loader

Cătălin Ştefănescu vă invită la o călătorie în timp

RECOMANDARI  TVR2 

Din 20 octombrie, în fiecare joi, de la ora 20.00, la „Un portret de secol”.

 

Prima ediţie este disponibilă online pe TVR+.

De joi,  20 octombrie , timp de 11 săptamâni, TVR 2 vă invită   într-o călătorie fascinantă, mai puţin obişnuită: o călătorie în timp. Vă invităm  la o plimbare la pas  prin a doua jumătate a secolulului  al XX-lea.

Ghidul dumneavoastră în această călătorie este Cătălin Ştefănescu. Împreună cu el , vom călători  din 1964 până în 1991, anul în care URSS dispare de pe harta politică a lumii. Şi pentru că  mulţi dintre cei de astăzi nici nu se născuserăm atunci, iar alţii îşi trăiau copilăria sau tinerețea, vă invităm  să vedem ce gusturi, ce culori, sau ce probleme trăia lumea de atunci.

De ce acest periplu prin timp? Pentru că am există în Arhiva Televiziunii Române, închise în cutii de metal, neumblate, imagini de la evenimente politice, sociale, mondene -  care nu se puteau difuza în perioada comunistă.

Numeroase ştiri externe sosite de la marile agenţii de presă, relatări despre evenimente de importanţă mondială care, la noi n-au reuşit să ajungă pe post. Sunt fapte care ne-au influenţat şi ne mai influenţează şi astăzi. Sunt evenimente pe care le catalogăm, uneori, fără mare interes – şi despre care spunem că dacă au trecut, ele ţin deja de istorie. Numai că, aceste istorii contează!

Vă veţi convinge de acest lucru urmărind „Un portret de secol”, ciclul produs de Ioana Mureşan şi Ruxandra Ţuchel.

***

La sfârşitul acestui an, Televiziunea Română împlineşte şase decenii de existenţă – perioadă în care prima televiziune a românilor a fost oglinda cea mai fidelă a dezvoltării societăţii noastre, a lansat personalităţi, a creat modele, a marcat momente care au făcut istorie în România.

Spre deosebire de alte posturi apărute după 1989, Televiziunea Română a fost nu numai un furnizor de programe tv, ci a fost o şcoală de televiziune pentru generaţii de specialişti, este cel mai obiectiv martor al istoriei acestor ani prin materialele sale de Arhivă şi continuă să fie garantul programelor şi al informaţiilor credibile, decente, relevante. Cu o parte a oamenilor de televiziune care au făcut istorie în TVR, a evenimentelor marcante, a povestirilor, întâlni din această săptămână, la TVR 2, în fiecare zi, de luni până joi, de la ora 20.00.

 

 

Logo

 
Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...