Săptămâna aceasta, odată cu trecerea la grila de vară, v-am invitat la ’’Spectacolul lumii’’ joi și vineri seară, la 22:00 pe TVR 3.
Și pentru a marca schimbarea, vom trece oceanul, începând o serie de emisiuni dedicate Americii și filmate de Ioan Grigorescu în vara și toamna anului 2000 într-un turneu în Statele Unite și Canada, care a durat mai bine de trei luni. Poate că e o vară fierbinte în America anului 2020, noi însă vom călători vreme de multe săptămâni printr-o Americă evocată cu admirație și cu nenumărate detalii mai puțin cunoscute, de la Atlantic la Pacific, de la Sequoia la zgârie nori, de la visul comun la specificul individual.
Cum ar putea oare începe lunga serie americană a ’’Spectacolului lumii’’? Oare cu poarta de intrare a tuturor imigranților veniți aici de veacuri, sau cu cea mai relevantă și simbolică imagine a visului american?
Și una și alta. Joi, 2 iulie veți face cunoștință cu ’’Miss Liberty’’ – sau mai bine zis pe numele ei întreg ’’Libertatea luminând pământul’’, care veghează din 1886 calea de intrare în New York de pe mare, devenită imediat simbol vizual al Statelor Unite ale Americii. Pe lângă silueta ei măreață, întrupare a unui vis, au trecut în drumul lor spre centrul de triere al imigranților din insula Ellis nu mai puțin de 30 de milioane de suflete în cele trei decenii ce au precedat începutul Primului Război Mondial.
Azi, nu a mai rămas în insula Ellis decât un muzeu. Și o imagine cutremurătoare a căii ferate părăsite, în lungul căreia se vede inegalabilul skyline al New York-ului, ca un simbol al rodului fabulos pe care l-a adus jertfa umilă a celor veniți aici de-a lungul vremii în căutarea unui vis.
În fond, Miss Liberty era și ea o imigrantă... Operă a sculptorului francez Frederic Auguste Bartholdi, ea a fost un dar al Franței către Statele Unite, și a avut ca inspirație imaginea zărită pentru o clipă de artist în adolescență pe baricadele Parisului revoluționar – o fată care înălța o torță aprinsă...
Și, ca orice imigrantă, Miss Liberty a avut de așteptat. Atât statuia cât și soclul au fost realizate prin colectă publică, în Franța respectiv în America. Dar în vreme ce statuia, cu cele 23 de fragmente ale ei și armătura interioară proiectată de Gustave Eiffel, era gata de îmbarcare, în Statele Unite banii pentru soclu nu se strânseseră încă.
Statuia are într-adevăr într-o mână o faclă, dar în cealaltă – o carte, care nu este alta decât ’’The Bill of Rights’’ (’’Declarația Drepturilor’’), care constituie o componentă intrinsecă a libertății.
Și, ca să rămânem în atmosfera Declarației de Independență și a Părinților Fondatori, în episodul de vineri vom vizita cel mai înalt obelisc din lume: „Întru perpetuarea memoriei lui George Washington, întâiul Președinte al Statelor Unite, americanii au bătut un cui în cer” (Ioan Grigorescu, ’’Cuiul lui Washington’’, vineri, 3 iulie, ora 22:00 la TVR 3).
De la înălțimea celor 185 de metri ai memorialului, călăuza noastră va trece în revistă capitala Statelor Unite, operă unitară a arhitectului francez Pierre Charles l’Enfant, și vom pătrunde cu mai bine de două veacuri în trecut, în vremea conducătorilor care, în modestia lor, socoteau puterea ca pe o povară copleșitoare, dar de nerefuzat.
Cristina Oancea
