loader

Baletul “Frumoasa și Bestia” deschide stagiunea Teatrului Muzical Ambasadorii

RECOMANDARI

Primele reprezentații, din proiectul inițiat de Ministerul Culturii în cadrul Samer 2020, sunt programate pe 26 - 27 septembrie, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”.

 

La început de toamnă, după prezența la „Iarmarocul de Sfântul Ilie” și atelierele interactive de actorie, muzică și dans susținute de artiștii TMA în Tabăra de creație „Vara pe uliță”, colaborarea Teatrului Muzical Ambasadorii cu Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, continuă printr-un nou proiect destinat micilor iubitori ai artelor.

Astfel, în cadrul SAMER 2020 - Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României 2020, Teatrul Muzical Ambasadorii propune un nou spectacol menit să îi introducă pe cei mici, printr-o poveste binecunoscută, în lumea mirifică a baletului.

(w882) frumoasa

"Baletul 'Frumoasa şi Bestia', adaptare a celebrei poveşti scrise de Charles Perrault, este o creaţie coregrafică semnată de Valentin Stoica, prim-balerin al Operei Naţionale Bucureşti, într-o scenografie sugestivă, creionată de Viorica Petrovici", precizează organizatorii într-un comunicat de presă.

Astfel, de-a lungul a 60 de minute, micuții spectatori vor păși într-o călătorie fantastică alături de frumoasa Belle, care este luată prizonieră de către Bestie, în castelul lui. În ciuda temerilor, ea se împrietenește cu monstrul și reușește să privească dincolo de exteriorul lui hidos, acolo unde sălășluiește o inimă nobilă și generoasă – cea a unui prinț fermecat.

(w882) frumoasa

Spectacolul transmite un mesaj ușor de înțeles pentru copiii de toate vârstele: frumusețea vine întotdeauna din interior, sufletul este mult mai important decât înfățișarea.

Teatrul Muzical Ambasadorii este o instituție publică de spectacole și concerte aflată în subordinea Ministerului Culturii, cel de-al treilea ansamblu artistic dedicat copiilor si tinerilor fondat de criticul muzical Smaranda Oţeanu-Bunea.

Instituția are ca obiectiv principal “promovarea valorilor muzicale și coregrafice românesti și universale în țară și in lume, pledoarie pentru imaginea României, prin spectacole de operă, balet, musical, folclor, în vederea educării culturale a copiilor și tinerilor, declară organizatorii.

Totodată, teatrul își asumă rolul de podium de lansare pentru tineri absolvenți ai învățământului vocațional artistic, oferindu-le acestora mediul propice pentru a-și manifesta creativitatea, talentul și cunoștintele în domeniul artelor spectacolului.

Deși este una dintre cele mai tinere instituții publice de cultură din peisajul național, Teatrul Muzical Ambasadorii a reprezentat România la trei festivaluri internaționale și este Marele Câștigător al World Cup of Folklore – Veliko Târnovo 2019 (2 Grand Prix, 3 medalii de aur, 25 de Premii de Excelență, Placheta DISCOVERY), câștigător a 25 de Premii Speciale și al Premiului de Excelență în Artă la Festivalul Romanima– Nurnberg 2019, precum și al Trofeului International Children’s Festival– New Delhi, unul dintre cele mai importante festivaluri de profil din lume.

***

Surse foto: pagina de Facebook Teatrul Muzical Ambasadorii

Un articol de Irninis Miricioiu

 
Succes și insucces școlar – o radiografie lucidă a unui sistem grăbit

Vorbind despre succesul și insuccesul școlar, ne aflăm, fără îndoială, pe un teren sensibil. Pentru că aici nu vorbim doar despre copii, ci ...

Sporturile extreme, între dorința de libertate și testarea limitelor personale

De la sporturi extreme pe apă, în aer ori pe munte, până la sporturi extreme urbane si de teren, toți practicanții acestora trăiesc senzații ...

Negocieri pentru formarea guvernului

Negocieri pentru formarea guvernului

publicat: Vineri, 23 Mai 2025

Criza bugetară a României este principala piatră de încercare a începutului de mandat, atât pentru viitorul guvern, cât și pentru președintele ...