loader
Foto

Galerie foto

„După 25 de ani. Dreptul la memorie”

Zilnic, în perioada 1-25 decembrie, pe toate canalele TVR vă invităm să fiţi alături de noi pentru a descoperi destinele unor oameni de ispravă despre care nu aţi auzit până acum, dar pe care merită să-i cunoaşteţi. Numai la Televiziunea Română.

 

Împlinirea celor două decenii şi jumătate de la căderea simbolică a comunismului în majoritatea țărilor Europei Centrale şi de Est ne îndeamnă la o introspecţie profundă asupra conştiinţei noastre istorice. Simplu spus, trecerea timpului are, printre altele, efectul ca raportul dintre cauză şi efect să nu mai fie conştientizat ca atare. Darul libertăţii s-a plătit cu sutele de mii de victime şi de luptători anticomuniști, mulţi dintre ei, anonimi. Recuperarea memoriei lor constitutie o normalitate necesară.

În acest scop, acum, la 25 de ani de la evenimentele din ’89, care au schimbat soarta României, în contextul căderii Zidului Berlinului şi a revoluţiilor mai mult sau mai puţin violente din Estul Europei, Televiziunea Publică şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc prezintă: „După 25 de ani. Dreptul la memorie’’. Până pe 25 decembrie, Televiziunea Română va difuza 25 de episoade cu 50 de biografii.

Lupta împotriva sistemului comunist a început odată cu instaurarea regimului dictatorial. El nu este rezultatul unei întâmplări conjuncturale care s-a acutizat, până la explozie în 1989. Miile de ţărani, intelectuali, muncitori, preoţi români, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, au luptat cum au putut, mulţi dintre ei cu arma în mână, împotriva comunismului. Mulţi au fost împuşcaţi. Alţii au petrecut ani grei de temniţă în cele mai îngrozitoare închisori din lagărul concentraţionar comunist.

Unii au fost personalităţi cunoscute, lideri ai partidelor istorice, politicieni şi intelectuali de seamă. Alţii, oameni de rând, dar pentru care libertatea, proprietatea, limba şi istoria naţională nu se puteau vinde, nu se puteau negocia. Aceştia au rămas necunoscuţi. Au ieşit din închisori şi au dus o existenţă de proscrişi sau au murit împuşcaţi la margine de sat sau îngropaţi în gropi comune.

Această Rezistenţă trecută sub tăcere în filele de istorie a României, iese acum la suprafaţă. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc s-a implicat direct în punerea în lumină a acestor destine. Din arhiva acestei instituţii şi cu sprijinul specialiştilor ei – istorici, documentarişti, arhivari – s-a putut configura conţinutul emisiunii, 50 de biografii în 25 de episoade. Emisiunea este prezentată chiar de preşedintele executiv al IICCMER, teologul Radu Preda.

TVR 1 – de luni până vineri la ora 16:55 (17:00), s – d, ora 24:00

TVR 2 – de luni până duminică la ora 17:55, reluare a doua zi la 6:50

TVR HD - de luni până vineri la ora 8:55, s – d, ora 16:50

 

Proiect este realizat de TVR  în parteneriat cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, iar prezentatorul seriei este Radu Preda, preşedintele executiv al IICCMER. Istoricul Constantin Vasilescu (IICCMER) este consultatul ştiinţific al seriei.

Producător: ILEANA PLOSCARU PANAIT
Ilustraţia muzicală: CRINA BOLBOCEANU
Montaj: MARIAN GROSU, ANDREI SELEJAN, MARIUS BUTNARIUC
Imagine: DAN GHEORGHE, EUGEN DEMETERCĂ

FILM.TVR.RO

Logo

 
România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

„Mereu am spus că Dumnezeu e român.” Elisabeta Lipă, un nou „Brilliant” în colecţia TVR INFO

Despre primii paşi în lumea canotajului, despre lecţii de viaţă, succes şi sacrificii, într-o nouă ediţie a emisiunii „Brilliant”, cu Loredana ...

„Picătura de cultură”: Olimpia Coman-Sipeanu, o viață de artist, restaurator și pedagog | VIDEO

Bucuria de a dărui bucurie. Prima parte a reportajului dedicat Olimpiei Coman-Sipeanu s-a difuzat marți, 23 aprilie, de la ora 18:20, la TVR ...