată de către organizatori, în contextul pandemiei de coronavirus.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

***

Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne scrieţi la: eurovision.romania@tvr.ro sau cristian.acatrinei@tvr.ro

Persoana de contact: Cristian Acatrinei 0749.081.959

 

Echipa Eurovision România

Logo

 
Geopolitica actuală - Lumea spre o nouă ordine mondială

Duminică, 15 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, conf. univ. dr. Cristi Pantelimon, sociolog la Institutul de Sociologie al Academiei ...

Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...