loader
Foto

Dezbatere despre votul românilor la „Născuţi în libertate”, pe TVR 2

RECOMANDARI  TVR2 

În România ar trebui introdus votul obligatoriu? Românii ar trebui să aibă drept de vot de la 16 ani? 8 reprezentanţi ai oraşului Constanţa (4 născuţi înainte de Revoluţie, 4 după Revoluţie) se întrec într-o competiţie de idei pe marginea unei teme de interes pentru noi toţi: participarea la vot! Luni, 2 decembrie, ora 22.00.

 

Cât de buni oratori se dovedesc reprezentanţii oraşului de la malul mării aflăm urmărind noua ediţie a emisiunii „Născuţi în libertate”, luni, 2 decembrie, de la ora 22.00, la TVR 2.

Revoluția din 1989 a adus transformări semnificative sistemului politic și electoral din România. De la un sistem politic autoritar, în care votul era controlat de Partidul Comunist, evoluţia a fost către un sistem democratic, cu mai multe partide politice și alegeri libere. Primele alegeri libere au avut loc în mai 1990, pentru membrii Parlamentului și pentru președinte. Peste 86% dintre românii cu drept de vot s-au prezentat, atunci, la urne. În timp, legislația electorală a fost modificată, au fost introduse reguli mai stricte privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.

(w882) Elevii de

La „Născuţi în libertate”, luni seară, pe TVR 2, opiniile despre vot ale tinerilor născuţi după 1989 se vor ciocni, sau nu, cu cele ale adulţilor născuţi înainte de 1989. De la ora 22.00, elevii de liceu Ana Baciu și Bogdan Iatan, gazdele emisiunii, îi provoacă pe cei 8 reprezentanţi ai oraşului Constanţa să se întreacă într-o competiţie de idei pe marginea unei teme de interes pentru noi toţi şi, în acelaşi timp, de maximă actualitate: participarea la vot!

Elevii Elena Gimpirea, Bogdan Moise, Bianca Sevcenco şi Mădălina Paiu formează echipa celor „născuţi în libertate”, iar profesoarele Carmen Florescu, Mihaela Epifan, Irina Elena Grigore şi Elena Manea participă la dezbatere din poziţia celor născuţi înainte de 1989. Cu toţii se vor strădui să aducă în discuţie argumente şi cuvinte potrivite pentru a susţine cele două teme propuse pentru dezbatere: „Născuţi în libertate”: În România ar trebui introdus votul obligatoriu? şi Românii ar trebui să aibă drept de vot de la 16 ani?

„Multă lume alege să voteze cu oameni pe care nu-i cunoaşte sau oamenii merg la vot doar pentru a vota. Şi nu pentru a face un bine ţării...”, afirmă eleva Bianca Sevcenco în cadrul dezbaterii. În plus, „în contextul global actual, manipularea informaţiilor prin intermediul mass-media, reţelelor de socializare şi chiar campaniilor politice directe reprezintă o realitate îngrijorătoare”, duce mai departe subiectul profesoara Elena Irina Grigore.

Cu toate acestea, profesoara Elena Manea susţine cu convingere: „Da, România este pregătită să îşi lase soarta în mâna tinerilor”!

(w500) Elevii de

O clarificare interesantă aduce şi Mădălin Guguianu, membru al juriului: „La 16 ani, următoarele drepturi sunt înscrise în Constintuţie: 1. practic, tu nu mai eşti obligat să te duci la şcoală, pentru că şcoala este obligatorie doar până în clasa a X-a; 2. Dacă ai împlinit 16 ani, ai dreptul să munceşti, deci ai dreptul să câştigi propriii bani, deci statul consideră că poţi să plăteşti impozite, eşti bun să te duci în armată, poţi să te duci şi aici e foarte interesant, poţi să te duci să faci politică, să faci parte din organizaţia de tineret a unui partid politic, realmente să te duci să împarţi pliante, să convingi oamenii să voteze cu un anumit candidat... Deci tu poţi să te duci să faci campanie electorală, poţi să-l susţii pe respectivul, ba chiar să convingi o masă mare de oameni să-l voteze şi, culmea, ce să vezi, schizofrenie: nu ai dreptul să-l votezi!!!! Cum? Păi nu înţelegem!”

„Am votat întotdeauna, pentru că este un drept câştigat şi trebuie să-l exercităm!”, punctează şi profesoara Mihaela Epifan. Mai multe vom urmări luni seară, de la ora 22.00, la TVR 2, în noua ediţie „Născuţi în libertate”.

Cei trei membri ai juriului, antrenori ai echipei naţionale de debate a României, vicecampioană europeană - Mădălin Guruianu, președinte ARDOR, Laura Drăgoi, antrenor al echipei naționale de debate a României, vicecampioană europeană şi Cosmin Tenie, director executiv ARDOR - vor selecţiona şi din această ediţie câte un concurent, din cele două echipe, cu cele mai convingătoare argumente pro şi contra la temele discutate…  Iar aceştia vor merge în Marea Finală din 22 Decembrie 2024.

Emisiunea „Născuţi în libertate” este realizată în colaborare cu Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică şi face parte din campania Televiziunii Române „România face bine”.

(w882) Nascuti in

Despre „Născuţi în libertate”

În fiecare zi de luni, în platoul emisiunii se află față în față 4 tineri născuţi după 1989 şi 4 persoane născute înainte de Revoluția din 22 decembrie, reprezentanţi ai marilor oraşe din România. Cei mai buni oratori se întrec în 9 ediții pe teme importante, într-o competiţie de idei a cărei finală va avea loc în direct în seara zilei de 22 decembrie. Subiecte de dezbatere reunesc teme precum: legalizarea consumului de droguri; bullying-ul; paradele gay, discursurile care instigă la ură; conținutul suburban/violent de la televizor; pornografia; pedofilia; Parlamentul European și globalizarea; votul obligatoriu; instituția căsătoriei; libertățile individuale, dar și dictatura, democrația sau monarhia.

Cei trei membri ai juriului, care aleg în fiecare ediţie câte un concurent din cele două echipe, pe baza celor mai convingătoare argumente pro şi contra la temele discutate, sunt antrenori ai Echipei Naționale de Debate a României, vicecampioană europeană.

credit foto: capturi emisie TVR

Logo

 
Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...