loader

DANIELA ZECA BUZURA: JURNAL DE CARANTINĂ (XII)

RECOMANDARI  TVR2 

"O pisică nu face decât să ne ducă la o alta.” - Ernest Hemingway

 

Daniela Zeca-Buzura
Mic dejun cu un campion

Vineri, 3 aprilie

ZEIȚA BASTET ( II)

În urmă cu câțiva ani, am văzut casa lui Hemingway din Florida și m-au încântat stilul ei colonial franțuzesc în plină Americă, farul din Key West, pe care îl zărești din terasă, grădina cu cactuși, dar, mai mult și mai mult- pisicile libere, urmașe ale felinei albe cu șase degete, atât de iubite de autorul lui “ For Whom the Bell Tolls”.

Mai târziu, am găsit o fotografie colosală a prozatorului, de prin anii ‘50, cu laureatul premiului Nobel în costum cu cravată și așezat în patru labe, lângă pisica lui care mânca. Ce face omul ăsta? Mi-am zis atunci. Însă atunci n-aveam pisici .

(w882)

Fotografie de: Mihai Adrian Buzura

Acum am două ( à propos, în imagine e domnișoara Plușa, uitându-se galeș nu la mine, ci la fotograf), iar azi îi cred pe vechii celți, convinși că mâțele alungau ghinionul navigatorilor pe mare, dar și pe vechii irlandezi care gândeau că sufletele celor duși pe alt tărâm, reveneau cu felinele primite în casă.

Romanii anului 100 lăsau pisici în oricare cetate cucerită, ca pe o pecete a suveranității, pe când, trei-patru veacuri mai târziu, pisicile erau adorate de purtătorii de turban, pentru că l-ar fi salvat pe Mahomed de șarpe.

În Europa creștinismului medieval, pisica își pierde semnificațiile sacre, nefiind amintită între animalele urcate pe arca lui Noe. Ei bine, această omisiune m-a-ntristat, după cum întristător rămâne faptul transcris în incunabule, că în 1233, Papa Gregory al IX-lea le confundă pe feline cu diavolul și le arde pe rugurile care fumegau peste tot. Urmările nu se lasă așteptate: șobolani îmbuibați se înfruptă din grâne și vine ciuma.

Nici în folclorul românesc reginele îmblănite nu sunt prea cruțate, ci asociate cu ghinionul (dacă sunt negre), cu strigoii (dacă trec peste un mort) sau cu viclenia și fățărnicia femeilor, ca într-o legendă din sud, care ar vrea să ne facă să credem cum că Eva ar fi fost născută nu dintr-o coastă a lui Adam, ci dintr-o coadă de pisică.

Cât despre Marie-Louise Von Franz, celebra urmașă a psihanalistului elvețian Jung, despre care am pomenit în jurnalul de ieri, ea preferă un basm aproape neștiut din Ardealul nostru, iar analiza lui umple o carte (“Pisica. O poveste despre răscumpărarea femininului”, Editura Trei, 2016), în care felina cea de toate zilele e un totem și o forță ocultă, resursă milenară a fertilității, grației și libertății neîngenunchiate.

Pe mâine, cu drag, DZB.

Citiți toate paginile din Jurnalul de carantină pe pagina de Facebook a emisiunii "Mic dejun cu un campion"!

 

Logo

 
Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...