loader

Clara Popescu și România sportivă din Viena

RECOMANDARI  TVRI 

Ploieșteancă hotărâtă, Clara Popescu, a terminat o facultate în România și una la Viena. A făcut din pasiunea ei pentru sport o punte între diferitele etnii care trăiesc în capitala Austriei. Aflați gânduri împărtășite de Clara, cu DOR DE ROMÂNIA!

 

Este născută pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române. Pare a fi un semn de bun augur.

M-am născut la Ploiești și încă din copilărie am făcut sport de performanță! Îmi aduc cu drag aminte că scoteam cauciucurile de mașină pe stradă și le așezăm în poziție verticală, sprijinite de câteva cărămizi, le postam la distanță regulamentară și încercam să-mi îmbunătățesc tehnica de alergat peste obstacole, lucrând suplimentar acasă! Era pentru mine bucuria activității în aer liber și în același timp, în jocul meu, reușeam să mai atrag și alți copii. Am fost un copil vesel și ambițios, căruia i-a plăcut să stea  mult timp în aer liber. Iar la școală eram pasionată de geografie, istorie și de economie politică.

(w882) sot si cla

A absolvit Liceul "I. L. Caragiale" din Ploiești, urmat de Facultatea de Marketing din București. Primul job a fost tot în București, s-a căsătorit și la scurtă vreme soțului ei i s-a oferit posibilitatea să cumpere un restaurant în Viena. Așa că au ajuns să locuiască în capitala Austriei.

Sincer, m-am adaptat destul de greu la noul mod de viață. Erau o limbă nouă, o cultură nouă, nu mai eram turist, trebuia să-mi construiesc starea de confort și de siguranță financiară. La început petreceam mult timp citind cărți de istorie, de sociologie, de politică despre Austria, pentru că doream să-i înțeleg mai bine pe cei din jur într-un timp cât mai scurt. După, a intervenit relaxarea și înțelepciunea că trăiesc, totuși, într-o capitală europeană cu o diversitate culturală care rezultă din istoria bogată a orașului, într-o societate multiculturală care include mai multe comunități etnice și religioase distincte și farmecul orașului îl descoperi tocmai prin cheia care se află la oameni. În agenda mea am inclus cu responsabilitate și activitățile sportive, pentru că era ceea ce îmi plăcea să fac cel mai mult, plus că aveam experiență în Marketingul sportiv.

La Viena, a mai absolvit o facultate, cea de Inginerie Economică, dar viața ei s-a desfășurat mai mult în zona activităților sportive și culturale.

(w882) copii spor

Sunt implicată în activități de marketing-management, de organizări de evenimente, de grilă de antrenamente sportive, pentru că am avut rezultate foarte bune și pe această latură. Mai precis, am antrenat sportivi, atleți care au ajuns la performanța de campioni naționali în Austria! Eu cred că am muncit și m-am implicat cu profesionalism, pasiune și curaj în multe proiecte care au prins viață și care s-au demonstrat de succes.

De câțiva ani, împreună cu soțul meu lucrăm la un proiect foarte îndrăgit în Viena, "FREUNDSCHAFTSCUP" (Cupa Prieteniei) care adună pasionații de fotbal și atletism în aer liber.  Un alt proiect mare de care suntem tare mândri, eu și soțul meu, este Clubul Sportiv KAHLENBERG, care obține la fiecare competiție la care participăm, medalii și recunoaștere prin sportivii serioși și talentați și prin noi toți care ne ocupăm de bunul mers al activității!

În tumultul vieții de zi cu zi, alergând la propriu și la figurat pentru dezvoltarea proiectelor în care este implicată, Clara Popescu nu uită de România.

(w882) iarba verd

România este locul unde m-am născut, unde am fost educată, unde mă întorc întotdeauna cu mare drag și unde sunt prietenii mei. România este mereu în gândul meu atunci când spun o rugăciune, mai ales în aceste vremuri tulburi. Și România este și la mine acasă, mai ales în zilele de sărbătoare când miroase a cozonac și diverse bunătăți cum numai noi româncele știm să facem!

De când am ajuns la Viena, în fiecare an, pe 1 Decembrie, am organizat evenimente dedicate Zilei Naționale a României. Mai concret, am organizat încă din 2000 "Ziua Națională a României sărbătorită prin sport". Povestea acestui eveniment începe în universul magic al iernii anului 2000, când ți se lipeau mâinile de clanța ușii și nasul înghețat prindea din mers mirosuri care mai de care mai apetisante. La un colț de stradă mirosea a castane coapte, alături a ștrudel cu mere și scorțișoară, a vin fiert și alte minunății culinare. Ne strânsesem toți la căldura casei și chinuiți de o zi întreagă de ger și limbă germană, ne-am amintit că în două săptămâni urmează 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Ne-am gândit scurt la însemnătateaacestei zile, am trecut în revistă lângă o cană cu ceai, poveștile care evocau anul 1918. Atunci am  simțit nevoia să aducem cu noi în Viena aceste bucăți de istorie românească.

(w882) padure cla

Nu am vrut și nici nu am fi avut condiții să facem doar o informare istorică, ci ne-am gândit dacă tot eram înconjurați de oameni care practicau sportul, să sărbătorim Ziua României prin mișcare în aer liber. Am ales ca loc de desfășurare un parc din zona Loquaipark, din apropiere de Mariahilferstrasse, și am invitat copiii, adulții și bunicii să joace fotbal, să sară la lungime, să arunce cu mingii de oină. S-au format ad-hoc echipe de fotbal și cu prietenie, dar mai ales cu fairplay, s-a încins o competiție pe cinste, de care ne aducem aminte cu mare drag!

Atunci, în acea iarnă friguroasă a anului 2000, am pus bazele Clubului de Cultură și Sport "România" și a Echipei de fotbal FC România Wien. Participanții au fost răsplătiți cu mere, dulciuri, tricouri și medalii, dar mai ales cu o povestioară mică despre o Românie frumoasă și caldă, despre o Românie ospitalieră și educată, așa cum arată cea pe care o purtam noi în suflet și o adusesem la Viena. Bucuria, emoțiile de mare sărbătoare ne-au călăuzit pașii și ne-au dat puterea ca an de an, "Ziua Națională a României la Viena" s-o sărbătorim prin sport, cântec și bună dispoziție! Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la prima organizare!

Clara Popescu și soțul ei sunt implicați direct în organizarea unor evenimente sportive și culturale. Alături de ei sunt și alți oameni, români dedicați, "oameni grozavi", cum îi descrie Clara. Împreună, organizează acțiuni cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, din 24 ianuarie. De 1 Iunie au pregătit un festival dedicat copiilor, care recită poezii sau interpretează monologuri pentru vârsta lor. Sportivii amatori au la dispoziție trei echipe de fotbal (FC România, FC Rumänien și Calaromania) pentru a se putea face remarcați pe teren, dar și pentru a se putea recrea în timpul liber. Împreună realizează și un consurs "Miss Bezirk" cu prezentare de costum popular  românesc, austriac și din diferite alte colțuri ale lumii.

(w882) africani c

Poate munca noastră pare ușoară, privită de acasă, din România. Dar planificarea, organizarea, implementarea și promovarea proiectelor și produselor culturale și sportive în străinătate nu este chiar așa de simplu. În România, tot ce mișcă-n țara aia, râul, ramul...ți-e prieten și te ajută să-ți duci la capăt mai ușor munca. În Viena, în schimb, totul se construiește cu multă greutate, implicare și mai ales cu consum de mulți ani din viață. Avem proiecte de suflet și în România, dar a apărut acest virus nesuferit care a închis granițele și ne-a blocat pur și simplu activitatea.

Trăim momente de neimaginat pentru toată omenirea, suntem greu încercați și nesiguri din cauza noului coronavirus. Eu cred că această perioada ar trebui să genereze altruism și empatie. Michael Tomasselo susține că oamenii se definesc înainte de toate prin cooperare, iar faptul că recunosc obiectivele altora și încearcă să-i ajute pentru a le atinge, reprezintă un pas important sub aspect evoluționist. Nimeni nu poate spune cu siguranță ce va urma, dar avem acum posibilitatea să ne arătăm compasiunea, să ne amintim valorile cu adevărat importante, să fim oameni civilizați, să îi protejăm pe cei de lângă noi și să ne protejăm pe noi, ca să putem reveni la normalitate.

(w882) medalii Cl

Dragi prieteni, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni (31 mai 2020) va doresc sănătate, bunăstare, rămâneți pozitivi și nu vă pierdeți încrederea în viitor și în România!

Interviu realizat de: Aura Dobre

Logo

 
Cine controlează adevărul? Cenzura în era digitală și presa românească

Emisiunea „Omul și timpul” revine la TVR Cultural,  duminică, de la ora 17:00, cu o dezbatere despre control, cenzură, adevăr și libertatea de ...

Primul

Prima ediţie "Remix" a stagiunii de primăvară, sâmbătă 21 martie, ora 23:00, la TVR Cultural, deschide un dosar dedicat muzicii clujene și ...

„România face bine” – poveștile despre oamenii care construiesc speranță se văd la TVR 2

Din 22 martie, în fiecare duminică, de la ora 14:00, Irina Luca vă invită la TVR 2 într-o călătorie prin România oamenilor care construiesc, ...

Iubire interzisă la curtea regală: povestea care a schimbat Danemarca la TVR Cultural

„O poveste adevărată”, un film premiat și multiplu nominalizat, este difuzat luni, 23 martie, de la ora 22.00, la TVR Cultural. Drama istorică, ...

„Energie creativă. În stilul tău.” A început a 32-a ediție a competiției de blogging creativ SuperBlog

Comunitatea SuperBlog se întrece iar in articole creative: sub sloganul „Energie creativă. În stilul tău.”, competiția Spring SuperBlog 2026 ...

Personaj de film sau agent al Kremlinului? Povestea lui Pârvulesco la „Garantat 100%”

Noul sezon „Garantat 100%” începe cu un dialog fascinant despre o poveste cu toate ingredientele unui film de aventuri, care ne poartă de la un ...

Legenda Vestului Sălbatic, John Wayne, într-un documentar în premieră la TVR 1

„John Wayne, America înainte de orice” este povestea unui bărbat care a urcat scara Hollywood-ului treaptă cu treaptă, până a ajuns în vârf și a ...

În spatele zâmbetului de un milion de dolari: Cary Grant, într-un documentar portret emoţionant la TVR 1

Un domn amabil, fermecător pe ecran, un suflet chinuit în secret: în spatele starului de la Hollywood se ascunde o personalitate profundă, ...

„De la plus la infinit” – acolo unde ideile se întâlnesc fără ocolișuri

Începând din 20 martie, de la ora 22.00, telespectatorii TVR INFO sunt invitați la o nouă emisiune ce pune în prim-plan dezbateri autentice și ...

 Kate Winslet: o carieră construită dincolo de clişeele Hollywoodului

Kate Winslet este acriţa care a refuzat să devină clişeul tinerei romantice pe care Hollywood-ul voia să i-l atribuie. În documentarul „Kate ...

Robert De Niro, Morgan Freeman şi Tommy Lee Jones, implicaţi într-o „schemă de milioane”

Pe 20 martie, de la ora 20.00, telespectatorii TVR 1 văd o comedie de acţiune, ce reuneşte nu mai puţin de patru actori laureaţi cu Premiul Oscar!

Relațiile româno-ucrainene la 30 de ani de la tratatul de bază – în focus la “Breaking Fake News”, pe TVR 1

Jurnalistul Marian Voicu şi invitatul său, Alexandru Costache, jurnalist al Ştirilor TVR, discută subiectul sâmbătă, 21 martie, ora 17.00, la ...

Gazdele se dezlănţuie pe scena Festivalului de Folclor Maria Tănase – duminică, la TVR 1

Pe 22 martie, de la ora 20.00, urmărim la TVR 1 cea de-a treia parte a Festivalului Național de Folclor „Maria Tănase”. Amfitrion – Iuliana Tudor.

Perspective științifice actuale privind impactul sedentarismului asupra organismului

Foarte mulți români au un stil de viață sedentar sau au o tendinţă puternică spre sedentarism, ceea ce evidențiază încă o dată importanța ...

Taxe mari, investiții puține și un nivel de trai sub presiune

Nivelul de îndatorare al României a atins un prag critic, responsabilitatea financiară a fiecărui cetățean pentru împrumuturile contractate de ...