„Responsabilitatea e o problemă de morală, nu numai profesională”

„Prietenia e un fel de dragoste”, este convins și astăzi, la vârsta de 92 de ani, academicianul, profesorul şi medicul cardiolog Leonida Gherasim. Invitatul Danielei Zeca Buzura a venit la „Mic dejun cu un campion”, pe 3 aprilie, chiar de aniversarea sa.

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

„Școala românească de cardiologie nu se poate lipsi de numele acad. Leonida Gherasim. Discipolii săi, mulți risipiți azi prin mari clinici ale lumii, vorbesc despre profesor ca despre mentorul lor absolut’’ îşi începe prezentarea Daniela Zeca Buzura, cea care, sâmbătă de sâmbătă, timp de 13 sezoane stă de vorbă cu cele mai valoroase personalităţi ale României

Leonida Gherasim s-a născut la 20 februarie 1929 şi a studiat medicina la Facultatatea de Medicină din București între anii 1947 și 1953. A avut şansa unor profesori – mentori care l-au format ca om şi ca medic: acad. Daniel Danielopolu, acad. Basil Theodorescu, acad. Theodor Burghele sunt doar câţiva dintre ei. Multe întâmplări şi amintiri îl leagă şi acum de aceştia. Prestanţa, probitatea şi autoritatea profesională, punctualitatea, datoria faţă de pacient dincolo de viaţa personală, au călit un caracter ce, şi acum la cei peste 90 ani, a rămas la fel de serios, doar cu o patină de emoţie şi cu o detaşare senină în plus, care-i permit analiza la rece a celor peste 60 de ani de activitate. „Când am devenit medic am căpătat o responsabilitate suplimentară… Responsabilitatea e o problemă de morală, nu numai profesională”, spune acad. dr. Leonida Gherasim.

Multe amintiri i-au rămas în memorie din primii ani de stagiatură pe care i-a petrecut pe şantierul de la Bicaz. Un mediu dur, atât de diferit de cadrul septic al sălilor de laborator sau de cel din spitalele din Bucureşti unde făcuse practică. Dar nu s-a dat în lături şi chiar a mărturisit că nu numai că a practicat ceea ce învăţase în facultate, dar că a fost o şcoală a vieţii care l-a antrenat pentru momentele grele ce nu l-au ocolit în carieră.

„Mi-a plăcut mult să citesc, să ascult muzică. O fac şi acum. M-au atras de mic şi medicina, şi filosofia. Dar până la urmă am optat pentru medicină. A fost mai puternică’’.

În 1956 s-a întors la Bucureşti, la Clinica Medicală "Colţea", condusă de medicul şi academicianul Basil Theodorescu, o personalitate recunoscută a cardiologiei româneşti. Sub îndrumarea mentorului său, Leonida Gherasim s-a specializat în medicină internă şi cardiologie, obţinând titlul de medic primar în ambele specialităţi.

În paralel cu practica medicală a fost cooptat în colectivul de profesori ai Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, instituţie de învăţământ în cadrul căreia a urcat toate treptele profesionale devenind în 1978 profesor universitar, apoi şef de catedră, prorector şi rector al acesteia pentru un mandat de 4 ani, între 1980 – 1984.

„Mi-am iubit şi apreciat întotdeauna studenţii şi colaboratorii. Am căutat să mi-i apropii. Să-i fac să înţeleagă că medicina e o menire, înainte de a fi o meserie. Am credinţa că şi ei m-au plăcut pe mine. Am avut fler pentru cei foarte dăruiţi. Mulţi au plecat din România, din păcate pentru noi. Ţinem legătura. Mă sună şi sunt fericit’’ – mărturiseşte domnul academician.

Activitatea de cercetare în care s-a remarcat a fost patologia cardiovasculară. Iar execelnţa profesională i-a fost recunoscută prin desemnarea sa ca director şi fondator al Clinicii de Medicină Internă cu profil de cardiologie de la Spitalul Municipal din Bucureşti (actualul Spital Universitar).

Sigur că experienţa acumulată ca medic curant cât şi rezultatele cercetărilor ştiinţifice şi contribuţia la dezvoltarea domeniului cardiologiei au fost finalizate într-o serie semnificativă de lucrări de specialitate privind patologia arterelor coronariene, insuficienţa cardiacă, hipertensiunea arterială, metodele de explorare neinvazive şi terapia modernă a bolilor cardiovasculare (peste 200 de lucrări publicate şi peste 20 de monografii sau tratate). Sunt rezultate, trebuie să recunoaştem, care nu pot veni decât în urma unei practici laborioase, de ani de zile pe o cazuistică ce i-a oferit şansa studiului direct pe pacienţi aflaţi, de multe ori, într-o situaţie limită. Nimic însă nu l-a putut opri din a trata, de multe ori cu curaj, cu idei de tratament şi intervenţii chirurgicale inovative.

Aceste rezultate excepţionale i-au adus prestigiul afilierii la importante instituţii ştiinţifice de primă linie: membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România (din 1991), membru în Consiliul de Conducere al Societăţii Române de Cardiologie (în perioada 1990-2002), preşedinte al Grupului de lucru de Hipertensiune arterială al Societăţii Române de Cardiologie (1998-2002), membru în Consiliul Ştiinţific al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, membru al Societăţii Europene de Cardiologie şi membru al Consiliului de Epidemiologie şi Prevenţie a Societăţii Internaţionale de Cardiologie (din 1972). (Sursa: AGERPRES)

Din 2001 este membru de onoare al Academiei Române. În 2004 a fost onorat cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Comandor ’’în semn de apreciere deosebită pentru contribuţia avută la dezvoltarea învăţământului şi practicii medicale din România, în special în domeniul cardiologiei’’. Dar şirul premiilor şi distincţiilor oferite nu se opreşte aici: în 2008 a fost distins cu Premiul de excelenţă pentru întreaga sa activitate ştiinţifică din partea Societăţii Române de Medicină Internă, au urmat şi altele, în 2013 din partea Colegiului Medicilor din Bucureşti, în 2014 din partea Fundaţiei "Acad. Marin Voiculescu", iar în 2015 a primit Premiul de Excelenţă în Sănătate acordat de Ministerul Sănătăţii.

Leonida Gherasim a scris un volum în care a cuprins multe dintre amintirile sale, ’’Un drum printre oameni şi cărţi’’ apărut la Editura Academiei Române. Iată ce notează, cu adâncă reverenţă, dr. Mircea Cinteză pe coperta a patra: ’’Este o carte despre un drum. O carte pe care călătorul, profesorul Leonida Gherasim, l-a definit ca mergând ’printre oameni şi cărţi’. Oamenii au fost părinţii, apoi dascălii, apoi colegii, apoi elevii. Şi prietenii. Cărţile au fost cele care i-au adus ştiinţa medicinei dar, mai ales, au adus înţelegerea, frumuseţea şi durerile lumii... Cartea ne arată că a trece prin viaţă ca un OM ai nevoie de multe. Rădăcini, învăţătură, inteligenţă, imaginaţie, experienţă, înţelepciune, caracter. Şi familie, şi prieteni adevăraţi, şi topirea în cultura şi frumuseţea lumii. De iubire, generozitate şi dreptate către ceilalţi. Iubirea şi respectul – acestea se întorc către cel care le-a dăruit. Maestrul nostru, profesorul Leonida Gherasim a avut parte, din plin, de toate. Şi ne dă şi nouă din prinosul său’’.

„O viaţă petrecută fie la catedră, fie prin spital, mereu în alerta de a salva pe oricine ar fi intrat în cabinetul său, l-au antrenat în profesie şi ca om de omenie. A cunoscut şi a tratat şi mari personalităţi – Tudor Vianu şi Octavian Paler se numără printre ele, dar şi pe muncitorii barajului de la Bicaz unde fusese repartizat după facultate. Din toate conjuncturile vieţii a învăţat. Nu s-a revoltat decât, poate, în gând. Aşa a ajuns la vârsta venerabilă de astăzi, cu seninătate, înţelepciune, detaşare analitică şi cu sentimentul că viaţa nu i-a trecut fără să lase urme’’ – Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii.

Portret de artist: NORICA VEŞCĂ-POPESCU – artist plastic şi profesor

Prin teme precum iubirea, copilăria, jocul ca formă de desăvârşire a cunoaşterii şi a evoluţiei, călătoria în spaţiu şi timp, Norica Veşcă - Popescu imaginează ciclul perpetuu al vieţii. Iar în descrierea lui artista asociează câteva lucruri atât de comune, încât celor mai mulți dintre noi ne scapă din vedere: fragmente din cărți de povești și ziare de demult, dantelării fine, cusături tradiționale, amintiri uitate din casa bunicilor, vreo valiză veche din carton sau o ladă de zestre, flori uscate de levănțică, toate inserate în imagini plastice de o surprinzătoare prospețime.

Astfel, Norica Veșcă Popescu tezaurizează o memorie afectivă ce ne păstrează nealterate trăirile primilor ani din viață și care ne definesc evoluția ca adulți. Omul care şi-a pierdut copilăria, nu sub aspect temporal, ci al profunzimii sufletești, este o ființă în derivă.

„Doresc să creez un spațiu de meditație în care să ne putem regăsi ca oameni. În care fiecare să-și poată rememora copilăria. Privirea alunecă peste buchete de maci, regina nopții, câteva gălbenele într-o cană de email cu smalțul ciobit, flori pe care fetele le adunau vara de pe câmpuri. Pisici leneșe ce dorm la soare, în atmosfera satului. Personaje din poveștile românești Ilene-Cosânzene, domnițe gătite, cu părul în vânt, stilizate, veșminte simple, iia românească, ornamente din arta populară. Și începi să te așezi, lin, printre LUCRURILE SIMPLE din tablourile mele”, afirmă artista. Ne vom mai reîntâlni, cu alţi oameni şi cu noi istorisiri, altele şi, paradoxal mereu aceleaşi. Unii vom fi îmbătrânit, alții se vor fi născut. Ca într-un cerc care se rostogolește la infinit. Iată CERCUL Noricăi Veşcă - Popescu.

Recomandare de lectură: Recomandarea de lectură a acestei ediţii este „Păpuşarii puterii” de Alexandru Rusu, cartea de debut a unui jurnalist exersat, care lucrează de 30 de ani în presă, la Radio România. Un roman de debut, scris alert şi implicat ce îți arată cum trage puterea sforile mass-mediei și cât de strânsă este relația dintre politic și așa-zisa presă liberă. Un roman cât un întreg manual de manipulare, „un thriller politic, după care n-o să mai urmăreşti niciodată presa la fel’’, este notat, ca un subtitlu, pe coperta unu. Un titlu mai mult decât sugestiv, apărut în 2020 la editura Hyperliteratura, despre care, analistul politic Cristian Pîrvulescu scrie că: ’’… suspansul este ritmat de tempoul politicii şi mass-mediei româneşti actuale. Descoperi nu doar dimensiunea psihologică şi sociologică a personajelor, ci şi zona de umbră a politicii româneşti, ceea ce dă romanului originalitate şi savoare’’.