loader
Foto

Galerie foto

Aroma cafelei şi viața lui Păstorel Teodoreanu, printre noile „Istorii de bun gust”

RECOMANDARI  TVR2   TVRCULTURAL 

De la „Istorii de bun gust”, emisiunea de antropologie culinară difuzată pe TVR 2 şi TVR Cultural, am aflat că mâncarea înseamnă atât viaţă şi sănătate, cât şi poveste şi artă.

 

Istorii de bun gust

În fiecare ediţie, Camelia Moise, realizatoarea „Istoriilor de bun gust”, a adus pe micul ecran poveşti emoţionante, unele de mult uitate: de la marea tragedie maritimă a navei „Independența”, care a deschis şi o discuție despre conviețuirea interetnică asezonată cu bucate pregătite la malul mării, până la mâncărurile pe care Brâncuşi le servea oaspeţilor de seamă din Paris sau povestea unei răzbunări şi după moarte.

Despre istoriile pe care ar vrea să le mai spună, dar şi despre culisele poveştilor sale unice, ne vorbeşte Camelia Moise într-un interviu.

În primul sezon, ai ajuns în toate locurile în care ţi-ai propus?

Camelia Moise: Povestea mâncării nu e una simplă... E o poveste țesută în istorie, undeva la graniţa dintre ştiinţă şi artă. Imaginația gastronomică este o problemă importantă în viața socială și culturală a unei comunități. Dincolo de lucrurile pe care le-am învățat în școală despre a mânca, de-a lungul filmărilor la cele douăsprezece emisiuni din ediția realizată în 2022, am învățat că trebuie să iau în considerare întotdeauna dimensiunea socială a gustului. Că ceea ce mâncăm vorbește, în primul rând, despre noi și că practicile de masă concentrează, de fapt, în primul rând, istorie. Nu poți să vorbești despre un preparat fără să te gândești că acea mâncare înseamnă, de fapt, un corpus de cutume formate în timp. Am descoperit că nu există, practic, niciun subiect jurnalistic care să nu poată fi integrat în această emisiune.

M-ai întrebat dacă în sezonul trecut am ajuns în toate locurile în care mi-am propus. Nu, sigur că nu, nepunând la socoteală și locurile despre care am aflat de-a lungul filmărilor, că pot reprezenta bune subiecte de arătat la televizor. Și pentru seria de emisiuni din această primăvară mi-am făcut un calendar și am realizat că am lucruri interesante și frumoase care pot însuma mult mai multe emisiuni. Când gândesc o emisiune nu plec de la o rețetă, de fapt, emisiunea nu are legătură cu un rețetar, ci cu bucățile de viață și istorie în care, ce să vezi, se mai și mănâncă. N-am ajuns în Maramureș, la Daniel Leș, care, pe lângă gătitul unui miel haiducesc, îmi poate „servi” și o valoroasă filosofie de viață, n-am ajuns în Vatra Moldoviței unde, pe lângă mâncarea pe care o fac huțulii, pot să aduc în casele oamenilor și obiceiuri de botez sau de cununie, n-am ajuns în Sarichioi, unde mai mulți refugiați ucraineni sunt găzduiți în casele rușilor lipoveni, unde aș fi putut să arăt un fel de masă a păcii, prin preparatele pe care aceste comunități le gătesc la fel, n-am ajuns în multe locuri. Mâncărurile mele au semnificații, nu sunt doar niște mâncăruri aspectuoase, bune de dat la televizor.

(w882)

Ca realizator, care au fost cele mai solicitante ediţii?

Camelia Moise: Toate. Fiecare, în felul ei. Formatul emisiunii mele are o particularitate: nu seamănă una cu cealaltă. Mă duc pe subiect. În funcție de ce vreau să arăt, în funcție de personaje, în funcție de locul și felul în care arătăm o mâncare, se schimbă totul. Datorită pregătirii mele - eu am terminat regie de film - și a anilor de teren - cred că am bătut coclaurii mai bine de douăzeci de ani - mă prind imediat și îmi fac un fel de decupaj al subiectului încă de la filmare. Și mă adaptez la el, prin felul în care îl construiesc ca limbaj vizual, narativ. De exemplu, momentul în care am coborât într-o criptă aflată în Cimitirul din Calafat, când am făcut coliva, ca parte a mâncării ritualice. Emoționant a fost când, plecată în concediu, m-am dus la Biserica Ortodoxă Română Sf. Maria New York și am nimerit exact în momentul în care doamnele de acolo, împreună cu părintele Chesarie Bertea, puneau varza la murat pentru sarmalele de sărbători. Varza aceea murată avea, cumva, gustul copilăriei și al vieții lor lăsate în urmă, acasă, în România, cu tot cu amintirile lor.

Ce ţi-ai propus pentru următorul sezon? Îmi poţi da câteva amanunte din culise?

Camelia Moise: Am planuri mari și în sezonul acesta, la care lucrez deja. Vreau să mă duc într-un birt, lângă taraba de mici și povești ale trecătorilor care schimbă trenuri, într-o gară de provincie, dar o să vă arăt și povestea cafelei care, și sunt sigură că nu știu mulți, poate avea peste 1460 de gusturi și arome, indiferent dacă vorbim despre Robusta sau Arabica. Plănuiesc să refac bucăți din viața lui Păstorel Teodoreanu, și anume momentele gustoase și aromate care i-au inspirat spiritul de epigramist. Știm despre el că a fost un gurmand înrăit, dar şi iubitor de, hai să zicem, licori bahice, un nelipsit al cârciumilor, cu limba ascuțită, chef de viaţă şi un umor ieşite din comun, care povestea cum „se tratează şi, cel mai des, cum se maltratează orezul”.

(w882)

Mai pregătim o emisiune despre felul în care unele ingrediente pot fi sursă de inspirație în artă - și fac pariu că nici nu vă trece prin cap despre ce ar putea fi vorba - pot doar să spun că pun în relație mâncarea cu pictura și teatrul. Și-o să iasă un fel de... salată de fructe. Pentru că, nu-i așa, dacă personajul Forest Gump spunea, despre viață, că este ca „o cutie cu bomboane de ciocolată”, într-una dintre ediţiile noastre ajung în punctul în care mă întreb dacă nu cumva, viața poate fi asemeni unei salate de fructe. Cu arome de împlinire sau nu, cu mult dulce și-amar sau cu bucăți de viață care-ți strepezesc dinții. Apropo, știți că celebra cutie cu bomboane de ciocolată din filmul "Forest Gump", a fost vândută de curând la o licitație, cu 25.000 de dolari?!

Încă un lucru interesant, la care nu m-am gândit când am început să lucrez la emisiune, este faptul că am fost invitată să vorbesc despre experiența căpătată de-a lungul acestei emisiuni la un curs al unuia dintre masteratele Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din Universitatea București, mai precis, la cursul despre Cultură și Comunicare în Advertising. Și asta mă face foarte fericită pentru că se înscrie în ceea ce pot să spun deja cu lejeritate că e un „modus vivendi” pentru mine, deoarece durează de mai bine de zece ani - obiceiul de a mă întâlni cu elevi din școli, licee și facultăți din toată țara, pentru a le arăta filme documentare și a le povești lucruri pe care, în niciun caz, nu le pot afla din manuale!

Prin emisiunea „Istorii de bun gust” urmărim un fel de redefinire a semnelor imaginarului gastronomic sau, mult mai simplu și mai aproape de telespectatorii TVR 2, că, prin fiecare subiect abordat de noi, vrem să le deschidem apetitul către a ști, a cunoaște, a plăcea! Și că, de fapt, masa e doar un pretext să aflăm lucruri care ne adună. Sau ne diferențiază!

Logo

 
Istoria recentă: de la investigație jurnalistică la analiză geopolitică

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe Costel Oprea, profesor de istorie ca formație și ...

Medici care au schimbat lumea - prezent, trecut şi viitor

Personalități remarcabile, descoperiri științifice şi povești mai puțin cunoscute din istoria medicinei românești stau în prim-planul ediției, în ...

„Chef” – o poveste savuroasă despre pasiune, familie și curajul de a o lua de la capăt, la TVR 1

Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 20.00, urmărim în premieră la TVR 1 o comedie savuroasă în regia lui Jon Favreau, care demonstrează că uneori ...

Aventură în largul Mării Negre, alături de „Omul cu Branhii”, la „Pescar hoinar”, pe TVR 2

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 10:00, „Pescar hoinar” îi invită pe telespectatorii TVR 2 într-o aventură spectaculoasă în largul Mării Negre. ...

Megastructurile subterane ale Londrei, în episodul 3 al documentarului „Tainele marilor oraşe”, la TVR Cultural

Episodul final al documentarului „Tainele marilor oraşe” ne poartă în adâncurile metropolei britanice, acolo unde, de-a lungul secolelor, ...

Drepturile minorităților naționale, între pragul electoral și reforma administrativă. Dezbatere la „Info Etnic”, pe TVR INFO

Ce se întâmplă cu reprezentarea politică a minorităților naționale și cum ar putea influența reorganizarea administrativ-teritorială drepturile ...

Spiritul olimpic din nou la Televiziunea Română: Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026, timp de două săptămâni, la TVR Sport

În perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, TVR Sport aduce emoția celei de-a IV-a ediții de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret, prima competiție ...

Tradiții românești în Bucovina de Nord. Casa de Folclor din Buda Mică și povestea lui moș Ionică

Într-o țară aflată în război, copiii din satele românești ale regiunii Cernăuți continuă să cânte și să danseze românește. La Casa de Folclor din ...

Prezențe românești în Germania - pianistul Cătălin Șerban

Sâmbătă, 31 octombrie, la 18:30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Anca Berlogea-Boariu ne face cunoștinţă cu Cătălin Șerban, un pianist ...

Însemnări intime din jurnalul Reginei Maria despre primirea de vedetă din America, sâmbătă, la „Ora Regelui”

O călătorie de 10.000 de mile, o primire ca pentru un star de cinema și un succes care a răsunat pe tot continentul american! Sâmbătă, 31 ...

„America decide. Bătălia pentru Congres” – Ediţii Speciale la TVR

Între 1 şi 4 noiembrie, Televiziunea Română acoperă evenimentul electoral din America prin Telejurnale, ediţii speciale, dezbateri şi programe ...

Neamț:  tropote, arome şi aripi. Pe 1 noiembrie, la „Exclusiv în România”

Un zbor deasupra Neamțului, oameni care țin tradițiile vii, cai de poveste şi gusturi moldovenești. În prima ediție de noiembrie „Exclusiv în ...

“PLAY”: Bruno Mars, Back to Black la 20 de ani și o viață dedicată teatrului și folclorului | VIDEO

Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați ...

“Stare de bine”: Singurătatea într-o lume hiperconectată | VIDEO

Singurătatea poate ucide. Nu este o metaforă, ci o problemă de sănătate publică. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ ...

Piața imobiliară și creditarea în 2026: Intenția masivă de rambursare anticipată și provocările accesibilității în România

Piața ipotecară și sectorul rezidențial din România anului 2026 sunt marcate de o puternică prudență financiară, scăderea dobânzilor fixe și ...