loader
Foto

Galerie foto

Despre România, cu dragoste: Charlie Ottley, invitat la „Garantat 100%

Noul sezon al emisiunii „Garantat 100%” începe cu o ediţie eveniment, în care jurnalistul britanic Charlie Ottley ne-a vorbit despre nevoia de a salva de la degradare şi dispariţie ultimul paradis natural al Europei.

 

Duminică, 14 octombrie, Cătălin Ştefănescu ne dă întâlnire la miezul nopţii.

„Începem noul sezon al emisiunii Garantat 100% cu jurnalistul britanic Charlie Ottley, autorul cunoscutelor seriale documentare Wild Carpathia și Flavours of Romania”, ne lansează Cătălin Ştefănescu invitaţia pentru prima ediţie a noului sezon Garantat 100%.

(w882)

Invitatul lui Cătălin Ştefănescu îşi continuă campania de promovare a valorilor României, facând, ca de fiecare dată, mărturisiri tulburătoare despre starea patrimoniului natural al țării noastre. „Le propunem tuturor celor care ne urmăresc o ediție-eveniment, cu momente emoționante, în care invitatul nostru vorbește despre nevoia de a salva de la degradare și dispariție ultimul paradis natural al Europei, dar și valorile inestimabile ale patrimoniului arhitectural și ale civilizației rurale din România”, ne-a spus realizatorul. Cătălin Ştefănescu ne dă întâlnire la TVR 1 dumincă, 14 octombrie, la miezul nopţii.

(w882)

Pe 21 octombrie, emisiunea Garantat 100% îl va avea invitat pe baritonul George Petean, un artist român cu o carieră internațională excepțională. Într-o înregistrare făcută pe scena Teatrului de Stat din Oradea, cu ocazia Festivalului Internaţional European Music Open, George Petean ne va povesti despre formarea sa, despre lumea văzută şi despre culisele marilor scene pe care cântă. Un capitol interesant al discuţiei va face referire şi la pasiunile sale: de la baschet şi biliard, până la Războiul Stelelor.

(w500)

George Petean

„Noul sezon al emisiunii noastre propune întâlniri cu artişti din cele mai diferite zone ale creaţiei, cercetători, oameni de ştiinţă, sportivi de mare performanţă, personalităţi din România şi din străinătate, oameni care ne inspiră profund prin poveştile lor de viaţă şi prin valorile pe care le susin”, spune în încheiere Cătălin.

(w882)

Ajunsă la cel de-al 38-lea sezon, emisiunea „Garantat 100”%” ne-a oferit întâlniri memorabile cu mari personalităţi ale României şi ale lumii, de la actori şi muzicieni celebri, la scriitori de talie mondială, oameni de cultură sau ştiinţă, militanţi ai societăţii civile, sportivi cu care ne mândrim etc. De-a lungul celor 18 ani de „Garantat 100%”, printre interlocutorii lui Cătălin Ştefănescu s-au numărat: Ethan Hawke, Robert Wilson, Armand Assante, Amos Oz, Steven Wilson, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Solomon Marcus, Neagu Djuvara, Marcel Iureş, Gigi Căciuleanu, Gică Hagi, Simona Halep, Cristina Neagu etc.

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

„Mereu am spus că Dumnezeu e român.” Elisabeta Lipă, un nou „Brilliant” în colecţia TVR INFO

Despre primii paşi în lumea canotajului, despre lecţii de viaţă, succes şi sacrificii, într-o nouă ediţie a emisiunii „Brilliant”, cu Loredana ...

„Picătura de cultură”: Olimpia Coman-Sipeanu, o viață de artist, restaurator și pedagog | VIDEO

Bucuria de a dărui bucurie. Prima parte a reportajului dedicat Olimpiei Coman-Sipeanu s-a difuzat marți, 23 aprilie, de la ora 18:20, la TVR ...