loader
Foto

Cu carțile pe față – „Ambulanța pentru monumente”

Mirela Giodea v-a invitat să urmăriți o ediție "Cu cărțile pe față" despre monumente istorice și felul în care un grup de oameni entuziaști au reușit să salveze un număr important de astfel de clădiri. Marți, 12 octombrie, ora 21.00, la TVR 3.

 

Proiectul deja foarte cunoscut și premiat în străinătate, „Ambulanța pentru monumente”, are în întrega țară 7 filiale regionale. Aflată la al doilea an de activitate, Ambulanța Sud-vest Oltenia a avut în acest an două intervenții la două biserici de patrimoniu, constând în refacerea acoperișurilor pentru punerea în siguranță a clădirilor.

(w882) 1

Invitați: Eugen Vaida – arhitect, inițiator Ambulanța pentru Monumente, Liana Tătăranu –președinte Asociația Inima Olteniei, Ștefan Vaida – restaurator, Ambulanța pentru Monumente

(w882) 556

Ambulanța pentru monumente se bazează în acțiunile sale pe expertiza specialiștilor, dar și pe implicarea comunităților locale și a voluntarilor.

(w882) 3

Realizator și moderator Mirela Giodea

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
Contractul de asigurare și contractul de întreținere

Luni, 29 aprilie, de la ora 21:00, TVR Internațional transmite o nouă ediție ”Avocatul dumneavoastră”.

Cine va tăia Nodul Gordian? Alianțe și conflicte în Orientul Mijlociu, o dezbatere în emisiunea „Omul și Timpul”

La TVR Cultural, Rafael Udriște ne așteaptă duminică, 28 aprilie, de la ora 17:00, la o nouă ediţie „Omul şi timpul”. Alături de invitatul său, ...

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...