loader

Ea e Mădă şi ne prezintă astrograma de debut a emisiunii cu „Cu capu-n zori”

RECOMANDARI  TVR1 

Din 19 octombrie, în fiecare dimineaţă de luni până vineri, Mădălina ne spune cum ne influenţează astrele viaţa de zi cu zi, la „Cu capu-n zori”, de la TVR 1.

 

Cu capu-n zori

Deşi e inginer specializat în electronică şi telecomunicaţii, astrologia i-a devenit profesie. Dar până să devină astrolog cu diplomă, Mădălina Manole a căpătat experienţă în presă. A făcut pe rând, televiziune (la Pro TV, TVR 2, Look TV sau Digi 24), apoi s-a îndreptat către print şi online (revistele Tonica, Unica sau Gândul, CanCan, unde şi în prezent realizează rubrica dedicată horoscopului). Stelele i-au hărăzit un alt destin însă. Mădălina a înţeles că drumul ei era altul, aşa că, de câţiva ani descifrează tainele Universului, fiind astrolog cu diplomă! Ea va prezenta în fiecare dimineaţă, pentru cei care se trezesc Cu capu-n zori, harta astrală a zilei, pe baza căreia va face previziunile zodiacale.

„Iubesc să scriu, să vorbesc şi să ajut oamenii, dar nu ştiam cum să le îmbin. Formula magică, astrologia, am descoperit-o de mică, însă abia după ce mi-am pus câteva (multe) întrebări existenţiale şi după ce experienţele vieţii mi-au rămas fără explicaţie, am pornit să descifrez misterele Universului”. A înţeles pe parcurs de unde-i vin spiritul luptător, ambiţia, curajul, energia, moralitatea şi demnitatea, a înţeles ce lecţii are de învăţat în această viaţă, iar în prezent trăieşte cu bucurie şi plăcere fiecare zi. De săptămâna viitoare, la TVR 1, Mădă îşi doreşte să transmită telespectatorilor energia necesară începerii cu optimism a unei zile bune.

Ce prevăd astrele la debutul emisiunii „Cu capu-n zori”? „Matinalul nostru va fi... magnetic!”

Dacă tot se ocupă să le aducă telespectatorilor informaţii despre ce ne spun astrele în fiecare zi, am pus-o pe Mădălina la treabă şi iată cum arată astrograma de debut a emisiunii Cu capu-n zori, care începe în 19 octombrie, ora 7.00.

(w882)

Astrograma momentului de debut vorbeşte despre stabilitate, statornicie şi rezistenţă, dar şi despre inovaţie, pionierat. În detaliu, iată ce prevăd stelele pentru Liza, Fere, Bianca, Mădă, Dorin, Irina, nouă echipă a matinalului TVR 1:

„Ascendentul momentului este în zodia Balanţă, ceea ce ne susţine foarte mult. Practic, ascendentul este modul în care vom fi văzuţi de lume, iar Balanţa vorbeşte despre frumuseţe, armonie, simţ artistic, creativitate, disciplină şi responsabilitate. Noi suntem ăştia!, exclamă entuziastă Mădălina.

„Vom şti să ne facem plăcuţi de public şi vom empatiza cu nevoile şi dorinţele celor care ne urmăresc, astfel încât să devenim reflexia lor. Aşa cum Balanţa caută validarea în ceilalţi şi pentru noi publicul va fi cel care are ultimul cuvânt de spus”.

(w882)

„Cum şi Soarele, astrul care ne oferă personalitatea, se află tot în Balanţă, fără îndoială vom veni cu strălucire şi cu energie, dar şi cu foarte multă determinare să ieşim în faţă. Dat fiind că în harta momentului Soarele guvernează întocmai televiziunea şi publicul, sub bagheta lui Venus, planeta iubirii, avem promisiuni că vom deveni dragi celor de acasă. De ce? Pentru că ne pasă, într-adevăr, de ei şi doar la ei ne raportăm!”, subliniază blonda cu ochi albaştri pătrunzători.

„Luna face tranzitul din Scorpion în Săgetător, iar acest aspect ne aduce multă forţă şi putere de regenerare, de a transcende lucrurile”, cu alte cuvinte, traduce Mădălina, „vom reuşi să trecem orice barieră şi să venim cu ceva absolut spectaculos pentru public, cum nu s-a mai văzut. Matinalul nostru va fi... magnetic. În plus, entuziasmul, optimismul şi buna dispoziţie ale Săgetătorului, dar şi dorinţa de progres şi evoluţie îşi vor spune cuvântul în echipa noastră”.

„Cu Venus în zodia Fecioară, vom căuta perfecţiunea şi vom reuşi să le câştigăm încrederea şi aprecierea celor care ne urmăresc. Ne vom transforma în mesageri ai bunei dispoziţii.

Nu ne speriem deloc că Mercur este retrograd, pentru că este retrograd în Scorpion şi asta înseamnă că vom stabili o interacţiune puternică şi profundă cu publicul. Aspectele momentului susţin surprizele plăcute în comunicare, iar noi vom fi una dintre surprizele plăcute!

(w882)

Cum retrogradările înseamnă să facem totul diferit, nu ne intimidăm nici din cauza lui Marte retrograd în Berbec, pentru că ambiţia şi determinarea de care vom da dovadă ne vor împinge în faţă. Berbecul este întotdeauna primul, iar acţiunile sale sunt întotdeauna învingătoare. Este activă casa relaţiilor, iar noi vom lega o relaţie inedită şi de lungă durată cu publicul nostru. Va fi vorba despre revoluţionarea ideii de contact cu cei de acasă şi va fi spectaculos. Nu o spun eu, o spun planetele!”, adaugă Mădălina, cu care ne întâlnim de luni, 19 octombrie, la noul matinal al postului TVR 1, Cu capu-n zori.

Logo

 
Istoria recentă: de la investigație jurnalistică la analiză geopolitică

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe Costel Oprea, profesor de istorie ca formație și ...

Medici care au schimbat lumea - prezent, trecut şi viitor

Personalități remarcabile, descoperiri științifice şi povești mai puțin cunoscute din istoria medicinei românești stau în prim-planul ediției, în ...

„Chef” – o poveste savuroasă despre pasiune, familie și curajul de a o lua de la capăt, la TVR 1

Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 20.00, urmărim în premieră la TVR 1 o comedie savuroasă în regia lui Jon Favreau, care demonstrează că uneori ...

Aventură în largul Mării Negre, alături de „Omul cu Branhii”, la „Pescar hoinar”, pe TVR 2

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 10:00, „Pescar hoinar” îi invită pe telespectatorii TVR 2 într-o aventură spectaculoasă în largul Mării Negre. ...

Megastructurile subterane ale Londrei, în episodul 3 al documentarului „Tainele marilor oraşe”, la TVR Cultural

Episodul final al documentarului „Tainele marilor oraşe” ne poartă în adâncurile metropolei britanice, acolo unde, de-a lungul secolelor, ...

Drepturile minorităților naționale, între pragul electoral și reforma administrativă. Dezbatere la „Info Etnic”, pe TVR INFO

Ce se întâmplă cu reprezentarea politică a minorităților naționale și cum ar putea influența reorganizarea administrativ-teritorială drepturile ...

Spiritul olimpic din nou la Televiziunea Română: Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026, timp de două săptămâni, la TVR Sport

În perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, TVR Sport aduce emoția celei de-a IV-a ediții de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret, prima competiție ...

Tradiții românești în Bucovina de Nord. Casa de Folclor din Buda Mică și povestea lui moș Ionică

Într-o țară aflată în război, copiii din satele românești ale regiunii Cernăuți continuă să cânte și să danseze românește. La Casa de Folclor din ...

Prezențe românești în Germania - pianistul Cătălin Șerban

Sâmbătă, 31 octombrie, la 18:30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Anca Berlogea-Boariu ne face cunoștinţă cu Cătălin Șerban, un pianist ...

Însemnări intime din jurnalul Reginei Maria despre primirea de vedetă din America, sâmbătă, la „Ora Regelui”

O călătorie de 10.000 de mile, o primire ca pentru un star de cinema și un succes care a răsunat pe tot continentul american! Sâmbătă, 31 ...

„America decide. Bătălia pentru Congres” – Ediţii Speciale la TVR

Între 1 şi 4 noiembrie, Televiziunea Română acoperă evenimentul electoral din America în Telejurnale, ediţii speciale şi programe speciale ale ...

Neamț:  tropote, arome şi aripi. Pe 1 noiembrie, la „Exclusiv în România”

Un zbor deasupra Neamțului, oameni care țin tradițiile vii, cai de poveste şi gusturi moldovenești. În prima ediție de noiembrie „Exclusiv în ...

“PLAY”: Bruno Mars, Back to Black la 20 de ani și o viață dedicată teatrului și folclorului | VIDEO

Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați ...

“Stare de bine”: Singurătatea într-o lume hiperconectată | VIDEO

Singurătatea poate ucide. Nu este o metaforă, ci o problemă de sănătate publică. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ ...

Piața imobiliară și creditarea în 2026: Intenția masivă de rambursare anticipată și provocările accesibilității în România

Piața ipotecară și sectorul rezidențial din România anului 2026 sunt marcate de o puternică prudență financiară, scăderea dobânzilor fixe și ...