loader
Foto

Galerie foto

Călători pe cărările istoriei. Cu „Exclusiv în România”, prin Târgovişte

Găzduieşte un muzeu unic: al poliţiei, dar este şi locul unde, în perioada interbelică, artiştii veneau din toate colţurile ţării în căutarea inspiraţiei. Am explorat curioşi oraşul Târgovişte duminică, 25 aprilie, ora 17.00, la „Exclusiv în România”, pe TVR 1.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

O nouă duminică, alte călătorii în căutare de unicate ale României, în compania lui Cristian Tabără şi a echipei sale, la TVR 1. Suntem călători pe cărările istoriei într-un episod „Exclusiv în România” care ne înfăţişează oraşul Târgovişte şi unicatele sale.

(w882)

Scenele cu revoluţionari aflaţi în Piaţa Universităţii, sub focul gloanţelor, amintesc acelora dintre noi care au prins evenimentele, de incertitudinea Revoluţiei din decembrie 1989. Atunci nu ştiam cum se va termina, dar astăzi, generaţiile tinere nici măcar nu ştiu ce a fost aşa numita Revoluţie română. Pentru cei care încă nu ştiu sau care, poate, au uitat, în vechea cetate a Ţării Româneşti există un muzeu amenajat în fosta unitate militară, unde pot afla cum şi-a trăit cuplul prezidenţial comunist ultimele zile din viaţă.

(w882)

(w882)

(w882)

(w882)

Curioşi, explorăm în continuare oraşul Târgovişte şi aflăm de un alt loc unic la noi în ţară: Muzeul Poliţiei. Printre altele, la muzeu putem asculta cum a fost prins şi care a fost soarta unuia dintre cei mai mari criminali în serie din România: Râmaru. Chiar dacă nu prea sunt amintiri plăcute legate de miliţia comunistă, echipa „Exclusiv în România” ne convinge că merită să dăm o raită şi prin expoziţia care a fost dedicată acestei Miliţii, mai ales că au existat şi oameni foarte bine pregătiţi în rândurile sale.

(w882)

Şi tot duminică, la „Exclusiv în România” vizităm muzeele dedicate artiştilor Gheorghe Petraşcu şi Vasile Blendea.

(w882)

Este o bună ocazie de a afla cum, în perioada interbelică, oraşul Târgovişte devenise, pentru România, ce era cartierul Montmartre pentru Franţa: un loc unde artiştii veniţi din toate colţurile ţării îşi căutau inspiraţia.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Contractul de asigurare și contractul de întreținere

Luni, 29 aprilie, de la ora 21:00, TVR Internațional transmite o nouă ediție ”Avocatul dumneavoastră”.

Cine va tăia Nodul Gordian? Alianțe și conflicte în Orientul Mijlociu, o dezbatere în emisiunea „Omul și Timpul”

La TVR Cultural, Rafael Udriște ne așteaptă duminică, 28 aprilie, de la ora 17:00, la o nouă ediţie „Omul şi timpul”. Alături de invitatul său, ...

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...