loader
Foto

Galerie foto

Actorul Vlad Ivanov a deschis un nou sezon „Mic Dejun cu un Campion”, la TVR 2 și TVR Cultural | VIDEO

RECOMANDARI  TVRCULTURAL   TVR2 

„Dacă n-aş fi făcut carieră în actorie, mi-ar fi plăcut să fiu în echipa lui Jacques Cousteau", mărturiseşte Vlad Ivanov, actor de film, teatru şi televiziune, invitatul Danielei Zeca Buzura la "Mic Dejun cu un Campion", în ediţia de sâmbătă, 30 martie, de la ora 10:00.

 

Daniela Zeca-Buzura
Mic dejun cu un campion

Un text de Ileana Ploscaru Panait

Nu putem să nu ne mândrim cu faptul că suntem bogaţi în prieteni. Mulţi şi apropiaţi, care ne scriu, ne urmăresc şi la premieră, şi la reluări. Ne adresează gânduri bune, ne urmăresc pagina de Facebook şi ne împărtăşesc părerile lor. Cu unii ne întâlnim pe stradă şi ne opresc să mai schimbăm câteva vorbe. Cu naturaleţe şi satisfacţie. Este acea secvenţă care răscumpără toată strădania noastră de a păstra intact un scop pe care l-am enunţat încă de la prima ediţie filmată acum nouă ani în compania minunatului actor, Mircea Albulescu. De atunci ne-au făcut onoarea de a răspunde invitaţiei noastre peste 250 de personalităţi ale culturii române. Sperăm în proiectul nostru de cursă lungă. În el ne-am pus energia fiecărei zile în perioade mai faste sau mai umbrite. Sub vraja lui am supravieţuit. Cu nădejdea fiecărei sâmbete de dimineaţă în care putem împărtăşi poveşti de viaţă, cariere strălucite, slăbiciuni omeneşti şi împliniri care fac, laolaltă, istoria unei vieţi ce merită cunoscută. Împreună cu amfitrionul emisiunii Mic Dejun cu un Campion, jurnalista şi scriitoarea Daniela Zeca Buzura, vom cunoaşte zece invitaţi de excepţie pe care dorim cu nerăbdare să-i deconspirăm: de sâmbătă, 30 martie 2024, la TVR2, TVR Internaţional, TVRMoldova, TVRCultural şi TVR+.

(w882)

În deschiderea noului sezon "Mic Dejun cu un Campion", cel de-al nouăsprezecelea, în ediţia de sâmbătă, 30 martie, am decis să vă facem o invitaţie specială. Aşa că, după ce l-am văzut în cea mai recentă piesă în care a jucat la Teatrul Naţional Bucureşti, "Raport asupra iubirii" – un one-man show, după romanul lui Augustin Buzura, "Raport asupra singurătății’’, în acompaniamentul muzical al lui Lucian Maxim – i-am adresat actorului Vlad Ivanov provocarea de a deschide seria celor zece ediţii de colecţie din această primăvară/vară.

Parolist şi punctual, Vlad Ivanov a venit cu o oarecare sfială la întâlnirea noastră. Nu de alta dar ne mărturisea că nu se simte deloc o vedetă deşi, a făcut parte din distribuţia unui film de notorietate, premiat la Cannes, în 2007 cu Palm d’Or şi premiul FIPRESCI: ‘’4 luni, 3 săptămâni şi două zile’’, în regia lui Cristian Mungiu, unde a interpretat rolul domnului Bebe. O partitură recompensată un an mai târziu la Gala Gopo cu premiul pentru cel mai bun rol secundar. Iată o preformanţă ce s-a repetat şi în 2010 în cadrul aceleiaşi manifestări, de data aceasta pentru cel mai bun rol secundar, Anghelache din filmul "Poliţist, adjectiv’’, în regia lui Corneliu Porumboiu. Din 1993 când a debutat pe marele ecran, filmografia sa numără aproape 50 de roluri.

(w882)

Absolvent al Şcolii Populare de Artă din Botoşani – o primă poartă deschisă spre dragostea de actorie – apoi, al Institutului de Artă Dramatică şi Cinematografică, la clasa minunatei profesoare Sanda Manu, de care l-a legat nu doar ucenicia studenţească ci şi o bună parte a carierei dar şi de cea de reală amiciţie şi preţuire, Vlad Ivanov este astăzi un nume binecunoscut publicului. Joacă teatru, film, televiziune, radio. Succesele sale sunt notabile nu doar în ţară ci şi în străinătate. De aceea nu am ezitat nicio clipă. Pentru că are profilul unui adevărat campion.

Vine de la Botoşani. Fără complexe provinciale. Cu o zestre nativă, cu talent şi poftă de muncă dar şi cu o educaţie completată cu preseverenţă. Vorbeşte engleză, franceză, rusă. A studiat maghiara şi slovena. A jucat în teatre din ţară şi din Bucureşti. A făcut film, teatru, emisiuni de televiziune, teatru radiofonic. A fost solicitat pentru reclame. Recită poezie, iar vocea sa profundă şi inconfundabilă au dat o valoare în plus textului. "Am gândit un recital de poezie din manuscrisele lui Eminescu. Poezii mai puţin cunoscute. Multe neincluse în ceea ce a apărut până acum. Unele neprelucrate, în diferite stadii de concepţie. Foarte interesant. Am recitat un alt fel de Eminescu. Poezia te înnobilează. Recitând cu voce tare, ca să te auzi, depăşeşti stadiul de lectură. Intri într-un dialog. Chiar dacă poetul nu e acolo, el este prezent în gândurile tale. Poezia ajunge să facă parte din universal tău interior’’.

(w882)

Sigur, invitaţia de a sorbi împreună o cafea, aici, la Librăriile Cărtureşti, de data aceasta în Galeria Mantra de la subsolul acestei splendide vile interbelice de pe Bd. Magheru, a fost doar un pretext, pentru că, ne mărturisea că nu este un dependent de această licoare parfumată. "Mai beau cafea neagră din când în când pentru a fi în ton cu personajele negative sau autoritare pe care le joc, dar, mi-ar plăcea să mă distribuie cineva şi într-o comedie romantică sau să joc cândva măcar rolul lui Moş Crăciun’’, spune Vlad Ivanov. Şi continuă: "Îmi place să intru în interiorul personajului. Să înţeleg de ce a ajuns în punctul acela din viaţă. Să creez o istorie cu mai multe drumuri şi nuanţe. Tot timpul încerc să-l salvez, să-l fac interesant prin felul în care exprim trăirile sale complexe. Un personaj, indiferent că este de prim plan sau unul secundar, nu poate fi lucrat într-o singură tuşă. Devine mediocru şi stereotip’’.

Deşi a întruchipat o largă paletă de personaje negative, Vlad Ivanov se dovedeşte a fi de fapt un om de o mare sensibilitate. Duios şi sentimental, solar, deschis şi, totuşi, timid, educat şi cu o mare înţelegere pentru partitură. Din copilărie visa să fie actor. I-a plăcut să exploreze, să citească mult. Inventa jocuri, imagina fel de fel de scenete, era îndrăgostit de poezie şi de felul în care versurile bine rostite pot ajunge la inima şi înţelegerea celor care le ascultă. ’’Aveam bucuria jocului, a spontaneităţii, a imaginarului care, prin repetiţie a devenit o experienţă pe care am fructificat-o mai târziu. Perioada de studenţie a fost aceea a explorărilor fără oprelişti’’.

(w882)

Cu toate acestea, la 54 de ani şi la aproape 30 de ani de la debut (în 1996, rolul Amyras în piesa ’’Tamerlan cel Mare’’, în regia lui Victor Ioan Frunză, pe scena Naţionalului bucureştean) experienţa n-a ucis candoarea. Adică prospeţimea, apropierea de rol ca şi cum ar fi pentru prima dată o descoperire personală şi profesională, o raportare fără idei preconcepute, o spontaneitate ca în jocurile copilăriei lipsite de griji. "Ca actor, dar şi ca om, odată ce ai conştientizat că ai trăit această candoare, tânăr fiind merită să ţi-o păstrezi cât de mult poţi. În special artiştii – actorii, pictori, arhitecţii, muzicienii – pentru că fără acest suflu nesperat, moare exact ce este mai important pentru arta fiecăruia: emoţia care aduce publicul alături de noi, oriunde ne-am manifesta. Dar, nu este mai puţin adevărat, candoarea este greu de cultivat’’.

(w882)

Vlad Ivanov este actorul rolurilor secundare. Este cel care ştie să şlefuiască măiastru, până la cea mai strălucitoare reflecsie, fiecare faţetă a personajului aşa încât forţa şi impactul acelui rol în integralitatea filmului sau a piesei de teatru să devină definitorie pentru scenariu. "Nu lungimea partiturii contează. Ci dimensiunea ei". Poate tocmai de aceea este atât de des solicitat de regizorii de film importanţi ce fac parte din Noul val românesc.

Meseria l-a purtat prin Europa şi America. A primit multe premii onorante: Premiul Criticilor de Teatru din Los Angeles, Premiile Gopo - pentru că a fost recompensat pentru rolurile sale la mai multe ediţii -, Premiul UNITER în 2014 pentru cel mai bun actor în rol principal, Palm d’Or şi mai putem enumera alte câteva dar nu este în intenţia noastră să completăm o listă. Sunt şi vor mai fi, fără discuţie, multe alte premii şi distincţii relevante pentru recunoşterea în carieră. "N-am fost niciodată crispat alături de actorii străini şi am jucat alături de câteva personalităţi importante. Mi-am păstrat siguranţa că am învăţat bine actoria. Mă susţin inocenţa şi zestrea curată a copilului de lipovean ce a venit de departe, din ţinuturile de poveste ale Botoşaniului şi care poate păşi cu aceiaşi siguranţă de sine şi pe scena de la Cannes’’.

(w882)

Premiul din 2007, de la Cannes este déjà unul de panoplie. Dar, prin intermediul emisiunii Mic Dejun cu un Campion, Vlad Ivanov ne invită acum la teatru: în 14 aprilie a.c. pe scena de la Bulandra îl putem urmări în spectacolul ’’Carusel’’ în regia lui Andrei Şerban.

Nu ştiu dacă mai sunt bilete dar, pentru "Mic Dejun cu un Campion" casa este deschisă şi vă invităm, sâmbătă, de la ora 10:00, în compania Danielei Zeca Buzura şi a actorului Vlad Ivanov la o mare sărbătoare a unui actor strălucit care merită să se bucure de preţuirea noastră, a tuturor.

Logo

 
TVR, premiată cu trofeul pentru „Film de televiziune” la Gala UCIN

TVR a fost distinsă cu Premiul pentru film de televiziune, acordat de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN), pentru producția „Ioan Petru ...

Cum ar suna muzica pe Marte? Experiment sonor extra-terestru, joi, la „Soundscape”, pe TVR Cultural

Emisiunea prezentată de Kyrie Mendél la TVR Cultural explorează, joi seară, relația dintre muzică și spațiul cosmic și o aduce în prim-plan pe ...

Amza Pellea, profesorul care își fascina studenții. Magda Catone și Mircea Rusu, amintiri emoționante la „Gala umorului – Campionii comediei”

„Pluteam, pur și simplu pluteam” , își amintește actorul Mircea Rusu despre întâlnirile cu marele Amza Pellea, profesorul care a marcat ...

Romanian Creative Week 2026, dincolo de podium: TVR 2 dezvăluie culisele celui mai amplu eveniment dedicat industriilor creative

De la efervescența evenimentelor culturale din Capitală la spectaculoasele prezentări de modă din Studioul Pangrati al Televiziunii Române, TVR ...

Documentarul „Diplomația europeană în acțiune”, o incursiune în culisele puterii europene –în premieră, la TVR INFO

Cum răspunde Uniunea Europeană provocărilor internaționale și ce mecanisme stau în spatele deciziilor sale? Documentarul semnat de Albert Sole ...

Pregătirea psihologică în sportul românesc: De la reticență culturală la abordarea holistică a performanței

În sportul la nivel internațional, pregătirea psihologică a sportivilor reprezintă o componentă a antrenamentului integrat, fiind considerată la ...

Strategia fiscal-bugetară a Guvernului: Între reducerea cheltuielilor și presiunea deficitului

Ajustarea finanțelor publice și menținerea echilibrului macroeconomic reprezintă prioritățile centrale ale Executivului condus de Luca Niculescu.

„Nepieritorii”, la TVR 1: Cornel Bumb, gordunistul care duce mai departe cântecul și tradiția din Câmpia Transilvaniei

Vineri seară, un nou episod al seriei „Nepieritorii” spune povestea lui Cornel Bumb, membru al cunoscutei formații de muzică tradițională Trio ...

O seară memorabilă a romantismului muzical: Chopin și Schubert, în concertul Filarmonicii „George Enescu”, în exclusivitate la TVR Cultural

Sensibilitatea și virtuozitatea muzicii lui Chopin, urmate de amploarea simfonică a creației schubertiene... Pe 30 octombrie, ora 19.30, TVR ...

Moştenirea între două ţări UE

Despre ce este Certificatul European de moștenitor, când este necesar, cine îl poate solicita și de unde se poate obține, aflăm de la avocata ...

„Veșnicia s-a născut la sat”: o zi la Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin | VIDEO

Andrada Gőrőg și Simona Boanță au ajuns la Reghin, în județul Mureș, și vă arată un loc care ne duce înapoi în timp, în lumea feerică a satului ...

 Nicușor Dan: Războiul hibrid, pentru a slăbi din interior statele europene și solidaritatea dintre ele

Implicarea Federației Ruse în acțiuni de sabotaj pe teritoriul României reprezintă o problemă majoră de securitate națională, condamnată ferm la ...

Franța: Proteste, vandalism și ingerințe străine. Dietă informaţională sănătoasă, cu “Breaking Fake News!”, pe TVR 1

Dar ce se află dincolo de protestele legitime ale francezilor? Marian Voicu ne aşteaptă la o nouă ediţie a emisiunii care ne ajută deosebim ...

Ca din piese LEGO: cum funcționează sistemul ICF pentru construirea caselor și ce ne spun facturile după patru ani?

„Casa Viitorului cu Emilian Grigore” explorează o tehnologie de construcție în care structura din beton și termoizolația sunt integrate într-un ...

Remember Adrian Pintea la TVR Cultural: Revedem spectacolul „Uniforme de general”, din Arhiva TVR

Eleganță înnăscută, dăruire totală și o voce care dădea viață fiecărui personaj. Ne amintim de Adrian Pintea, actorul care nu doar a ...