Este avocată, poetă cu un stil aparte, iubeşte nespus folclorul autentic şi este un păstrător al moştenirii locului de unde-şi trage rădăcina. Iubeşte Bucovina, satul unde s-a născut şi casa părintească. Pentru ea, cântecul bătrânesc, este Temelia Neamului, adevăratul Altar al Sufletului Românesc.
…cântecul românesc este temelia acestui popor. De ce? Deoarece cântecul adevărat românesc bătrânesc nu era compus, nu era creat, era însăşi forma nescrisă a sufletului.
…în vremea copilăriei mele cânta tot satul, cânta toată familia. Noi, copiii, eram aproape obligaţi să învăţăm să cântăm pentru că trebuia să cântăm de sărbătorile Sfântului Crăciun, de sărbătorile Sfântului Paşte, apoi eram obligaţi să ştim să cântăm la serbările de la şcoală…să dansăm exact cum erau obiceiurile.
…prima mea înregistrare a fost la 10 ani, într-o comună de lângă noi, la radio. Am fost foarte fericită şi din acel moment am zis că trebuie să fac ceva pentru cântecul bătrânesc, nu doar că l-am învăţat, nu doar că l-am redat, am cântat, dar am început şi să îl culeg şi pot spune că legat de cântecul meu, sunt un om care a cules foarte, foarte multe cântece de la bătrâni…iar în 1980 am devenit collaborator al Institutului de Cercetări Etnologice şi Dialectologice, Institutul „Constantin Brăiloiu”
…chiar mi-am pus întrebarea prin ce anume am excelat sau excelez şi m-am gândit să vă redau două momente din viaţa mea în care am simţit că m-am ridicat aşa deasupra condiţiei mele de copil de la ţară, copil simplu…în copilăria mea liceul era format din două părţi, prima treaptă şi a doua treaptă. În momentul în care am terminat prima treaptă….la mine în familie erau patru copii la şcoală şi nu putea mama să ne ţină pe toţi şi atunci mi-a cerut, fiind cea mai mică, să renunţ la liceu, să mă angajez. Evident că m-a durut foarte mult, am suferit foarte mult, însă, în sesiunea de toamnă, când se dădea a doua treaptă, aflându-mă pe colina satului cu vacile la păscut, a venit acea clipă de excelenţă sau cum o numesc eu, zvâcnirea mea de om simplu şi modest şi am legat vacile de copaci, am fugit acasă, am trecut printr-un râu, m-am spălat pe picioare pentru că eram desculţă, pentru că noi, copiii, umblam la acea vreme desculţi, am luat nişte sandale de la o soră de-a mea şi o uniformă de la alta şi am fugit cu un autobuz care făcea naveta pentru că am spus că nu pot accepta să rămân în sat. Am dat treapta, am luat cu bursă pentru că altfel condiţia era că nu puteam să absolv şi a doua treaptă a liceului dacă nu aveam bursă
…în 1990, în momentul în care a apărut Facultatea „Iosif Constantin Drăgan”, în secţia de drept, am fost prima candidată care m-am înscris la Facultatea de Drept. Evident am absolvit-o în 1996,
…întâmplare care mi-a marcat viaţa şi care m-a făcut să mă bucur că am ales această profesie a fost în 2006 când având un dosar foarte, foarte greu, la foarte puţin timp, mergând către Curtea de Apel s-a apropiat de mine o doamnă foarte elegant, foarte discretă şi m-a felicitat. Am întrebat-o: „bine, dar cine sunteţi?” şi mi-a spus doamna Bârsan: „eu sunt judecătorul care a fost în completul în care aţi fost dumneavoastră atunci în acel dosar, se ştie că dosarul era foarte greu însă eu l-am câştigat împotriva mafiei, cum se spunea atunci…şi vreau să vă spun că în acea zi am simţit că zbor. Am simţit că a meritat momentul în care am legat vacile de copac şi am fugit desculţă şi m-am înscris la liceu, apoi am absolvit pentru că mi-a fost deosebit de greu cu doi copii, cu serviciu. Învăţam noaptea, găteam noaptea şi învăţam tot felul de articole şi le lipeam pe faianţa de la bucătărie. Aşa am reuşit să ajung avocat.
…să fii avocat, trebuie să fii exact ca un medic, atent, pentru că acolo este viaţa, existenţa, de foarte multe ori, a acelui client pe care tu îl iei şi îl reprezinţi şi te substitui drepturilor şi obligaţiilor lui. Se spune că adevărul nu este cel care există sau care s-a întâmplat, ci împrejurarea care vine şi o dovedeşte avocatul în faţa Instanţei. Vă daţi seama că noi trebuie să luăm tot ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat şi să venim, să prezentăm concis şi profesionist în faţa judecătorului ca să-l putem determina să dezlege pricina şi să dea soluţia cea dreaptă şi corectă.
….la fel ca şi în cântec şi în poezie, dacă nu pui ceea ce trăieşte nu este poezie. Poezia este limbajul sufletului.
…în momentul în care eu eram acasă şi noi eram cinci fete, foarte importantă era virtutea. În permanenţă ne vorbea mama de virtute, cum trebuie să fie o femeie virtuoasă…să fim oneste, cinstite şi virtuoase şi să ne raportăm în permanenţă la cer, la Dumnezeu şi să fim în permanenţă în slujba moralei de aur. Mama a fost o persoană foarte, foarte deşteaptă, era foarte credincioasă, dar pentru ea şi pentru familia mea şi pentru familiile din acea perioadă, era foarte, foarte importantă morala asta de aur, în sensul că nu trebuia neapărat să te raportezi doar la faptul că vei fi certat de preot. Trebuia să ştii că şi după uşă şi pe întuneric tu trebuie să faci lucruri frumoase, lucruri demne…atunci când pui capul pe pernă, nu ai făcut rău pentru că spunea că indiferent ce calităţi are un om şi chiar dacă poate sau nu poate prin prisma posibilităţilor lui să facă bine, să nu facă rău. Întotdeauna ne spunea şi mama şi tata aşa: „nu faceţi rău, pentru că dacă nu poţi să faci un bine, măcar să nu faci rău!”
…în momentul în care aveam 10 ani şi m-am hotărât să culeg cântecele bătrânilor, acei bătrâni de la care luam cântecele aveau în jur de 80 de ani. Aşadar în tinerețea lor, tocmai trecuseră de perioada din 1907, de Revoluţia care a fost înăbuşită într-un mod foarte, foarte aspru şi îmi cântau nişte cântece foarte grave.
…am crescut foarte aproape de bunica, mama mamei mele, Mămuţica, pe care am divinizat-o. Ea avea o căsuţă de lut cu nişte ferestre mici cu zăbrele exact ca în poveste, unde avea muşcate, avea o laviţă pe care eu dormeam acolo şi mie mi s-a părut că e cel mai dulce somn pe care l-am dormit vreodată, cu mirosul de busuioc de la grindă şi cu mirosul de la lutul cu care ea ungea pe jos, pentru că atunci toate casele erau făcute de lut, a fost atunci la bunica.
…prin '94, urma să cântăm în Germania şi au insistat foarte mult nişte români să rămân acolo şi am spus:“nu pot să rămân! Eu plec în România pentru că acolo e locul meu care mă consfiinţeşte, care mă împlineşte.”
O ediție din noul sezon al emisiunii „Portret de excelență” sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 16:00, la TVR Cultural.
Moderator: Mihaela Olaru
Producător: Raluca Amzăr
Credit foto: Arhiva emisiunii „Portret de excelență”/Raluca Amzăr
