loader

Despre români neaoşi şi decoraţiuni regale la Ora Regelui de la TVR 1

RECOMANDARI

Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 13.00

 

Telespectatorii emisiunii Ora Regelui o vor cunoaşte sâmbătă pe Lidia Toher. Românca trăieşte în Marea Britanie de 24 de ani, iar casa ei este un templu dedicat României, deşi familia ei este în totalitate engleză. Şi tot în Marea Britanie trăiesc zeci de români care văd în Regele Mihai adevărata speranţă a viitorului României. Această ediţie a emisiunii Ora Regelui de la TVR 1 îi prezintă pe câţiva dintre ei.

Palatul Elisabeta a găzduit la sfârşitul acestui an cea de-a treia seară anuală dedicată Decoraţiei Regale Regele Mihai I pentru Loialitate. La eveniment au participat şaizeci de posesori ai medaliei, personalităţi din domeniul politic, educaţional, cultural, sportiv, artistic, diplomatic, din mediul economic şi reprezentanţi ai societăţii civile. Cu acest prilej, Victor Rebengiuc a transmis un mesaj către români.

Decoraţiile regale sunt obiecte încărcate de istorie. De aceea, şi cel care le realizează trebuie să fie un om inspirat şi pasionat. Adrian Buga este artistul care, după 60 de ani, readuce la viaţă toate decoraţiile regale. Îl vom cunoaşte tot pe 15 decembrie, la Ora Regelui.

De la revenirea în ţară, în anul 1997, Majestatea Sa Regele Mihai I  primeşte anual, în luna decembrie, corpul diplomatic acreditat la Bucureşti. Ca şi în alţi ani, decanul Corpului Diplomatic, Nunţiul Apostolic, a fost prezent şi a luat cuvântul, aducând salutul tuturor colegilor săi ambasadori.

Realizator: Bogdan Şerban Iancu

Producători: Camelia Csiki, Cristina Ţilică

Toate ediţiile emisiunii Ora Regelui le găsiţi pe TVR+, portalul video al Televiziunii Române

Logo

 
Meryl Streep, la rame. Filmul „Râul ucigaș”, în premieră la TVR 1

Pregătiți-vă pentru ape repezi, un Kevin Bacon amenințător și o Meryl Streep care schimbă registrul: trece de la dramă la o cursă pe care n-o vom ...

„Șah-Mat”, la TVR Sport: 64 de pătrate, o mie de strategii și o singură mutare decisivă

Mari maeștri, antrenori de renume și tineri campioni ai șahului românesc se întâlnesc în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 9:00, la TVR ...

TVR aduce teatrul de ieri în întâmpinarea teatrului de azi. Spectacole de colecție în luna Festivalului Național de Teatru

În luna Festivalului Național de Teatru (16–25 octombrie), TVR 1 și TVR Cultural readuc pe ecran spectacole de colecție și producții prezentate ...

“Provocarea regiunilor”: Biblioteca, între trecut și prezent | VIDEO

Vă invităm să descoperim împreună prima bibliotecă publică din țară și printre primele din estul Europei, deschisă de contele Teleki, fost ...

Maratonul Internaţional Bucureşti - a XIX-a ediţie

Devenit un punct de referință în calendarul sportiv din Europa de Est, Maratonul Internaţional Bucureşti atrage peste  12.500 de alergători ...

Dificultățile sistemului sanitar și povara financiară a pacienților din România

Tratarea bolilor și menținerea sănătății au devenit provocări majore pentru populația din România, un sistem sanitar subfinanțat împingând ...

“Doza de IT”: AI și piața muncii | VIDEO

“Viitorul nu este ceva ce ni se întâmplă, este rezultatul alegerilor pe care le facem astăzi”, spune realizatorul Cătălin Olaru, într-o nouă ...

 „Religia la tablă”, la TVR 1. Cum mai vorbim despre credință generației crescute cu internetul și inteligența artificială?

La 35 de ani de la revenirea religiei în școala românească, documentarul „Religia la tablă” propune o incursiune în trecutul, prezentul și ...

Scandal la nivel înalt și dezinformare de laborator: “Breaking Fake News!” explică şi ne arată cum se rescrie realitatea

Adevăruri ascunse și falsuri fabricate: De la Casa Albă până la fântânile din sat... Joi, 8 octombrie 2026, ora 22.00, jurnalistul Marian Voicu ...

„Religia la tablă”. O călătorie între două lumi

Marți, 13 octombrie, de la ora 22:00, la TVR 1 și TVR+. O incursiune documentară în trecutul, prezentul și viitorul orei de religie în România. O ...

Mituri care ne pun sănătatea în pericol: ce spun medicii despre dezinformarea medicală

„Detoxul curăță organismul.” „Biopsia împrăștie cancerul.” „Dacă antibioticul a funcționat o dată, îl pot lua și data viitoare.” Sunt doar ...

Criza energetică și perspectiva scumpirilor în viitorul apropiat

Sistemul energetic național se confruntă cu cel mai sever test al ultimilor decenii în privința asigurării necesarului intern de energie electrică.

Premieră “Ce zice legea?” - Se prescrie o datorie după 3 ani? | VIDEO

„Au trecut trei ani, deci nu mai trebuie să plătesc” — este adevărat sau doar unul dintre miturile frecvente despre datorii? Aflăm răspunsul ...

Festivalului de Folclor „Cântecele munților” continuă la TVR 1 cu spectacolul „Frați la bine și la greu”

Artiști din mai multe țări și-au dat din nou întâlnire la Sibiu, locul în care tradiția a devenit cel mai spectaculos show al prezentului! Din 11 ...

O nouă identitate și un trecut periculos. „Profesiune: reporter”, la Telecinemateca

Un jurnalist american își abandonează identitatea și începe o viață nouă folosind numele unui bărbat mort. Numai că trecutul celui dispărut ...