Vineri, 7 decembrie, de la ora 23.55, la TVR 1 - într-un documentar realizat de Cristina Niculcea.
Emil Racoviţă (n. 10 august 1868, Iaşi – d. 17 noiembrie 1947) - savant, explorator, speolog şi biolog român, este considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran - peşteri şi pânze freatice de apă). În plus, el este românul care a participat la prima expediţie ştiinţifică din Antarctica, primul biolog care a cercetat vieţuitoarele de la Polul Sud iar rolul său de întemeietor al biospeologiei pe plan mondial a fost dublat de înfiinţarea Institutului de speologie de la Cluj, primul institut de acest gen din întreaga lume. În ţară, Emil Racoviţă a fost ales academician în 1920 şi a fost preşedinte al Academiei Române în perioada 1926 - 1929.
Emil şi-a început învăţătura la Iaşi ca elev al lui Ion Creangă, omul de la care a moştenit neaoşul grai moldovenesc pe care l-a folosit chiar şi în cuvântări rostite în cadrul protocolar al Academiei Române. A continuat-o tot la Iaşi, mai întâi la Liceul Naţional, apoi la liceul privat „Institutele Unite.
Racoviţă a plecat la Paris, în 1886, pentru a urma cursurile Facultăţii de Drept. Dar imediat după ce şi-a luat licenţa în drept, s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe de la Sorbona. Încheindu-şi studiile universitare în 1891, odată cu obţinerea diplomei de licenţiat în ştiinţe, a rămas în Franţa pentru a-şi pregăti doctoratul în Laboratorul oceanologic „Arago” de la Banyuls-sur-Mer.
Între 1897 şi 1899 a fost naturalistul expediţiei antarctice belgiene, organizate şi conduse de locotenentul de marină Adrien de Gerlache de Gomery şi desfăşurate la bordul vasului „Belgica”. În vara anului 1904, în timpul uneia din obişnuitele croaziere de cercetări pe care personalul laboratorului le întreprindea în bazinul răsăritean al Mediteranei, Racoviţă a făcut o vizită în Cueva del Drach, o renumită peşteră din Insula Mallorca. Aici, în apele întunecate ale unuia din marile lacuri pe care le adăposteşte această cavitate, el a capturat un mic crustaceu, încă necunoscut în ştiinţă şi pe care îl va descrie sub numele de Typhlocirolana moraguesi.
În urma acestei descoperiri, savantul român a publicat în 1907 celebrul său „Eseu asupra problemelor biospeologice”, considerat actul de naştere al biospeologiei. În vara lui 1919, el a fost solicitat să organizeze cea dintâi universitate românească. A aceptat cu condiţia înfiinţării Institutului de Speologie din Cluj, pe care l-a condus până în 1940. În septembrie 1940, România a fost obligată prin Dictatul de la Viena să cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei, în care se includea şi Clujul. În atare împrejurări, Universitatea s-a refugiat la Sibiu, cu excepţia Facultăţii de Ştiinţe, care nu şi-a găsit adăpost decât la Timişoara. Emil Racoviţă a plecat lăsând întreg Institutul de Speologie în grija lui Pierre Alfred Chappuis, avantajat de calitatea lui de cetăţean al unei ţări neutre.
După ce a revenit la Cluj, nu a mai apucat sa reînfiinţeze institutul. A murit la 11 noiembrie 1947
