Video expoziția online are ca scop promovarea operei lui “Gorki al Balcanilor”, cum l-a botezat marele său prieten francez, Romain Rolland.
Inițiativa este o colaborare între Muzeul Național al Literaturii Române și Muzeul Brăilei "Carol I" - Casa memorială "Panait Istrati".
“Sunt gata să iubesc orice om liber. Așa am fost totdeauna. Așa rămân. Nimeni și nimic nu-mi va putea schimba o iotă din ce m-a învățat viața și din ce îmi simte inima. (...) Pe petecul de pământ ce se cheamă România (...) eu am rădăcini adânci. O fi frumos să scrii în franțuzește fără să fi deschis o gramatică; o fi frumos să ai cu tine toată presa pariziană (...); dar mult mai frumos este să rămâi ceea ce te-ai născut, când te-ai născut iubind…” scria Panait Istrati.
Cu aceste cuvinte debutează video-expoziția, proiect conceput bilingv, în română și franceză. Aceasta urmează cronologic deceniul de incandescență creatoare şi se concentrează pe ideile "hamalului de la Dunăre" despre una dintre valorile fundamentale ale gândirii sale artistice: Frumosul, spun organizatorii.
"În concepţia lui Panait Istrati, ideea de Om este asociată ideii de Frumos. În esenţa sa, omul este frumos şi pe această frumuseţe se fundamentează toate celelalte valori: Dreptatea, Bunătatea, Cinstea, Demnitatea. În planul creaţiei, omul-artist nu poate exista decât 'dublat de un om de bună-credinţă' - omul în stare să-şi înţeleagă rostul de făuritor al unei umanităţi al cărei viitor 'nu e şi nu poate fi ceva ce aduce dreptate numai unei părţi a omenirii'. Iată de ce, spune Panait Istrati, măreţia fiinţei umane, clădită pe ideea de Frumos, nu poate fi înţeleasă şi nu poate fi însuşită în afara ideii de Libertate, "singurul bun pământesc căruia trebuie să i se sacrifice totul: bani, glorie, sănătate, viaţă. Şi chiar propria libertate'", se menţionează într-o postare de pe pagina de Facebook a MNLR.
Video-expoziţia dedicată lui Panait Istrati este coordonată de managerul MNLR, Ioan Cristescu, iar din echipa de proiect fac parte Zamfir Bălan (documentare, selecție texte și imagini, concept expozițional), Jeni Oprescu și Victorița Doicescu (selecție material documentar, fotocopii, scanări), Alina Niculescu, Ilinca Stratan și Antoanella Bănciulescu (promovare și comunicare mediatică), Petru Șoșa (viziune grafică, DTP, montaj video), Ion Bogdan Stefanescu (muzică).
Video-expoziția Panait Istrati
PANAIT ISTRATI, “HAMALUL DE LA DUNĂRE” CARE A MARCAT LITERATURA ROMÂNĂ
A copilărit în Baldovinești, a terminat doar șase ani de școală primară, doi fiind nevoit să-i repete, ca Maxim Gorki, scriitorul rus cu care a fost comparat adesea. A fost nevoit să își câștige existența ca ucenic de cârciumar, zugrav, servitor, portar sau vânzător ambulant.
O vreme a fost și cărbunar la bordul navelor Serviciului Maritim Român. Eugen Lovinescu îl prezintă pe Istrati ca fiind singurul autor din literatura română cu „paisprezece meserii lipsite de intelectualitate”.
Însă, chiar dacă nu și-a putut continua studiile, a devenit un cititor pasionat. A citit tot ce i-a căzut în mână, literatura fiindu-i evadare din cotidian. Chiar și atunci când vremurile i-au purtat pașii prin lume, colindând diverse orașe printre care București, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Napoli, Paris și Lausanne.
Spirit autodidact și ambițios, a învățat limba franceză din dicționare și nu s-a oprit până când nu a ajuns să o cunoască la perfecție.
A debutat cu publicistică în presa muncitorească din România, cu articolul
“Hotel Regina” din revista “România muncitoare”. În 1907, Panait Istrati a decis să părăsească România şi a făcut-o clandestin. S-a îmbarcat pe un vapor cu destinaţia Egipt şi, odată ajuns pe meleaguri străine, a cutreierat prin Egipt, Siria si Liban. În străinătate a lucrat tot ca zugrav, dar a încercat să fie și actor figurant. Mulţi ani la rând, în perioada 1908-1913, viaţa lui Istrati s-a scurs între România şi Egipt, în ambele ţări câştigându-şi existenţa ca zugrav.
Între 1910-1912 își publică, în aceeași revistă muncitorească, primele povestiri: “Mântuitorul”, “Calul lui Bălan”, “Familia noastră”, “1 Mai”. Colaborează și la alte ziare: “Viața socială”, “Dimineața”, “Adevărul” etc. În 1919 reușește să debuteze ca publicist de limbă franceză la un ziar din Geneva. La care este apoi angajat. Dar, ghinionist cum era, într-un post administrativ.
Bolnav, singur și sărac, sătul de neajunsuri și de lipsuri, încearcă să se sinucidă în 1921, pe când era la Nisa. Din fericire a fost salvat și iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland.
”Astăzi începe anul 1921, dar pentru alţii. Pentru mine este începutul sfârşitului. Este oare nevoie să te explici atunci când te hotărăşti să părăseşti lumea asta?”, a scris Panait Istrate în ceea ce a intenţionat să fie biletul său de sinucigaş trimis lui Romain Rolland.
Acesta este avertizat și îi răspunde imediat încurajându-l să-și urmeze cariera de scriitor. Poate că de acest impuls avea nevoie Panait Istrati pentru a se încrede în forțele proprii și a se dedica în totalitate scrisului.
Povestirea ”Chira Chiralina” a fost publicată în 1923 cu o prefață semnată chiar de Romain Rolland. Au urmat, apoi, romanele: ”Ciulinii Bărăganului”, ”Les Récits d'Adrien Zograffi” („Povestile lui Adrian Zograffi”).
A cucerit publicul francez care l-a considerat un scriitor român, în vreme ce în România a fost considerat, la vremea respectivă, autor francez.
Refugiul său este mișcarea, pentru el a trăi înseamnă a nu sta locului, a nu aparţine, a nu adera, a nu se identifica. Dacă nu se oprește nicăieri, o face pentru a nu se pierde pe sine, dezintegrându-se printr-o integrare în mediu. De aceea, poate, i se spunea când “hoinarul român”, când “vagabondul balcanic”, când “sud-esticul Istrati”. Și totuși au fost voci care nu l-au apreciat deloc pe Panait Istrati. De exemplu, Nicolae Iorga declara într-un interviu luat de Ioan Massoff și apărut în ziarul Rampa din 12 noiembrie 1924:
"Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. D-nul Panait Istrati mi-a trimis ”Kyra Kyralina” cu dedicație. Am încercat să o citesc, dar am fost nevoit să arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. [...] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean".
În 1930 Panait Istrati s-a întors definitiv în România. Era bolnav de TBC, boală care avea să-l răpună pe 16 aprilie 1935, chiar dacă a încercat să se trateze la Nisa. A murit singur, izolat și sărac la Sanatoriul Filaret. Însă operele lui au marcat literatura română, în ciuda scepticismului unor critici care nu au putut să treacă dincolo de imaginea sa, atipică pentru intelectualii vremii. Scrierile lui, în română și franceză, au fost traduse în peste 30 de limbi.
Dincolo de destinul zbuciumat, de aparenta lipsă a rădăcinilor care l-au purtat aiurea prin lume, Panait Istrati a fost un om care a reușit să înțeleagă profunzimile vieții și să le trăiască dincolo de aparențele înșelătoare. Și, totodată, să aștearnă pe hârtie esența propriilor trăiri întru posteritate.
***
Surse foto: De la 0, ICR, Imagine continuă
Un articol de Irninis Miricioiu
