Nicolae Mărăloiu, veteran al misiunii de pace din Angola, a vorbit pentru prima oară despre şocul emoţional care i-a încheiat cariera militară. Alina Grigore a prezentat o nouă ediţie „Frontul de acasă”, pe 3 noiembrie, de la 22.30, la TVR 1.
Sunt militari care se întorc de pe front nu doar cu răni fizice, ci și cu traume psihice. Cu răni invizibile care pot pune la pământ un om perfect sănătos.
Nicolae Mărăloiu a vorbit prima oară, public, despre șocul emoțional extrem de puternic suferit în misiune, care i-a dat viața peste cap și i-a incheiat cariera militară. Miercuri, 3 noiembrie, la ora 22.30, Alina Grigore ne-a prezentat o tulburătoare poveste de viață și lupta de zi cu zi a unui veteran, pe „Frontul de acasă”.
Nicolae era militar angajat pe bază de contract în Batalionul 2 Infanterie Călugăreni. Avea 28 de ani când unitatea lui urma să plece în prima misiune externă a batalionului de Căști Albastre. O misiune de menținere a păcii, în Angola, sub egida ONU. În țară, selecția a fost strictă. Testul psihologic a avut 500 de întrebări. Nicolae l-a trecut fără probleme. Fiind o persoana sportivă, nu a întâmpinat dificultăți nici la probele fizice și militare.
În Angola, în timpul unei misiuni, în fața convoiului a apărut un copil înarmat cu un lansator de grenade antitanc AG7. Rebelii foloseau uneori copii ca scut uman. Nicolae a urmat procedurile dar, cumva, în cel mai tensionat moment, a reușit să găsească o soluție care a salvat vieți.
“Am făcut semn colegilor să coboare în blindate. Am strâns arma puternic, cu ochii în lunetă. Aveam crucea lunetei între ochii lui, pe piept, pe inimă. Trăgaciul armei are o cursă. Se trage încet, încet, până întâmpină rezistență. O zvâcnire de deget înseamnă detonarea cartușului. Într-o fracțiune de secundă mi-a venit o idee. Am lăsat arma jos. I-am făcut semn copilului să nu tragă, am cerut camarazilor conserve, apă, ce aveam în blindat și le-am fluturat prin aer. Copilul a aruncat instantaneu arma într-un șanț. Comandantul convoiului a coborât și a lăsat alimentele la jumătatea distanței dintre noi și copil. Acesta le-a luat și-a fugit în junglă”, își amintește Nicolae cel mai tulburător episod din viața sa de militar. Decizia de viață și de moarte de atunci avea să-i răscolească și să-i schimbe radical viața.
Chiar dacă teribila situație s-a încheiat cu bine, momentul în care a luat la țintă un copil înarmat l-a tulburat profund pe Nicolae.
„Dacă acel copil trimitea racheta, ne termina. Nu și-a dorit nimeni nici să se întoarcă acasă la pachet și nici să omoare pe cineva de acolo. Creierul meu a fost exact ca un cartuș. Din acel moment s-a declanșat totul. Viața mi-a fost întoarsă pe dos, m-am îmbolnăvit, am fost debusolat psihic, cred ca am înghițit farmacii întregi până acum. Dar am conștiința împăcată și nu regret că am negociat pentru a salva și viața lui și viața noastră”, rememoreză Nicolae misiunea care i-a schimbat complet viața.
Veteranul își amintește în cel mai mic detaliu momentele prin care a trecut în misiune. Armata nu l-a adus în țară, a rămas în Angola încă trei luni și s-a întors cu batalionul. Atunci, MApN nu avea avioane militare pentru transport pe distanțe mari, iar România nu era în NATO. Nicolae nu a mai mers efectiv în misiuni, colegii l-au sprijinit permanent, dar nu a fost suficient. Nici discuțiile cu psihologul nu l-au mai ajutat. Nu dormea, nu mânca, avea coșmaruri. Iar în față i se înfățișau imagini suprarealiste.
„Am trecut prin depresie, anxietate, tuburări de gândire, sentiment de persecuție. O mulțime de stări pe care creierul le crea. Stări deosebit de critice. Nu mai realizam ce fac, nu înțelegeam de ce mă mai țin acolo. Nu am fost repatriat pentru că nu exista posibilitatea atunci. Toți care am plecat trebuia să ne întoarcem împreună. Și am clacat!”, mărturisește militarul.
Pe măsură ce trecea timpul, trauma lui s-a adâncit. A fost internat într-un spital de campanie și, la întoarcerea în țară, în Spitalul Militar Central.
„Simțeam nevoie de afecțiune, simțeam că am pierdut totul. Aveam percepția denaturată. Totul mi se parea ca o scenă de teatru”, își amintește Nicolae chinul prin care a trecut. Ce s-a întâmplat mai departe, în țară, nu mai este atât de clar pentru el. Pentru că a trebuit să fie sedat.
Nicolae Maraloiu are gradul al doilea de invaliditate. Expertizele medicale emise de Spitalul Militar Central atestă că tulburarea psihică de care suferă s-a declansat în misiune, ca urmare a șocului emoțional extrem de puternic prin care a trecut. Actele medicale menționează că Nicolae auzea voci de copii ori semnale radio. Traversa un amalgam de stări din care, la un moment dat, nu mai deslușea ce e real și ce nu.
În țară au urmat ani grei pentru Nicolae, care s-a luptat nu doar cu boala psihică ci și cu lipsurile materiale. Cei mai mulți bani se duceau pe medicamente pentru că nu toate erau compensate. Familia ajunsese să cumpere de mâncare pe datorie. Până când a apărut legea ce acordă facilități nu doar militarilor răniți pe front de gloanțe sau bombe artizanale, ci și celor care suferă de diferite boli declanșate în misiune sau ca urmare a misiunii.
Rănile invizibile sunt tot atât de grave precum cele fizice. Sau poate chiar mai grave. Este nevoie de mult curaj să îți expui astfel viața. Pentru că noi trebuie să conștientizăm nu doar suferința prin care veteranii trec, ci și că bolile mintale nu trebuie să mai reprezinte un subiect tabu. Cu ajutor și susținere, oricine poate avea un viitor mai bun.
Cu ajutorul psihoterapiei și al tratamentelor psihiatrice moderne, Nicolae a putut să-și continue viața. Și-a descoperit inclusiv latura creativă și scrie poezii. Așterne pe hârtie tot ce, uneori, nu poate spune în cuvinte. Poezia este terapia cea mai bună pentru sufletul său.
După nenumărate internări în spital și un divorț, Nicolae a reusit să-și găsească un echilibru și să-și refacă viața. Pe actuala sa soție a cunoscut-o pe Facebook. Amândoi au trecut prin momente grele și, cumva, sufletele lor s-au găsit unul pe celalalt.
Marilena, soția lui Nicolae: „M-am bucurat că am și eu un suflet de om alături de care să trăiesc o viață întreagă. Este sufletul meu pereche!”.
Nicolae: „Ne înțelegem perfect. Anul viitor vom face cununia religioasă și vom fi împreună până la sfârșit!”.
Despre rănile invizibile adeseori nu se vorbește. Sistemul militar a admis public că ele există după foarte mulți mulți ani de la diagnosticarea primelor cazuri. Până astăzi, nu s-a știut public că în misiunea din Angola mai mulți militari au suferit traume psihice. Nicolae Mărăloiu este doar unul dintre ei. El a reușit, cu ajutor medical, să își regăsescă echilibrul în viață.
***
În fiecare miercuri seară, de la 22.30, la TVR 1, jurnalista Alina Grigore aduce în prim-plan uimitoare poveşti de viaţă şi de front ale unor oameni excepţionali, nu doar pe câmpul de luptă, ci şi în viaţa de zi cu zi. Mărturiile exclusive sunt completate cu momente semnificative din istorie, analize de actualitate, expertiza unor medici specializaţi în diferite tipuri de traume şi psihoterapeuţi. „Frontul de acasă” se vede şi la TVR Internaţional, joia, de la ora 13.00, iar la TVR MOLDOVA, vineri, de la 11.30.
