loader
Foto

Alina Salanți, jurnalist TVR: „Vedeam oameni urcați pe acoperișuri, oameni care se țineau cu ultimele puteri de garduri!”

RECOMANDARI  TVRINFO 

Pe 14 septembrie, la scurt timp după ce potopul a lovit localitățile din județele Galați și Vaslui, îmagini dramatice făceau înconjurul țării. Televiziunea Română a fost prima care a transmis în direct din zonele calamitate. La primele ore ale dimineții, echipa TVR, Alina Salanți, jurnalist și Dan Feraru, operator, cobora din mașină în Slobozia Conachi. Veneau din Galați, unde soarele strălucea, iar peste noapte nu căzuse vreun strop de ploaie.

 

La numai 25 de kilometri distanță, apa ocupa șoseaua și trecea peste genunchi. Despre momentul intrării în direct, Alina Salanți își amintește: „Vedeam cu ochiul liber cum apele cresc ușor în spatele nostru. Vedeam oameni urcați pe acoperișuri, oameni care se țineau cu ultimele puteri de garduri!”.

(w882)

În noaptea dintre 13 și 14 septembrie, inundațiile loveau cu furie în mai multe localități din județele Moldovei. În doar câteva ore s-au înregistrat precipitaţii cât pentru un an întreg, iar viitura a măturat zeci de sate. Imaginile au fost apocaliptice - gospodării inundate, localități străbătute doar cu barca, oameni scoși din case și purtați pe brațe de salvatori și căutări atente printre resturile antrenate de viituri.

Despre acele momentele, pe care cei mai mulți dintre noi le-am văzut doar la televizor, dar și despre implicare prin campania umanitară a Televiziunii Române „Împreuna facem bine!”, a vorbit într-un interviu Alina Salanți, corespondent TVR:

(w882)

„Am ajuns în zona inundațiilor în jurul orei 7.30 , asta după ce întreaga noapte primarii din zonă dar și localnici mi-au trimis imagini cu apa care tot creștea. Din experiența inundațiilor trecute, știam că dacă aș fi plecat în acea noapte, riscam să fim luați de ape de pe șosea. Așa că am decis împreună cu operatorul, Dan Feraru, să plecăm la primele ore ale dimineții. În mod paradoxal, în Galați, aflat la doar 25 de kilometri de prima localitate lovită de ape, nu plouase deloc și chiar ieșise soarele. Tot din experiențele anterioare, știam care erau zonele inundabile și ne pregăteam să ajungem acolo. Însă planurile noastre s-au schimbat în momentul în care am ajuns în prima localitate, Slobozia Conachi, care era inundată încă de la intrare, lucru care nu se întâmplase la inundațiile precedente. Apa era pe sosea până dincolo de genunchi, așa că am oprit mașina într-un loc sigur și am început să filmăm...”.

(w882)

Ați fost prima echipă care a intrat în direct din zonele afectate de inundații. Cum a fost posibil?

Alina Salanți: Da, TVR a fost prima televiziune din România care a transmis în direct din mijlocul apelor. La ora 8.00 am întrat live pentru că situația era catastrofală. Vedeam cu ochiul liber cum apele cresc ușor în spatele nostru. Vedeam oameni urcați pe acoperișuri, oameni care se țineau cu ultimele puteri de garduri. Au fost salvați în ultimul moment, sub ochii noștri și ai camerei de luat vederi. În prima zi, pe 14 septembrie, am putut intra doar în Slobozia Conachi, până aproape de centrul comunei, la primărie. Urmau apoi Cuza Vodă, Pechea, Costache Negri, Cudalbi, Valea Mărului și Corod. La acestea nu am avut cum să ajungem, apa era atât de mare pe șosea încât doar cu barca se putea trece.

(w882)

Dacă ar fi să compari cu inundațiile din 2013...

Aș risca să spun că nu există comparație cu ceea ce a fost în trecut. De această dată natura a lovit cu o forță extraordinară, pe aproape tot teritoriul județului Galați. 24 de comune au fost afectate, iar apele au fost, pe zona centrală, cu aproape un metru mai mari ca în trecut. Sunt zone unde apa a trecut peste case sau a ajuns la acoperiș. Pur și simplu, văzute de sus, imaginile au fost apocaliptice.

(w882)

Ce te-a impresionat cel mai mult în acele momente?

Sunt multe povești impresionante. În primul rând aș puncta că în primele ore, Marian Ene și Andrei Neagu, un jandarm și un polițist, ambii în timpul liber au venit într-un suflet la Slobozia Conachi să își salveze părinții și bunicii. N-au reușit la început din cauza apelor mari însă, ajutați de doi săteni, s-au legat cu funii și au început să scoată din case, rând pe rând, copii, bătrâni, animale. Au salvat așa vreo 20 de persoane. Ulterior au aflat și că ai lor erau în siguranță așa că au continuat să salveze oameni și animale până noaptea târziu. Apoi au mai fost doi tineri, în partea cealaltă a județului, în comuna Piscu. Au improvizat un motor pe o barcă și au salvat de pe acoperișul unor schele metalice doi ciobani dar și doi soți trecuți de 70 de ani urcați pe acoperișul casei. Ca sa ajungă la ei, au trecut cu barca peste gard. Atât de mare a fost apa în acele zone. Și mai impresionant a fost că la câteva zile de la inundatii, mulți dintre sinistrați, care încă se luptau cu noroiul din case aveau nevoie doar de un singur lucru - o masă caldă. Nimic altceva după atâta oboseală, umezeală și nopți nedormite.

(w882)

Ce spun oamenii din zonele calamitate? Ce planuri au pentru iarnă?

În primele zile a fost cel mai greu. Însă am văzut o mobilizare a gălățenilor și vecinilor brăileni cum n-am văzut în peste 25 de ani de carieră. În câteva ore după ce apele s-au mai retras, practic de duminică, toate aceste comune s-au umplut de oameni care le-au adus mâncare, haine, perne sau pături. Însă mulți dintre ei fie dorm în pod (dacă au) fie la rude sau vecini. Cei mai mulți așteaptă să se usuce casele și se vor muta inapoi, pentru ca sunt prea bătrâni sau prea săraci ca să o ia de la capăt în altă parte.

(w882)

 

Logo

 
Documentarul „Navele de război: o sută de ani de inovaţii”, la TVR INFO

Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 21.00, TVR INFO le oferă telespectatorilor o incursiune fascinantă în istoria confruntărilor pe mare prin ...

Cracovia zi lumină

În răstimpul dintre un răsărit și un apus de soare, echipa “Cap Compas” propune un itinerar la cele mai reprezentative obiective ale Cracoviei. ...

“Călătorie cu gust”: În atelierul și bucătăria meșterului Costi Lungu din Humuleşti | VIDEO

Costi ne vorbește despre pasiunea pentru metal și lemn, ne arată colecția de baltage și bețe ciobănești și ne spune poveștile acestor obiecte ...

Marile minciuni ale epocii de aur, „anii utopiei noastre”, în primele două episoade „Adevăruri despre trecut”, la TVR 1

Noul sezon „Adevăruri despre trecut” debutează la TVR 1 cu o radiografie necruțătoare a anilor care au legiferat ipocrizia și au condamnat un ...

„Adevăruri despre trecut”. 70 de ani văzuți la TVR

Realizată de Raluca Rogojină și echipa sa, producția care, timp de 8 ani de zile, s-a menținut în topul celor mai urmărite programe ale ...

Ediție specială: Vizita în România a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Luni, de la ora 15.00, TVR INFO transmisite în direct, într-o ediție specială, vizita oficială în România a preşedintei Comisiei Europene, Ursula ...

Artiști, povești de neuitat și momente de arhivă, într-o nouă săptămână la „Poarta Pangrati”

Muzică de ieri și de azi, întâlniri cu artiști îndrăgiți, amintiri despre mari nume ale scenei românești și momente speciale din culisele ...

Summitul G7, la Paris: Schimbări politice și provocări globale complexe

Capitala Franței găzduiește cea de-a doua reuniune ministerială oficială din acest an sub președinția franceză a grupului G7.

Ediție specială TVR SPORT: Conferinţă de presă a selecționerului Gheorghe Hagi

Luni, 9 noiembrie, de la 12.15, TVR SPORT transmisite în direct, într-o ediție specială, conferința de presă susținută de Gheorghe Hagi, ...

Vorbește-mi, să mă simt în siguranță: De ce au succes podcasturile din care învățăm

E simplu să înțelegem de ce un podcast serios despre sănătate oferă o contrapondere clară prin profunzime, intimitate și utilitate, după ce, ...

Andrei Huțuleac, despre succes, ambiție și limitele culturii românești, la „Rețeaua de idoli”

Dublu laureat al Premiilor UNITER și unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole ai generației sale, Andrei Huțuleac este invitatul ...

Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

„Info Etnic”: Prejudecăți, populism și identitate culturală, într-o Europă a diversității

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 11:00, la TVR INFO, o nouă ediție „Info Etnic” aduce în prim-plan provocările cu care se confruntă minoritățile ...