loader
Foto

Angela Similea, Corina Chiriac şi Petre Geambaşu, invitaţi, de Paşti, la O dată-n viaţă

Duminică, 5 mai, de la ora 21.00, Iuliana Tudor aduce la TVR 1 o ediţie specială, de sărbătoare, a emisiunii

 

În seara de Paşti, telespectatorii TVR 1 sunt invitaţi să petreacă trei ore alături de Iuliana Tudor şi invitaţii săi la O dată-n viaţă. Pentru că este vorba despre o ediţie specială, de sărbătoare, şi invitaţii vor fi pe masură: două mari doamne ale muzicii româneşti – Angela Similea şi Corina Chiriac, secondate de o voce şi o prezenţă masculină nu mai puţin apreciată – Petre Geambaşu.

La o asemenea distribuţie, Iuliana Tudor a invitat trei „susţinători” pe măsură: reprezentanţii folclorului în ediţia O dată-n viaţă de Paşte vor fi Irina Loghin (care va face echipă cu Angela Similea pentru a reprezenta Muntenia), Maria Butaciu („apărătoarea” folclorului ardelenesc, alături de Corina Chiriac) şi Margareta Clipa (susţinătoarea Moldovei, împreună cu Petre Geambaşu).

Probele practice prin care vor trece cei prezenţi în platou vor avea, şi ele, tematică pascală, iar momentul surpriză îl va constitui provocarea la care protagoniştii emisiunii o supun pe vedeta TVR 1; chiar dacă aceştia preferă să păstreze misterul probei, au dezvăluit că, o dată-n viaţă, Iuliana Tudor îşi va împlini un vis din copilărie...

Invitaţii serii vor fi acompaniaţi şi în această ediţie de Orchestra Lăutarii, condusă de maestrul Nicolae Botgros, iar echipa O dată-n viaţă va surprinde telespectatorii de data aceasta, cu o nouă „lansare” la TVR. Mai mult, fiind o ediţie de sărbătoare, Cristian Pomohaci şi Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului vor încânta publicul cu momente muzicale potrivite atmosferei pascale. Actorii Maria Buză şi Marius Rizea vor face din nou deliciul telespectatorilor, cu un moment inedit de umor marca „Floarea şi Gheorghe”. Emisiunea poate fi vizionată şi online, pe TVR+.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Contractul de asigurare și contractul de întreținere

Luni, 29 aprilie, de la ora 21:00, TVR Internațional transmite o nouă ediție ”Avocatul dumneavoastră”.

Cine va tăia Nodul Gordian? Alianțe și conflicte în Orientul Mijlociu, o dezbatere în emisiunea „Omul și Timpul”

La TVR Cultural, Rafael Udriște ne așteaptă duminică, 28 aprilie, de la ora 17:00, la o nouă ediţie „Omul şi timpul”. Alături de invitatul său, ...

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...