Vedeta TVR 2 pare să fie un veșnic copil şi își aduce aminte cu plăcere de momentele în care nu avea griji si de joaca din spatele blocului. Cu nostalgie, vedeta a făcut câteva mărturisiri.
Acum, la maturitate, mărturisește că și-ar mai dori să retrăiască mai intens vremurile în care singurele probleme erau jocul și frumoasa nebunie de-a te vedea cu cei dragi.
“Copil fiind, cutreieram prin vise și credeam că nimeni și nimic nu-mi va fura din strălucirea unor ani în care totul părea a fi construit pentru mine. Sincer să fiu, n-am fost nici prea alintat, nici extrem de copilăros. Întotdeauna am avut acea doză de rațiune care m-a făcut să lupt, dar mi-a plăcut să profit la maxim de minunile copilăriei. Vedeți voi, toată lumea vorbește despre vremea respectivă, cu nostalgie. Pentru mine nu a trecut timpul acela. Eu mă simt un tânăr veșnic, cu speranțele la purtător, cu dorința de a evolua și de a fi mai bun. Sunt un copil mare care râde la soare și-așteaptă să ascundă minuni ale vieții în privirile sale.
Am crescut în spiritul unei sănătoase noțiuni de a fi, de a înțelege ce-i cu mine și de a lupta. Modele familiei mele au fost pe linia aceasta, a supraviețuirii prin orice mijloace. Bunicile mele, ambele, au rămas fără soți de tinere și-au crescut singure mai mulți copii, înțelegând că viața nu e un nor pe care trebuie să plutim, ci o continuă furtună din care trebuie să ieșim cât mai puțin șifonați, ba chiar învingători. Așa au fost și anii mei de-atunci, vremi în care n-am simțit că mi-e greu. Am crescut în iubire și-am înțeles că ea este darul cel mai de preț pe care-l putem primi și oferi mai departe.
N-am fost un elev model, exemplar, dar am avut o calitate care mi-a rămas până azi, cea a curiozității. Am învățat în felul acesta să fiu avid în a descoperi lucruri noi. Și-am păstrat mereu muzica alături. Am crescut în casă cu piesele marilor noștri artiști, mi-am dorit să ajung ca ei, și-am răzbit. Stăteam întins cu ochii la cer, pe malul Arieșului, punând zăvor tuturor marilor dorințe, spunându-mi că locul meu e în lumină. Și chiar dacă întunericul mi-a dat târcoale, am reușit mereu să-l fentez, cu o lanternă a bucuriei de-a trăi, într-o frumoasă poveste.
Și-am pus bazele unei vieți armonioase, în care valorile esențiale sunt respectul și bunul simț. Eu n-am știut ce e suferința majoră și-am înțeles încă de pe atunci că trebuie să muncesc pentru ce am, pentru ce-mi doresc să fiu. Părinții mei, icoane de bunătate, mi-au fost prieteni, dincolo de orice altceva și m-au lăsat să zbor, să fac tot ce-mi trece prin cap, încurajând încercările mele artistice, luptând și ei cot la cot pentru a reuși. De fapt, viața se bătătorește în copilărie.
Acolo prind formă tăcerile noastre și ne dăm seama că nimeni și nimic nu ne poate răpi acei minunați ani, în care singurele griji sunt cele ale răsăriturilor prinse de ochii puri ai nevinovăției. Copilăria nu e deloc întâmplătoare, nu e doar o etapă, este veșnica punte între rațiuni și vise, cu ghidușia în buzunar și cu o mare întreagă de capitole pe care trebuie să le bifăm, să le înțelegem. NU uitați să păstrați copilăria și să trăiți fiecare episod cu seninătatea în privire, pentru că omul deplin nu poate fi altfel decât un veșnic copil, gata să-și deschidă sufletul curat în fața lumii ...” (Paul Surugiu-Fuego).
