În fața unei mulțimi de jurnaliști, inventatorul Thomas Midgley Jr. și-a turnat un aditiv din plumb pe mâini și apoi a inhalat vaporii acestuia timp de aproximativ un minut. Imperturbabil, el a declarat: „Aș putea face asta în fiecare zi fără să am niciun fel de probleme de sănătate”.
La scurt timp, Midgley a avut nevoie de tratament medical. Dar gestul avea să aibă consecințe teribile dincolo de propria lui sănătate.
Anul era 1924, iar Midgley, pe atunci inginer chimist la General Motors, făcuse cascadoria pentru a-și susține cea mai recentă și profitabilă descoperire: un compus al plumbului numit tetraetil de plumb. Adăugat în benzină, acesta a rezolvat una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta industria auto la acea vreme – sincopele motorului, acele mici explozii din motoarele mașinilor provocate de calitatea scăzută a benzinei.
Plumbul a ajutat, dar cu costuri mari, deoarece substanța este foarte toxică pentru oameni, în special pentru copii.
Midgley avea să-și lase amprenta în istorie cu o altă invenție distructivă, de asemenea o soluție la o problemă: necesitatea de-a înlocui gazele nocive și inflamabile utilizate în frigidere și aparatele de aer condiționat.
El a descoperit că CFC, sau clorofluorocarburile, erau un înlocuitor ideal și inofensiv pentru oameni. Cu toate acestea, s-au dovedit mortale pentru ozonul din atmosferă, care blochează radiațiile ultraviolete periculoase ce pot provoca cancer de piele și alte probleme de sănătate.
La o sută de ani de la acea cascadorie în fața presei în 1924, planeta încă se recuperează din efectele negative ale ambelor invenții ale lui Midgley. Stratul de ozon va avea nevoie de încă patru decenii pentru a se reface complet și, deoarece benzina cu plumb a fost comercializată în unele părți ale lumii până în 2021, mulți continuă să trăiască cu efectele pe termen lung ale otrăvirii cu plumb.
Cu toate acestea, Midgley - a cărui poveste va face subiectul unui viitor film dezvoltat de scenaristul „Lupului de pe Wall Street” (2013) - a fost aclamat ca un erou timp de decenii, scrie CNN.
Începuturile unui inventator
Născut în Beaver Falls, Pennsylvania, în 1889, Midgley a avut de timpuriu o înclinație: îi plăcea să găsească tot soiul de întrebuințări substanțelor cunoscute. În liceu, a folosit scoarța ulmilor pentru a imprima mingilor de baseball o traiectorie mai curbată, practică pe care jucătorii profesioniști au preluat-o ulterior.
Era cunoscut pentru faptul că avea mereu cu el o copie a tabelului periodic, principalul său instrument în căutarea substanței care avea să marcheze invenția sa revoluționară.
Sarcina de-a rezolva problema bătăilor de motor i-a revenit lui Midgley în timp ce lucra la General Motors în 1916.
„Era începutul erei automobilelor în Statele Unite, iar Ford dezvoltase modelul T, care nu era foarte puternic”, a declarat Gerald Markowitz, profesor de istorie la City University of New York. „GM s-a asociat cu Standard Oil și DuPont pentru a încerca să dezvolte motoare mai puternice și, pentru a face acest lucru, trebuiau să rezolve problema motoarelor zgomotoase.”
Sub conducerea lui Charles Kettering, un alt inventator american influent și director de cercetare la GM, Midgley a studiat mii de substanțe - inclusiv arsenic, sulf și siliciu - în încercarea de-a găsi una care să reducă zgomotul enervant produs de benzină. În cele din urmă a ajuns la tetraetilul de plumb, un derivat al plumbului care a fost comercializat pur și simplu sub denumirea de etil.
Benzina cu plumb a fost pusă în vânzare pentru prima dată în Dayton, Ohio, în 1923 și s-a răspândit apoi în întreaga lume.
Conform UNICEF, plumbul este extrem de otrăvitor, neexistând un nivel sigur de expunere, și poate afecta dezvoltarea copiilor, cauzând scăderea inteligenței și tulburări comportamentale. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 1 milion de persoane mor anual din cauza otrăvirii cu plumb.
Toxicitatea plumbului era deja cunoscută atunci când Midgley l-a adăugat în gaz, dar asta nu a împiedicat etilul să devină un succes comercial.
„Au fost trase semnale de alarmă, deoarece plumbul era cunoscut ca toxină”, a declarat Markowitz. „Dar poziția industriei era aceea că nu există nicio dovadă că plumbul care iese din țevile de eșapament provoacă daune oamenilor.”
Cu toate acestea, lucrătorii din industria producătoare de etil s-au confruntat rapid cu efecte negative.
„Faptul că oamenii care lucrau în laboratoarele de tetraetil se îmbolnăveau a declanșat o criză”, a declarat Markowitz. „Ei înnebuneau literalmente ca urmare a expunerii la plumb.”
Midgley a mers atât de departe încât și-a turnat etil pe mâini și l-a inhalat în timpul acelei conferințe de presă din 1924, în încercarea de-a potoli temerile.
Dar, în realitate, și el se otrăvea.
Credit foto: Ivan Serebryannikov/ Shutterstock
O gaură
La doar câțiva ani după inventarea etilului, Midgley - stimulat din nou de Kettering - și-a îndreptat atenția către dezvoltarea unei alternative netoxice și neinflamabile la gazele refrigerante, precum amoniacul, care era utilizat la acea vreme în frigidere și aparate de aer condiționat, ceea ce a dus la o serie de accidente mortale în anii 1920.
El a inventat freonul - un derivat al metanului, compus din atomi de carbon, clor și fluor - primul CFC. Într-o altă demonstrație publică, în 1930, Midgley a inhalat gazul și a stins o lumânare cu el, o mișcare menită să demonstreze siguranța acestuia.
Freonul, precum și CFC-urile ulterioare, au devenit succese comerciale și au făcut ca vânzarea de aparate de aer condiționat să crească vertiginos în Statele Unite. După cel de-al Doilea Război Mondial, producătorii au început să utilizeze în mod curent CFC ca agenți de propulsie pentru tot felul de produse, inclusiv insecticide și fixativ.
La mijlocul anilor 1970, la trei decenii după moartea lui Midgley, daunele provocate de cele două invenții ale sale au devenit cunoscute publicului. CFC produseseră o gaură în stratul de ozon de deasupra Antarcticii; dacă nu era controlată, gaura s-ar fi extins până la punctul de a amenința în cele din urmă toată viața de pe Pământ.
Ca urmare a presiunilor continue din partea industriei, benzina cu plumb a fost eliminată treptat în Statele Unite abia în 1996 și, ulterior, lent în întreaga lume. Ultima țară care a renunțat la acest combustibil, Algeria, a continuat să o vândă până în 2021, iar aditivii cu plumb continuă să fie utilizați în combustibilul avioanelor.
Un studiu realizat în 2022 a estimat că jumătate din populația actuală a SUA a fost expusă la niveluri periculoase de plumb în copilăria timpurie, dar daunele aduse sănătății colective a lumii sunt mai greu de cuantificat.
În 1987, a fost semnat Protocolul de la Montreal pentru eliminarea progresivă a CFC, din 1989 până în 2010, după care acestea au fost interzise. (Emisiile de CFC au crescut din nou recent, semn că acestea ar putea fi încă produse ilegal).
Gaura din stratul de ozon este în curs de remediere și se va vindeca probabil în următoarea jumătate de secol, o rară victorie ecologică.
„Tristul adevăr este acela că nu știm în special numărul de copii care au fost afectați”, a declarat Markowitz. „Nu există un nivel cert de plumb în corpul unui copil. Vorbim de zeci de milioane de copii, sute de milioane de copii pe parcursul unei jumătăți de secol sau mai mult care au fost afectați, șansele lor de viață fiind diminuate de praful de plumb din gazele de eșapament ajunse în sol sau pe străzi.”
Viața lui Midgley s-a încheiat în circumstanțe tragice. După ce a contractat poliomielita în 1940, a devenit invalid și a conceput încă o invenție: o mașinărie care îl ridica din pat și îl urca într-un scaun cu rotile, prin intermediul unor sfori și scripeți. Însă, la 2 noiembrie 1944, a rămas blocat în mașinărie și a murit strangulat.
Pentru o lungă perioadă, s-a crezut că a fost ironia supremă - inventatorul mort din cauza propriei sale invenții. Însă, ulterior, avea să se stabilească cauza oficială a morții: sinuciderea.
***
Credit foto main: ABB Photo/ Shutterstock
Credit foto text: Ivan Serebryannikov/ Shutterstock
