loader

Despre folclor cu Elena Chirică, la TVR 3

RECOMANDARI  TVR3 

Sâmbătă, 1 octombrie, ora 19.00, interpreta de muzică populară Elena Chirică a readus la "Cântec și poveste" valoarea creațiilor proprii ce oglindesc farmecul folclorului dobrogean.

 

Cântec și poveste

Ca interpret și creator de cântec popular dobrogean, cu harul dat de Dumnezeu, însă și cu multă muncă, a realizat peste 100 de cântece, ”noi perle artistice”, așa cum le-a numit marele etnomuzicolog Emilia Comișel, în prefața cărții ”Cântec de la Marea Neagră” scrisă de Elena Chirică.

(w882) chirica

”Cântecul meu dintre Dunăre și Mare, izvorât din nevoia de ”stâmpărare a sufletului” confruntat cu problemele vieții, a preaplinului sufletesc, are ca suport ideea că fiecare om trebuie să lupte pentru flacăra din el. De aceea cântecul pentru mine este un ”mănunchi de raze cu sclipiri de suflet” pe care-l aduc cu drag iubitorilor de folclor.

chirica

Trăind în Dobrogea am descoperit  frumusețea acestui meleag înconjurat de ape, un colț de țară unic în felul său, atât de armonios dăltuit geografic și cu oameni de multe etnii. Satul copilăriei mele, Mineri-Tulcea, prinde în mintea mea înfățișarea copacului viguros, cu multe ramuri, în care mi-am avut și eu cuibul, dar purtată spre Mare de un destin trist, am luat cu mine doar ”sufletul satului”, izvorul cântecelor mele.

Noi avem mai mult cântece de ascultare, ele sunt asemenea valurilor line mângâietoare, și care atunci când omul simte nevoia de ceva frumos, care sa-i intre în suflet ascultă un cantec dobrogean.” (Elena Chirică)

(w882) Daiana si

(w882) daia si ca

Se alătură cu cântecele lor:  Daiana și Cătălina Simion, două fetițe talentate din Prahova și tânăra interpretă din Dobrogea, Mădălina Artem.

(w882) madalina a

***

Producător: dr Maria Tănase Marin

Logo

 
Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii muzicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la TVR Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu ...

România în lume

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

Povestea din ochii lor

România, exemplu european în evidența câinilor cu stăpân. Despre responsabilitate, violență și iubirea față de animale, la „Povestea din ochii ...

Emisiunea “Investiţi în România!”, premiată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

Pentru longevitate, profesionalism şi consecvenţă în promovarea oportunităţilor oferite de mediul de afaceri românesc, emisiunea „Investiţi în ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

Planurile economice pentru 2027: Promisiuni privind înghețarea taxelor, indexarea pensiilor și noi controale ale Fiscului

Pregătirea bugetului de stat pentru anul 2027 aduce în prim-plan atât mesaje de liniștire adresate populației și mediului de afaceri, cât și ...

România – SUA, meci important pentru „Stejari” în World Rugby Nations Cup. Sâmbătă, la TVR

După înfrângerea în fața reprezentativei din Tonga, naționala de rugby a României are nevoie de un rezultat bun în confruntarea cu Statele Unite ...