loader
Foto

Deceniul ascuns (2): Mihai Stănescu, caricaturistul anilor '80

RECOMANDARI  TVRI 

În 1990, Andrei Pleșu îl lăuda pentru că a desenat „istoria comică a unei tragedii". Posesorul unui inegalabil simț al umorului și al autoironiei, Stănescu făcea haz de necaz chiar în pragul falimentului pe care l-a trăit după 2011, când a trebuit să închidă magazinul omonim din București.

 

Un interviu de colecție, realizat în 2011 cu desenatorul nonconformist Mihai Stănescu, lansat la începutul anilor '80 în festivaluri de caricatură din Occident, iar apoi aflat într-un permanent conflict cu cenzura din țară, care îi bloca publicarea albumelor.

Episodul oferă mărturii inedite despre viața și activitatea sa în-paradoxal-cel mai prolific deceniu al carierei, comentând o serie de desene politice pline de umor și, încă, foarte actuale.

Revedeți acest documentar vineri, 11 iulie, de la ora 19.00, difuzat pe TVR Internațional.

Realizator şi producător: Ruxandra Ţuchel

Sursa foto: captură din documentar

 

Logo

 
„Nepieritorii”, la TVR 1: Cornel Bumb, gordunistul care duce mai departe cântecul și tradiția din Câmpia Transilvaniei

Vineri seară, un nou episod al seriei „Nepieritorii” spune povestea lui Cornel Bumb, membru al cunoscutei formații de muzică tradițională Trio ...

O seară memorabilă a romantismului muzical: Chopin și Schubert, în concertul Filarmonicii „George Enescu”, în exclusivitate la TVR Cultural

Sensibilitatea și virtuozitatea muzicii lui Chopin, urmate de amploarea simfonică a creației schubertiene... Pe 30 octombrie, ora 19.30, TVR ...

„Veșnicia s-a născut la sat”: o zi la Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin | VIDEO

Andrada Gőrőg și Simona Boanță au ajuns la Reghin, în județul Mureș, și vă arată un loc care ne duce înapoi în timp, în lumea feerică a satului ...

 Nicușor Dan: Războiul hibrid, pentru a slăbi din interior statele europene și solidaritatea dintre ele

Implicarea Federației Ruse în acțiuni de sabotaj pe teritoriul României reprezintă o problemă majoră de securitate națională, condamnată ferm la ...

Franța: Proteste, vandalism și ingerințe străine. Dietă informaţională sănătoasă, cu “Breaking Fake News!”, pe TVR 1

Dar ce se află dincolo de protestele legitime ale francezilor? Marian Voicu ne aşteaptă la o nouă ediţie a emisiunii care ne ajută deosebim ...

Ca din piese LEGO: cum funcționează sistemul ICF pentru construirea caselor și ce ne spun facturile după patru ani?

„Casa Viitorului cu Emilian Grigore” explorează o tehnologie de construcție în care structura din beton și termoizolația sunt integrate într-un ...

Remember Adrian Pintea la TVR Cultural: Revedem spectacolul „Uniforme de general”, din Arhiva TVR

Eleganță înnăscută, dăruire totală și o voce care dădea viață fiecărui personaj. Ne amintim de Adrian Pintea, actorul care nu doar a ...

“Job & Lege”: Creditele IFN | VIDEO

Creditele IFN îți oferă bani rapid, dar cu ce cost? Care sunt cele mai mari riscuri? Alina Cojocaru, împreună cu avocatul Marius Tiugan, discută ...

“Sarea în bucate”: Tanti Emilia din Coșteiu de Sus face din prună o vedetă | VIDEO

Ne punem din nou la drum și oprim timpul în loc la Coșteiu de Sus, în județul Timiș. Ne primește în bătătură tanti Emilia, despre care se știe ...

Minte de campion, vis de Mare Maestru Internațional: Sara Maria Șunea, la „Mâine începe azi”

La doar 14 ani, Sara Maria Șunea demonstrează că perseverența, disciplina și pasiunea pot transforma un vis într-un parcurs de excepție. Povestea ...

Chirurgia robotică, de la „instrument de marketing” la standardul viitorului | VIDEO

Chirurgia robotică schimbă enorm medicina. Ce face, de fapt, robotul și cine controlează operația? Când este chirurgia robotică cea mai bună ...

Regal de vedete la „Poarta Pangrati”: Cine sunt invitații de top care fac spectacol săptămâna aceasta la TVR 2

La „Poarta Pangrati” nu vedem doar vedete. Întâlnim oameni care au lăsat ceva în urmă, generații care se îmbrățișează prin muzică și povești ...

„Iacob” – povestea unui artist care a traversat istoria artei românești postbelice, la TVR 1

Viața și destinul artistului Gheorghe Iacob, pasiunea pentru artă și mărturia unei epoci în care creația a devenit o formă de rezistență se ...

Marina Almăşan: „Lumea îmi spune deseori că eman o energie pozitivă. Ce poate fi mai frumos?”

A intrat în echipa TVR în 1990, iar de atunci numele său s-a lipit definitiv de cel al instituţiei care i-a dat ocazia să-şi materializeze ideile ...

TVR 1, programe speciale de Sfântul Dimitrie: Sfânta Liturghie și un documentar despre Sfânta Elisabeta de la Pasărea

De sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, TVR 1 transmite în direct Sfânta Liturghie arhierească de la Catedrala ...