loader
Foto

wrs a lansat videoclipul piesei “Llamame” | VIDEO

RECOMANDARI  TVR1 

Sâmbătă, 23 aprilie, la TVR 1, în cadrul Telejurnalului orei 20.00, reprezentantul României la Eurovision a dezvăluit, în premieră și în exclusivitate, povestea din spatele „Llamame” și imagini din culisele filmărilor.

 

Cu peste 2,5 milioane de accesări pe conturile oficiale și fredonată de mii de fani la concertele dedicate promovării fenomenului Eurovision, „Llamame”, piesa României pentru ediția 2022 a concursului internațional „se vede”, începând de astăzi, în noul videoclip lansat de wrs.

wrs: „Cred că sunt în asentimentul tuturor când spun că am așteptat și eu acest clip cu sufletul la gură, mai ales că m-am distrat foarte tare la filmări. Pentru mine, clipul “Llamame” este cu atât mai special cu cât surprinde, cumva, parcursul meu artistic în lumea muzicii și ideea că hard work really pays off. Sunt foarte mândru de ce a ieșit și mulțumesc tuturor celor implicați, care au reușit să aducă o simplă idee la realitate. Enjoy!”

(w882)

Povestea din spatele videoclipului este inspirată din viața lui wrs și ilustrează drumul parcurs de artist în industria muzicală, marcând, astfel, faptul că ambiția, determinarea și pasiunea sunt cele mai importante aspecte în îndeplinirea unui vis.

(w882)

Regia videoclipului este semnată de Andra Marta și de Cristina Poszet, iar Alexandru Mureșan este Director of Photography.

Doar trei săptămâni ne mai despart de momentul intrării României în concurs, iar pregătirile echipei noastre au intrat pe ultima sută de metri. În studioul TVR au loc ultimele repetiții, sunt reglate ultimele detalii cu echipa tehnică a organizatorilor, costumele de scenă primesc retușurile finale, iar wrs ne-a mărturisit că a făcut o modificare în coregrafia show-ului: „Vom avea o modificare interesantă a coregrafiei, pe care o voi dezvălui doar pe scena de la Torino. Sunt foarte încrezător în proiectul pe care l-am pregătit și abia aștept ca și fanii să descopere toate surprizele”, a declarat reprezentantul nostru la ESC 2022.

(w882)

Până atunci, sâmbătă, la TVR 1, în cadrul Telejurnalului orei 20.00, reprezentantul României la Eurovision ne va dezvălui, în premieră și în exclusivitate, povestea din spatele „Llamame” și imagini din culisele filmărilor pentru videoclip.

Foto: Koss Photography

***

Despre wrs:

Andrei Ursu, alias wrs, este un artist multidisciplinar cu o viziune unică. Înainte de a-și începe cariera de vocalist, lucrează ca backup dancer în televiziune și pentru alți artiști, luând exemplul părinților săi, ambii dansatori de muzică populară. În anul 2015, face parte din trupa de băieți SHOT, începându-și cariera muzicală. Doi ani mai târziu, părăsește proiectul și se mută la Londra, unde își perfecționează abilitățile de compozitor. În ianuarie 2020 semnează un contract de înregistrare cu Global Records și demarează proiectul său de muzică electro pop. Pe lângă muzica sa, wrs își concepe adesea videoclipurile și artwork-urile, oferind ascultătorilor o privire în lumea sa interioară.

Cea mai recentă piesă a lui wrs, "Amore'' feat. Ilkan Gunuc a ajuns pe locul 7 în Top Radio MediaForest, pe locul 12 în Top TV Bulgaria și a atins un vârf în Top 200 Shazam #3 RO, #19 Bulgaria, #67 Moldova, fiind inclusă în playlist-urile editoriale NMF Turcia, RO + Hit Dans, Yaz, Dance toata ziua. Totodată, piesa "Tsunami" a devenit o senzație internațională ajungând pe primele locuri în topurile din Bulgaria (#24 Radio, #3 TV, #3 Top 200 Shazam, #12 Apple Dance), România (#35 Top 200 Shazam, #19 Apple Dance).

***

Despre Eurovision:

Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. România va intra în concurs joi, 12 mai, în partea a doua a Semifinalei cu numărul 2.

La ediția din acest an a concursului internațional, România va fi reprezentantă de wrs, cu piesa “ Llamame”.

Sub sloganul „The sound of beauty”, Eurovision Song Contest 2022 va aduce, pe scena din Torino, reprezentanţii celor 40 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Țărilor de Jos, România, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina şi Marea Britanie.

Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

***

Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne scrieţi la: eurovision.romania@tvr.ro sau cristian.acatrinei@tvr.ro.

Echipa Eurovision Romania

 

Logo

 
„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii muzicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la TVR Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu ...

România în lume

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

Povestea din ochii lor

România, exemplu european în evidența câinilor cu stăpân. Despre responsabilitate, violență și iubirea față de animale, la „Povestea din ochii ...

Emisiunea “Investiţi în România!”, premiată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

Pentru longevitate, profesionalism şi consecvenţă în promovarea oportunităţilor oferite de mediul de afaceri românesc, emisiunea „Investiţi în ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

Planurile economice pentru 2027: Promisiuni privind înghețarea taxelor, indexarea pensiilor și noi controale ale Fiscului

Pregătirea bugetului de stat pentru anul 2027 aduce în prim-plan atât mesaje de liniștire adresate populației și mediului de afaceri, cât și ...

România – SUA, meci important pentru „Stejari” în World Rugby Nations Cup. Sâmbătă, la TVR

După înfrângerea în fața reprezentativei din Tonga, naționala de rugby a României are nevoie de un rezultat bun în confruntarea cu Statele Unite ...

Călătoria care a sfidat Evul Mediu: „Ucenicul lui Avicenna”, premiera weekend-ului la TVR 1

Vom fi fascinaţi de o poveste despre limitele cunoașterii și căutarea propriei identități. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 20.00, TVR 1 ...

Cele mai bune voci și hituri ale anului, pe scena Galei Premiilor Muzicale Radio România 2026, la TVR 2

The Urs, Andia, The Motans, Irina Rimes, Lidia Buble și Alexia se numără printre laureații ediției din acest an a Galei Premiilor Muzicale Radio ...

“Satul meu”: Cultivarea prunului la Sâmburești, Olt | VIDEO

Cultivarea prunului și uscarea prunelor, în comuna Sâmburești din județul Olt, sunt tradiții continuate și astăzi de generații de pomicultori. ...

Secretul ascuns al Mesei Rotunde: Povestea cavalerului blestemat să vâneze un dragon imaginar, în premieră la TVR Cultural

Documentarul „Romanul uitat al Mesei Rotunde”, pe care îl vom vedea în premieră la TVR Cultural pe 13 noiembrie, urmăreşte demersul unui tânăr ...

Cântecul și tradițiile Ardealului, celebrate duminică în programul eveniment „Folclor TVR 70”

Iuliana Tudor ne invită, pe 15 noiembrie, la o nouă ediţie a emisiunii speciale dedicate folclorului românesc la Televiziunea Română. Ansambluri ...

Radiografia violenței în școli: Cine este responsabil și cum văd românii soluțiile pentru siguranța copiilor

Potrivit datelor dintr-un studiu național realizat cu sprijinul UNICEF și al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, o mare ...