„Atunci când faci ceva care îți place, lucrurile pe care trebuie să le faci ți se par ușoare”

Este un cercetător de seamă, un intelectual remarcabil și un ambasador de excelență pentru cultura românească aici și în lume. Este Doctor în istorie, are stagii de specializare în diferite muzee ale lumii, cum este Muzeul de Arte și Tradiții din Paris și o viață profesională strâns și profund legată de cea a Muzeului Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală, pe care îl conduce de peste două decenii! Este membră cu drepturi depline în Asociația Muzeelor în Aer Liber din Europa și din 2007 președintele Asociației Muzeelor în Aer Liber din România.

Portret de excelență

Din 21 octombrie 2023, în fiecare săptămână, TVR Cultural le propune telespectatorilor o serie de interviuri de colecție, realizate de Mihaela Olaru.

Este conf. univ. dr. PAULA POPOIU, director general Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, București

Vă prezentăm câteva fragmente din interviul realizat de Mihaela Olaru cu conf. univ. dr. PAULA POPOIU

... Atunci când faci ceva care îți place, lucrurile pe care trebuie să le faci ți se par ușoare. Sigur că nu a fost foarte ușor pentru că am trecut printr-o serie de concursuri, de examene, a trebuit să învăț atât de mult încât să fiu la nivelul profesorilor mei cu care am lucrat o vreme…a fost greu, dar și plăcut…am făcut o facultate care s-a numit Istoria Artei-Muzeologie, actuala Universitate de Arte. S-a numit și Muzeologie pentru că la vremea la care am dat concursul de admitere în facultate, Ceaușescu voia să desființeze Facultatea de Istoria Artei, iar rectorul de la vremea aceea, Vasile Drăguț, i-a dat și această nuanță de practică, de Muzeologie, salvând de fapt facultatea. Din ’82, practic am urmat meseria pe care chiar voiam să o urmez. Întotdeauna mi-am dorit să lucrez într-un muzeu.

... Una dintre valorile pe care le am de la mama mea este, în primul rând, de a munci cinstit. De asemenea, de la bunicul meu am învățat extrem de multe lucruri, printre care și puţină religie pentru că era credincios, iar eu când am ajuns la Istoria Artei știam multă iconografie. Vacanțele de vară le petreceam cu bunicul care era din Vârtoape, Teleorman. Străbunicii veniseră din zona Făgărașului prin Dobrogea, vechiul drum de transhumanță al oierilor făgărășeni și s-au așezat în Teleorman...povestea o știam de la bunicul. În momentul în care m-am întors să fac cercetări în Dobrogea, a fost cumva o întoarcere pe urmele străbunicilor. Tot de la el am învățat că să fii la locul tău, să fii cinstit, să muncești pentru tot ceea ce vrei să obții și încă un lucru - trebuia să știi totul foarte bine. Mama mea, de exemplu, spunea că dacă vei fi măturător de stradă, meseria aceea trebuie să o faci foarte bine. Atunci am învățat că totul trebuie făcut foarte bine și trebuie să ai tot timpul locul întâi, dacă e posibil…partea aceasta de iubire a trecutului, a obiectelor frumoase, a artei, le am cumva și din familie, dar mi le-am și cultivat toată perioada cât am fost liceană, după aceea în facultate.

…Terminasem Facultatea cu 10, eram un om care citea foarte mult și o perioadă nu am fost în grațiile conducerii. Am început în Colecția de Port care nu era ca acum bine pusă la punct. Era un morman de obiecte, de costume tradiționale în mijlocul unei încăperi prăfuite. Am început luând fiecare piesă de costum, îi făceam o fișă și o puneam pe umeraș și după aceea într-un dulap. După cutremur, a fost Muzeul Satului și de Artă Populară, înglobând și patrimoniul de la Muzeul Țăranului și era exact perioada de reorganizare a depozitelor. Pentru că nu eram agreată, de câte ori se afla că vreau să mă specializez pe ceva, eram mutată în altă Colecție și a fost foarte bine. Așa am învățat absolut toate Colecțiile, iar Revoluția m-a prins muzeograf în Secția în Aer Liber a muzeului. Am început să mă specializez pe arhitectură tradițională.

... Asociația Muzeelor în Aer Liber din România s-a reînființat în 1990. În ‘90 am plecat la Ministerul Culturii. Este o asociație care fusese interzisă înainte de ’89, fiind înființată în 1966. În ’90, cei cu care lucram la vremea aceea și mulți mi-au fost profesori în Facultate, au refăcut această asociație și eu sunt unul dintre membrii fondatori. Am fost o vreme secretar general al Asociației, până prin ‘98, după care am plecat o vreme din Minister și când m-am reîntors, am redevenit președinte al Asociației. Este afiliată Asociației Europene, o asociație foarte puternică, formată din toate muzeele în aer liber din nordul Europei și din Europa Centrală. Timp de doi ani am fost și în bordul acestei asociații, unde suntem destul de bine văzuţi noi, cei din România.

(w882) â€žIubirea

... Avem foarte multe proiecte. Am la Muzeul Satului o echipă foarte bună, de specialiști. Sunt 161 de oameni dintre care majoritatea sunt dedicați muzeului, atât cei de generația mea, dintre care unii sunt la pensie, dar în continuare sunt colaboratori, cât şi cei tineri, care dacă trebuie să rămână în muzeu de dimineață până noaptea, o fac. Sper ca acest muzeu pe care l-am preluat în 2005, să fie în continuare pe mâna unor oameni care să-l iubească, pentru că meseria noastră nu se face decât din iubire…am pornit cu 85.000 de vizitatori. Anul trecut am avut 1.375.000 de vizitatori, dintre care nu toți au fost în muzeu, ci și în străinătate. Am avut câteva expoziții cu foarte mulți vizitatori în străinătate. Muzeul are în prezent 15 hectare, pentru că din 2007 am început un proiect care s-a numit Satul Nou. Lângă Satul Dimitrie Gusti, cum i-am zis noi, am făcut încă trei hectare și jumătate de teren pe care am adus mai mult de 30 de monumente din teren. Acum muzeul are 404 construcții. În muzeu este tot timpul activitate, în fiecare weekend. Avem o biserică funcțională în mijlocul satului, este resfințită, are Hramul Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Totul este legat de numele Dimitrie, Dumitru. Acolo avem școală, Aleea Minorităților, Hanul Galben care are o istorie specială pentru că este un Han de Mahala din mahalaua filantropiei, care a ars și am găsit planurile la Arhitectură și le-am luat, le-am reconstituit și acum avem Hanul Galben în Muzeul Satului. Consider că, în momentul în care voi pleca de la Muzeu, va rămâne ceva în istoria acestui muzeu ca fiind făcut de mine și de echipa mea, pentru că niciodată un director nu lucrează singur. Aș spune că un director general este un coordonator al unei echipe și depinde foarte mult de cum știe să-și apropie echipa și cum știe să coordonez. Niciodată nu am să pot să fac singură atâtea lucruri, dar am să pot să dau ideile. Așa cum Dimitrie Gusti a vizitat Muzeul Satului și a dat ideile directoare, așa cred că am făcut, păstrând proporțiile, pentru că această comparație e mai mult decât onorantă pentru mine.

... Întotdeauna soțul m-a susținut. A fost ofițer de artilerie și era tot timpul plecat pe teren și eu la fel, iar copilul mergea cu mine. L-am luat în Munții Apuseni, în Dobrogea, am făcut teren împreună. Când era mic, mergeam împreună la Muzeu...Nepoatele au venit la Muzeu. De altfel, când trecem prin dreptul Muzeului, totdeauna mă întreabă de ce nu oprim la muzeul meu. Şi ele sunt îndrăgostite de Muzeu. Îmi amintesc că pe cea mică, Ana, am luat-o odată la Muzeu. Cred că avea cam doi ani, de abia mergea în picioare. Aveam un spectacol de dansuri populare, iar ea a plecat de lângă mine și s-a dus și a dansat foarte bine printre picioarele dansatorilor. Cea mare, care are deja 13 ani, are o linie pe care merge. Vrea să fie doctor veterinar, îi plac animalele, nu vrea să mănânce carne.

...Tatăl meu a fost jandarm, înainte de ’47. A fost șef de post la Roșiorii de Vede și în 1947, când eu nu eram născută, dar am aflat din poveștile lor. A dispărut pur și simplu de acasă pentru că a fost arestat. A făcut doi ani de canal la Poarta Albă. Am avut la un moment dat o expoziție cu Romulus Rusan și Ana Blandiana și l-am rugat să umble după cazierul tatălui meu și mi-a spus că nu există așa ceva. Pur și simplu a dispărut. S-a întors când mama s-a dus în audiență la Gheorghiu Dej și culmea, l-a grațiat pentru că mama rămăsese acasă cu trei fete. O poveste a unor oameni care au fost marcați de comunism și de aceea nu am avut niciun membru de partid în familia mea. Din păcate, după ce s-a întors, s-a închis foarte mult în sine. Nu și-a mai reluat meseria pe care o avea și pe care o iubea foarte mult. Mama a murit la 55 de ani pentru că a suferit foarte mult.

(w882) â€žIubirea