Este profesor de Limba Română la Școala din Apșa de Mijloc, din Maramureșul Istoric, din dreapta Tisei, unde cândva a fost elevă.
Provine dintr-o familie de dascăli care au predat la aceeași școală. Mama, profesoară de limba română și tatăl de matematică și fizică au învățat-o dragul de limba strămoșească și de copiii care trebuie educați în graiul matern.
„Mama a fost modelul meu și acest lucru m-a determinat să merg mai departe pe urmele ei. Ea a fost cea care și acasă și la școală ne-a insuflat dragostea pentru limba maternă și pentru tradițiile și obiceiurile strămoșești. Îmi amintesc și astăzi cum în copilărie umblam la colindat pe ascuns, ca părinții să nu aibă probleme la școală, iar de Paști mergeam la biserică cu bunicii. Părinții ne-au educat în dragoste de Dumnezeu, de meleagurile natale, de limba maternă, de obiceiurile și datinile strămoșești. Am mers mai departe pe urmele mamei și m-am înscris la facultatea absolvită de ea în Basarabia, la Bălți. Studentă fiind, am participat în fiecare an la olimpiadele de Limbă și Literatură Română care se organizau între studenții facultăților de Limba Română din Ucraina (Cernăuți) și Republica Moldova. În anul al III-lea am obținut chiar premiul I ! Pentru că eram acolo la studii m-am implicat direct și activ în Mișcarea de Renaștere Națională din Republica Moldova în anii 1988-1990, care lupta pentru revenirea la grafia latină și pentru reîntoarcerea la denumirea de limba română în loc de moldovenească. Atunci făceam parte din cenaclul studențesc „Vatra”, care era în fruntea acestei mișcări progresiste.”
După absolvirea facultății la Bălți s-a întors în satul natal ca profesor de română, în școala unde a fost ea însăși elevă.
„De mai bine de 30 de ani lucrez ca profesor de Limba și Literatura Română la Școala românească din Apșa de Mijloc. În tot acest timp m-am străduit să educ tinerele generații să-și iubească limba maternă, fără de care ne-am pierde identitatea, să-și iubească satul, meleagurile natale, să nu uite niciodată că sunt români, chiar dacă s-a întâmplat să trăiască într-o altă țară. Imediat după absolvire am încercat să continui ceea ce am început la facultate, adică să lupt pentru revenirea la grafia latină... După revenirea oficială la grafia latină, am muncit mult pentru a-i ajuta pe elevi, dar și pe mulți dintre profesori să scrie și să citească corect, pentru că toate cadrele didactice au absolvit facultăți unde au folosit grafia chirilică. Ne lipseau manualele noi, în biblioteca școlii nu exista beletristică în limba română, ca să nu vorbim de literatura de specialitate. Cu toate aceste lipsuri am reușit ca alături de colegii mei să avem elevi care au participat cu succes la olimpiadele regionale sau naționale, mulţi dintre ei își continuă studiile la facultățile din Ucraina, România și din Republica Moldova. Pot spune cu mândrie că elevii pregătiți de mine au participat la toate edițiile concursului „Eminescu”, fiind premiaţi, iar cea de-a X-a ediție a concursului s-a desfășurat chiar în școala noastră.
În urmă cu 14 ani, alături de câțiva profesori entuziaști, am început să edităm revista școlară „Vatra strămoșească”, în care am publicat toate încercările literare ale tinerelor talente din școala noastră, precum și creațiile literare ale cadrelor didactice. Cu multe greutăți, revista a apărut timp de cinci ani, dar din lipsă de susținere acest proiect a fost abandonat…
Am reușit, după mulţi ani, să-mi văd încă un vis împlinit și anume acela de a înființa în școala noastră, alături de colega mea Ana Șiman și mai multe profesoare, cenaclul literar „Vatra”, care a început să adune tot mai mulți români pasionați de literatură și istorie, păstrători de tradiții strămoșești.
Fiecare ședință a Cenaclului „Vatra” a fost însoțită de un număr nou al revistei „Vatra strămoșească”, devenită organ al cenaclului nostru, pentru că aici au început să fie publicate tot mai multe articole ale membrilor cenaclului, încercări lirice ale tinerilor pasionați de literatură din școala noastră. La fiecare ședință au participat elevii și profesorii din școala noastră, dar și numeroși oaspeți și invitați. Sperăm ca acest proiect să fie susținut și pe mai departe și să-i adune în rândurile sale pe toți românii iubitori de literatură și neam. Tot alături de colega Ana Șiman am organizat, de Ziua Internațională a Limbii Materne, concursul literar „Limba maternă - floare eternă”, care a ajuns deja la a IX-a ediție. De asemenea, de câțiva ani participăm și la ședințele Cenaclului literar de la Sighetul Marmației și suntem prezenți la diferite acțiuni care au loc în Centrul Cultural de la Sighet, datorită colaborărilor noastre foarte strânse.”
În Apșa de Mijloc trăiește una dintre cele mai compacte comunități de români maramureșeni din dreapta Tisei. Aici a existat de peste 240 de ani învățământ neîntrerupt în limba română, deși limba oficială a celor care se aflau la conducere era alta. Părinții au plătit profesorii, și-au pus casele la dispoziția învățătorilor numai să le educe copiii în limba lor strămoșească.
„Nu contează că trăim dincolo de granițele țării, noi, românii din dreapta Tisei nu ne-am uitat nicio clipă identitatea, obiceiurile, limba strămoșească și continuăm să vorbim și să simțim românește. A fi român dincolo de granițele țării nu-i ușor, dar noi știm că trăim pe pământurile noastre strămoșești, unde au trăit străbunii noștri și sperăm că vor trăi și urmașii noștri. Am reușit să ne păstrăm limba și obiceiurile, singuri, neajutați de nimeni.
De-a lungul istoriei acest teritoriu a fost stăpânit de multe state, dar am reușit să ne păstrăm ca neam, deși nu a fost ușor. În perioada sovietică nici nu prea auzeai de România, doar rudele foarte apropiate se puteau vizita. În copilărie așteptam ca pe un miracol vizita rudelor. După ridicarea cortinei de fier am început să călătorim în România, care era atât de aproape, dar totodată și foarte departe…
România ar trebui să recunoască faptul că și noi suntem români adevărați! Mulți vor înțelege ce vreau să spun!!! Deși, în ultimul timp situația s-a mai îmbunătățit, statul român ar putea face măcar ceea ce face Ungaria pentru maghiarii din Transcarpatia! Ne-am bucurat mult de deschiderea Consulatului României de la Slatina, care ne-a sprijinit în toate activitățile petrecute în ultimul timp. Cred că statul român ar trebui să acorde mai multă atenție școlilor și cadrelor didactice din comunitățile istorice din jurul Românei, deoarece profesorii sunt cei care educă tinerele generații. România ar trebui să se concentreze pe finanțarea proiectelor direct în școli, de acolo pornește totul. Noi nu ne-am pierdut identitatea, pentru că aici, la noi, au fost mereu puternice Școala și Biserica în limba maternă. Este binecunoscută situația școlilor cu predare în limba română după aplicarea articolului 7 din noua Lege a educației din Ucraina. De aceea, România ar trebui să intervină ferm, pentru a stopa aplicarea acestei legi și a celor care au apărut în ultimii trei ani. Cred că această problemă are cea mai mare importanță în momentul actual. Dacă pierdem școlile, pierdem totul, nu va mai fi cale de întoarcere. O limbă este vie atunci când este vorbită și studiată în şcoală și dispare atunci când e scoasă din școli.
Ca profesor de Limba Română am insistat întotdeauna ca educația să se facă numai în limba maternă! În școala noastră nu au fost niciodată clase cu predare în limba ucraineană. Școala mixtă e primul pas spre pierderea învățământului în limba maternă!
Avem un exemplu privind costumul popular, care la noi în sat s-a păstrat mai puțin. Îl îmbrăcăm numai la manifestări culturale, la concerte, deși face parte din moștenirea primită de la străbuni. Eu îmi sfătuiesc mereu elevii să îmbrace costumul popular ori de câte ori au ocazia! La activitățile pregătite de mine copiii poartă întotdeauna frumoasele costume din Maramureș, care sunt la fel pe ambele maluri ale Tisei. Dacă nu le mai purtăm, costumele noastre frumoase dispar și se pierd. Mie, de exemplu, mi-a rămas ca moștenire costumul popular al mamei mele, care, din păcate, nu mă mai încape, dar îl păstrez ca pe o comoară, ca să-l transmit nepoților.
Mereu le spun elevilor mei să nu uite niciodată că sunt români, că trăiesc pe pământuri strămoșești și că trebuie să lupte pentru a-și păstra limba și obiceiurile. Istoria a demonstrat că niciun sistem politic care a venit aici, pe meleagurile noastre, nu a reușit să ne facă să uităm cine am fost și de unde provin strămoșii noștri. Cred că nici generațiile care vor veni după noi nu vor renunța la moștenirea lăsată. Un neam va exista atâta timp cât nu-și va uita limba, obiceiurile și portul.”
foto: Anuța Moiș cu fiul
***
Interviu realizat de Aura Dobre
