Vineri, 10 octombrie, de la ora 19.00 la TVR 2 a fost programată cea de-a doua parte (din trei) a documentarului „Memorialul Bucureștilor” realizat de Lucia Hossu Longin.
Ediţia din 10 octombrie este disponibilă online pe TVR+.
Printr-o decizie politică, între 1977 – 1989, a cincea parte a Brucureştiului a fost dărâmată. ‘’Această încercare de ştergere a trecutului este unică astăzi în Europa şi chiar în ţările socialiste’’, scria ‘’Le Quotidien de Paris’’ la 24 mai 1985.
Presa internaţională reacţiona in corpore la situaţia din România: ‘’The Independent’’, 14 iunie 1988: ‘’România este izolată. Numai Ceauşescu încearcă încă să realizeze o minunată Lume Nouă. Expresia vizuală a istoriei şi a culturii româneşti pe care Ceauşescu a distrus-o nu va mai putea fi niciodată reconstituită. Aceasta nu este numai tragedia României, ci şi a Europei’’ sau iată ce consemna la 7 ianuarie 1987 publicaţia franceză ‘’Le Figaro’’: ‘’Dacă cuvântul – genocid cultural – poate avea un sens, acesta poate fi aplicat fără nicio contestaţie situaţiei din Bucureştiul de astăzi’’. În acelaşi timp, presa din România scria pe coloane întregi despre binefacerile sistematizării Bucureştiului şi aducea Omagii Primului Arhitect al ţării.
După cutremurul din 1977, cuplul dictatorial a găsit motivaţia perfectă pentru demolarea masivă, din considerente de siguranţă. Printr-un decret dispărea şi Direcţia Monumentelor Istorice, aşa încât calea abuzurilor era deschisă. Dictatura bunului plac a pus la pământ, monumente, situri istorice, cartiere, a nivelat dealurile molcome ale Bucureştilor, a betonat Dâmboviţa. Ceauşescu avea ambiţia edificării primului oraş comunist din lume, un oraş croit după chipul şi asemănarea sa: faraonic, disfuncţional, fără niciun stil, fără un principiu urbanistic. Era un oraş de carton, ca şi machetele pe care sutele de arhitecţi trebuiau să le execute sistematic pentru ca Ceauşescu să poată înţelege cum va arăta monstruozităţile pe care le visa.
Aşa a apărut o urbe rănită. Cartiere cu case vechi şi frumoase, personalizate după fiecare proprietar, cu parfumul acelor străzi străjuite de grădini şi liziere de castani şi tei. Liniile de tramvai se opreau brusc în zidul vreunei case, semn că pe acolo trecuse deja ’’sistematizarea’’. Destine frânte, o imensă suferinţă umană, o pierdere ireparabilă a memoriei.
Monumente demolate. Monumente translate în spatele noilor blocuri, de fapt, tot un fel de distrugere, păstrându-se doar cu iluzia că s-a mai salvat ceva.
Acestei sumbre perspective i-a căzut pradă şi Mânăstirea Văcăreşti, deşi nu se afla în planul de sistematizare. O ambiţie absurdă, o răutate veninoasă a făcut ca, în ciuda oricărei raţiuni, acest monument unic, aflat la poarta de sud-est a capitalei să dispară pentru totdeauna din patrimoniul naţional.
Invitaţi ai acestei prime ediţii sunt oameni care au trăit în Bucureştiul interbelic dar care au simţit din plin şi trauma dispariţiei multora dentre amintirile lor. Printre ei, Nina Dombrowski – fiica lui Victor Dombrowski - primar general al Bucureştiului între 1938 – 1940 şi 1944 – 1947, acad. Dinu C. Giurescu – istoric, prof. univ. dr. arh. Peter Derer, acad. Răzvan Theodorescu, Victoria Dimancea – soţia ultimului preot paroh al Bisericii Ienei (demolată în pagul Paştelui 1977), dr. ing. Eugen Iordănescu, un constructor temerar care a găsit soluţia salvatoare de translare a opt biserici bucureştene.
Acestea sunt istoriile şi poveştile dramatice ale oamenilor şi ale monumentelor pe care le vom vedea împreună în cadrul Campaniei ’’Comoara pierdută – Mânăstirea Văcăreşti’’, prin redifuzarea ’’Memorialului Bucureştilor’’ semnat de Lucia Hossu-Longin.
***
Pe TVR+ poţi urmări şi dezbaterea care a anunţat lansarea campaniei. Moderată de Daniela Zeca Buzura, dezbaterea a fost difuzată vineri, 26 septembrie, la TVR 2.
