loader
Foto

Dansk Melodi 2021: Selecția națională a Danemarcei va avea 8 finaliști

Aproximativ jumătate dintre artiștii Eurovision 2021 au fost anunțați, însă va trebui să așteptăm până pe 6 martie pentru a afla cine va reprezenta Danemarca la Rotterdam.

 

În respectiva seară, telespectatorii danezi vor alege între opt finaliști, în cadrul finalei Marelui Premiu Dansk Melodi 2021. Anul acesta, în concurs sunt invitate mai puține piese decât tradiționalele 10 pe care DMGP le-a invitat în fiecare an, în ultimele două decenii.

Emisiunea din acest an va fi filmată într-un studio TV al broadcasterului danez DR. Acest lucru nu s-a mai întâmplat din anul 1999, când țara a invitat doar cinci acte artistice in finală. Trecerea la un spectacol restrâns reflectă, cel mai probabil, preocuparea legată de pandemia Covid-19. De altfel, finala națională a Danemarcei din 2020 a fost singura care nu a avut public live. La recomandarea guvernului danez, DR a trebuit să anuleze spectacolul cu public cu doar o zi înainte de finală, iar cei zece finaliști au concertat într-o Royal Arena din Copenhaga goală.

Compozitorii interesați au timp până pe 20 noiembrie 2020 pentru a-și prezenta propunerile.

Ben & Tan au câștigat dreptul de a reprezenta Danemarca la Eurovision 2020. În aprilie, DR a confirmat că duo-ul nu va obține un loc automat în finala națională de anul viitor. Deși s-au arătat inițial interesați de prezența la Marele Premiu Dansk Melodi 2021, Ben & Tan s-au râzgândit ulterior și au anunțat că nu vor mai participa.

„Simt că le-am lua locul altora. La urma urmei, am încercat să facem parte din spectacol. Trebuie să fie rândul altcuiva anul viitor. Este cel mai corect. Și poți risca să mergi din nou și apoi să pierzi, iar asta își amintesc oamenii. Așa că am prefera să plecăm cu o victorie, ca apoi să ne concentrăm asupra muzicii noastre”, a declarat Tanne 'Tan' Balcells pentru DR.

 

Foto sursa: eurovision.tv

FILM.TVR.RO

Logo

 
România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...

„Picătura de cultură”: Olimpia Coman-Sipeanu, o viață de artist, restaurator și pedagog | VIDEO

Bucuria de a dărui bucurie. Prima parte a reportajului dedicat Olimpiei Coman-Sipeanu s-a difuzat marți, 23 aprilie, de la ora 18:20, la TVR ...

Duminică, 5 mai, de la ora 11:00, la TVR MOLDOVA şi de la ora 15:00, la TVR Internaţional.