TVR Cultural a redifuzat, în 10 martie, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait, gazda emisiunii „Biografii necesare”, Marijana Biţulescu, artistă vizuală cu specializarea tapiserie și curator al Salonului Naţional de Miniatură Textilă, și Relu Bițulescu, pictor monumentalist şi muzician.
Un articol de Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală și realizatoare TV
Doi colegi şi doi prieteni: Marijana şi Relu Biţulescu, aceştia sunt cei care, de multe decenii, formează un cuplu nonconformist de artişti vizuali. Mulţimea de tapiserii, picturi, obiecte muzicale, colecţia de rame şi obiecte vechi, urme ale prietenilor de care n-au uitat, multe întâmplări pe care le-am rememorat împreună, toate au dat o energie nebănuită întâlnirii noastre, pe care doresc să v-o destăinui într-o secvenţă mult prea scurtă pentru câte am avea de împărtăşit.
O atmosferă calmă şi binevoitoare ne-a întâmpinat încă de cum am păşit pragul casei-atelier. Aerul era saturat de mirosul îmbietor de plăcintă coaptă şi aromă de cafea, potrivite pentru a ne bucura de o stare de bine şi o conversaţie relaxată.
Marijana Biţulescu – artistă vizuală cu specializarea tapiserie, cu o activitate profesională impresionantă, a cărei valoare a fost răsplătită cu multe premii naţionale şi internaţionale pentru tapiserie, creaţie de imprimeuri şi design vestimentar este, fără îndoială, una dintre cele mai active creatoare contemporane. Este selectată în expoziţii de artă românească la Beirut, Strasbourg, Bruxelles, Paris, Florenţa – bienală unde a fost premiată în 2019 cu cea mai înaltă distincţie, la împlinirea a 500 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci – dar şi pe plan naţional. Lucrările ei se află în multe colecţii particulare din Franţa, Statele Unite ale Americii, Germania, Ţările de Jos, Grecia, Spania şi România.
Marijana Biţulescu a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, în 1979, la clasa Mariei Blendea, o maestră a tapiseriei româneşti, de la care a deprins rafinamentul coloristic, arta vopsirii naturale şi a ţesutului. Imediat după absolvire, începe să participe cu lucrări la principalele saloane, expoziţii, bienale şi trienale de artă decorativă. Expune, în principal, tapiserie, colaj textil, broderie, miniatură textilă şi pictură.
Pe lângă activitatea curentă de atelier, se implică şi iniţiază, în 2011, alături de soţul său, pictorul monumentalist şi muzicianul Relu Biţulescu, Salonul Naţional de Miniatură Textilă. Din 1986, este membră titulară a Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Ileana Ploscaru Panait: Eşti mereu în mişcare. În 2011, aţi pus bazele unui Salon Naţional de Miniatură Textilă, care a funcţionat până în 2017. Ştiu că invitaţi şi artişti a căror specializare nu era arta decorativă. Îmi aduc aminte că şi eu am expus prin 2013, dacă nu mă înşel, o serie de cinci casete cu colaj şi broderie.
Marijana Biţulescu: Da. Am considerat că şi în România trebuie să avem nişte expoziţii pe model occidental. Aşa am demarat proiectul care a mers foarte bine, dar pentru mine era o mare risipă de energie şi timp. I-am solicitat pe colegii mai tineri să preia ceea ce am făcut şi să continue. Nu a vrut nimeni să se înhame la o treabă serioasă, aşa că, după atâţia ani, am abandonat şi noi, pentru că nu mai puteam.
Ileana Ploscaru Panait: Nu îi interesează?
Marijana Biţulescu: Nici nu ştiu ce să-ţi răspund. Să expună le surâde, dar să se implice în organizare, nu. Cred că le lipseşte disciplina pe termen lung. Sunt nişte condiţionări de care trebuie să ţii cont. Să comunici. Să relaţionezi cu toată lumea la fel. Fără excepţii.
Marijana Biţulescu foloseşte o largă diversitate de tehnici specifice artelor textile, de la cea a covorului persan până la colajul textil. Versatilitatea ei, inovaţia limbajului, apetenţa pentru un experiment îndelung exersat şi construit pe însuşirea temeinică a tehnicilor clasice fac din ea un artist complet.
A explorat dintotdeauna varietatea și structura fibrelor textile. De la lână, la sisal, aţe, sfori, împletituri de borangic, cânepă sau bumbac, într-o coloristică rafinată ce le apropie de valenţele picturii, ţesute sau colate, cu adăugiri de obiecte ready-made, mărgele sau broderii delicate, suprapuneri ce sugerează volumul sculptural, expuse paretal sau în ample instalaţii arhitecturale, Marijana Biţulescu se exprimă totdeauna cu aceeaşi uşurinţă.
Ileana Ploscaru Panait: Este căutată tapiseria pe piaţa de artă? Sunt colecţionari interesaţi care jinduiesc după acea seducţie a preţiozităţii, a tehnicilor vechi, ce conferă nobleţe unei lucrări de artă decorativă?
Marijana Biţulescu: Nu. S-a cultivat o percepţie greşită cum că tapiseria nu mai este la modă. Nimic mai fals. Dar sunt alte aspecte care au dus la o restrângere a acestui tip de artă.
Ileana Ploscaru Panait: Care ar fi acelea?
Marijana Biţulescu: În primul rând, costul. E foarte scumpă lâna naturală. Colorarea ei. De exemplu, eu lucram doar cu fibre colorate cu pigmenţi naturali. Colaboram cu ţesătoare care executau proiectul. Astăzi, le mai numeri pe degetele de la o mână în toată ţara. Vorbesc de tapiseria artistică, de autor, nu de cooperaţia meşteşugărească.
Ileana Ploscaru Panait: Este o meserie pe cale de dispariţie?
Marijana Biţulescu: Categoric, da! Apoi, tapiseria nu se poate expune oricum. E legată de arhitectură, de spaţiu. Nu poţi pune într-un apartament de bloc o tapiserie de mari dimensiuni. Poate doar o miniatură. Este greu de păstrat şi de întreţinut. Trebuie să fii cu adevărat pasionat ca să investeşti în aşa ceva, dar are o valoare patrimonială mare. Şi, încă ceva: nu mai există achiziţii instituţionalizate. Azi nu s-ar mai putea face ceva similar tapiseriilor de la Teatrul Naţional. Ar fi neverosimil de scump.
Ileana Ploscaru Panait: Şi tu?
Marijana Biţulescu: Cum nu se poate trăi din asta, chiar dacă mai vând din când în când, încerc altfel de experimente. Cu o ţesătură în război, cu colaje diverse care-mi plac la nebunie. Materialele mă inspiră, mă provoacă. Încep mai multe lucrări deodată. Acum, mă pasionează pictura. Aş vrea să găsesc o punte între colajul textil şi pictură.
În miniaturile textile sau ansambluri de mai mari dimensiuni, artista face deseori aluzie la epoca de aur a artei decorative. Reverberaţiile Renaşterii nu se rezumă la o imagine idealizată sau la un anumit tip de subiecte şi reprezentări. Citatul este sublimat prin filtrul sensibilităţii sale, este adus în contemporaneitate.
Strălucirea aristocratică este aluzivă. Este reconstituită din fragmente mici, ce compun o lume apusă, a cărei redare este definită printr-un alt fel de intervenţie. Este o istorie care se contopeşte cu actualitatea, prin inserţia unui imaginar care se completează în permanenţă, aşa încât brocaturile, broderiile de aţă, catifelele luxuriante şi mătăsoase se regăsesc alături de pânze rugoase, ţesute la război, borangicuri şi ii, fragmente de catrinţe şi veşminte populare, velniţe şi ţesături liturgice. Toate acestea îşi depăşesc scopul domestic, uzual şi ornamental şi devin vehiculul unor compoziţii populate de semne simbolice, de geometrii îndrăzneţe şi elemente figurative stilizate.
Marijana Biţulescu se folosește, simultan, de rigoarea tapiseriei clasice, de spontaneitatea colajului textil de orice fel sau de suprafaţa pictată. Un joc aparent lăsat la voia întâmplării, dar care este strunit cu un bun-simţ al rigorii plastice în redarea figurii umane abia sugerate sau a elementelor vegetale şi zoomorfe.
Citatul la clasici, contextualizat şi redefinit într-o contemporaneitate atât de diversă, aglomerată şi deseori bulversantă, este binevenit în creaţia artistei, pentru că îi dă libertatea de a-şi asuma nu doar tehnici vechi, tradiţionale, ci şi mai multe moduri de a se exprima fără a pierde câtuşi de puţin din consistenţa unui demers bine articulat.
Un instrumentar artistic, ce se completează fericit, de decenii, cu pictura, obiectele, instalaţiile soţului său, Relu Biţulescu, artist vizual şi muzician binecunoscut. Locul firelor și al colajelor textile este luat de pictură. Citatul la clasici, deseori reamintit în opera multor artiști contemporani, are, de data aceasta, o latură experimentală asumată ca program plastic. Arta sa se defineşte prin intersecţia diferitelor tipuri de exprimare în medii diverse. Într-un mod cu totul neconvențional, lucrările lui Relu Bițulescu sunt alăturate în asamblaje și arhitecturi complexe de picturi și obiecte peste care intervine cu inserții de texturi care mai de care mai neașteptate. Un dialog al epocilor, privit dintr-o nouă perspectivă, ce depășește simpla referire temporală sau a subiectului propriu-zis.
Autenticitatea lucrărilor sale sau, mai bine spus, amprenta personală infuzată, deseori, cu umor şi ironie, extrage imaginea din aria convenţionalului/clasicului şi o plasează în zona experimentală.
Ileana Ploscaru Panait: Lucraţi şi expuneţi deseori împreună. Sala de expoziţii devine un loc al intersecţiei?
Relu Biţulescu: Sigur că da. Fiind amândoi plasticieni, ne sfătuim de fiecare dată şi ne confruntăm mereu ideile, indiferent de proiect. Expunem deseori în cuplu, dar şi separat.
Ileana Ploscaru Panait: Afirmi apăsat că acum este nevoie mai mult decât oricând de artă.
Relu Biţulescu: Da! Pentru că s-a ajuns la o asemenea degradare a vieţii culturale, încât chiar sunt îngrijorat. O maree de indivizi, care nu au nicio legătură cu arta, se consideră artişti valoroşi, promovaţi pe toate canalele, inclusiv de media – încât cei care au o pregătire temeinică pentru care au muncit toată viaţa pe brânci sunt, pur şi simplu, marginalizaţi. Este o derivă majoră. Trebuie să fim foarte atenţi la fenomenul ăsta. Lipseşte lentila critică. O scară a valorilor autentice.
Ileana Ploscaru Panait: Tu eşti şi un muzician foarte apreciat. Simţi acelaşi fenomen manifestându-se şi în muzică, în concerte, la radio, la televiziune?
Relu Biţulescu: Evident. Şi nonvalorile sunt promovate cu mare fast.
Prin arta sa, Relu Biţulescu urmăreşte o imagine de impact, construită prin contraste, ambivalenţe şi asocieri surprinzătoare: vechi/nou, trecut/prezent, medii clasice/abordări contemporane, disoluţia subiectelor, epocilor - o modalitate ce conferă prospeţimea percepţiei şi incitarea celui care priveşte. Compoziţii figurative – citate preluate din epoci apuse– încorsetate în rame baroce, amplasarea concentrică – ramă în ramă, tabloul din tablou, de multe ori rama veche conţine, simbolic, rama cea nouă – intervenţia în afara cadrului, pigmenţi şi materiale convenţionale versus culori şi structuri industriale, colajul cu obiecte ready-made ce face trimiteri la evenimente contemporane dramatice prin urmările lor, toate acestea fac joncţiunea între tradiţie şi modernitatea artistului contemporan cu o atitudine socială asumată, chiar dacă militantismul de orice fel nu-i este pe potrivă.
Lucrările lui Relu Bițulescu sunt plasate între lumi, la granița care îi permite să privească dintr-o altă perspectivă nu doar propria operă, ce ilustrează perfect tendințele artei contemporane, ci îi oferă șansa unei luări de poziție, a unei atitudini angajate și lucide, pe care și-a asumat-o în contextul unei lumi contradictorii și nesigure.
„Artistul este obişnuit să caute tot timpul, și când nu găseşte nimic satisfăcător în prezent, el are această putinţă de a interoga, creativ, istoria. Eu mă refugiez în epoci trecute, preiau de acolo idei, teme, subiecte, pe care le interpretez cum cred de cuviinţă şi le aduc în actualitate. Citatul este generos. Poate fi o salvare. Recomand”, arată Relu Biţulescu.
Cu zece expoziţii personale la activ, numeroase expoziţii de grup în ţară şi participări internaţionale notabile, lucrări aflate în colecţii de stat şi private din România, Japonia, SUA, Germania, Coreea de Sud, Suedia şi în multe alte locuri, deţinător al Premiului Special al Juriului la Centenarul „Nicolae Tătărăscu”, Relu Biţulescu nu mai are nevoie de nicio recomandare.
El s-a dovedit a fi un artist cu multiple sensibilităţi. Atelierul este înţesat cu rame vechi, recuperate. O pasiune care-i foloseşte. Când nu pictează, stă ore în şir şi exersează la tobe. Muzica îl completează şi îl inspiră. A cântat în concerte şi turnee alături de artişti celebri: Alifantis & Zan, Virgil Popescu, Puiu Pascu, Răzvan Mirică şi lista poate continua, dar muzica lasă locul favorit artelor plastice. Anul viitor, alături de soţia sa, Marijana, plănuieşte o expoziţie aniversară despre care nu ne poate dezvălui prea multe, dar ştie cu siguranţă cum se va numi: „Închipuiri” - și, aici, o simbolistică aparte, din care vom rămâne cu siguranţă cu multe, multe întrebări.
Ileana Ploscaru Panait: Unde crezi că se află astăzi generaţia noastră? Fără nostalgii, te rog!
Relu Biţulescu: Cred că fiecare generaţie vine cu un aport al ei. Are un nivel general şi nişte vârfuri. Cred că stăm bine în general. Să nu uităm de experimentele anilor ’60 – ’70, într-un context total nefavorabil. Prin comparaţie, generaţia ’80 a făcut un pas în plus care a deschis calea tinerilor anilor 1990, după Revoluţie.
Ileana Ploscaru Panait: Şi acum?
Relu Biţulescu: Acum, cred că parcă sunt cam multe experimente care s-au îndepărtat de artă. S-au dus cam departe. Sigur, nu sunt adeptul floricelelor pe câmpii sau al compoziţiilor proletcultiste cu muncitori şi ţărani, dar nici să arunci cu ligheane şi să pretinzi că e un act artistic. Parcă e un pic cam mult.
Această ediție a fost difuzată în premieră la TVR Cultural în 10 decembrie 2023. Urmăriți dialogul mai jos:
